Publicat: 31 Octombrie, 2012 - 07:26
Share

"Ziua Arhivelor", sărbătorită în fiecare an la data de 31 octombrie, va fi marcată de structura de specialitate a Ministerului Administraţiei şi Internelor printr-o serie de evenimente destinate persoanelor interesate de activitatea Arhivelor Naţionale.

Astfel, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie a.c., la sediul instituţiei (Bd. Regina Elisabeta nr. 49, sector 5, Bucureşti) se desfăşoară "Zilele porţilor deschise", ocazie cu care elevii bucureşteni vor vizita depozitele de arhivă și se vor familiariza cu documente din perioada evului mediu şi epoca modernă. Expunerea documentelor istorice este completată de o expoziție de mașini de epocă organizată în fața sediului central al Arhivelor, în data de 31 octombrie a.c.

Miercuri, 31 octombrie, începând cu ora 11.00, se inaugurează un nou ciclu de conferinţe, sub genericul "Poveşti din Bucureşti", iniţiat de Serviciul Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale. Primul invitat este profesorul Andrei Pippidi (Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti), iar evenimentul se desfăşoară în crama de la Caru' cu bere, cu sprijinul revistei "Istorie şi civilizaţie".

Joi, 1 noiembrie, se reia ciclul de conferinţe intitulat "Interferenţe", prin prelegerea cu tema Mihai Viteazul, războiul cel lung şi "drumul moldovenesc", susţinută de Ovidiu Cristea (directorul Institutului de Istorie "Nicolae Iorga"). Evenimentul are loc în sala "Aurelian Sacerdoţeanu", cu începere de la ora 11.00.

De asemenea, la sediul central al Arhivelor Naționale, persoanele interesate pot vizita expoziția documentară „Arhivele Satului, 1831 – 1990”, deschisă după următorul program: luni, miercuri și vineri între orele 09.00 – 15.30, iar marți și joi între orele 09.00 – 19.00.