Publicat: 22 Ianuarie, 2020 - 09:33
Share

În perioada 20-23 ianuarie, comandantul Forţelor Aeriene ale Turciei, generalul Hasan Kucukakyuz, efectuează o vizită oficială în România, la invitaţia şefului Statului Major al Forţelor Aeriene.

Programul vizitei a cuprins pentru ziua de marţi, 21 ianuarie, o întâlnire oficială a generalului Kucukakyuz cu generalul-maior Viorel Pană şi conducerea Forţelor Aeriene Române, la sediul SMFA.

Discuţiile din cadrul întâlnirii, au reliefat, în mod particular, la nivelul Forţelor Aeriene, importanţa continuării schimbului de date (imagine aeriană recunoscută) pentru zona Mării Negre, precum şi necesitatea intensificării participării la exerciţii bilaterale şi multinaţionale comune. Totodată, s-a discutat despre identificarea modalităţilor optime de cooperare pe linia exploatării aeronavelor F-16 pe palierul instruirii în comun, mentenanţei şi a sprijinului logistic.

De asemenea, pe timpul discuţiilor, ambele părţi au reliefat importanţa parteneriatului strategic dintre cele două ţări, cu aplicare în domeniul militar, precum şi cooperarea existentă la nivelul forţelor armate, atât pe iniţiative regionale, cât şi în cadrul NATO.

Agenda acestei zile a continuat cu o vizită la sediul MApN, unde comandantul Forţelor Aeriene ale Turciei a fost primit de ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi de şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate subiecte privind stadiul şi perspectivele cooperării în domeniul apărării, atât în plan bilateral, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

La finalul discuţiilor, atât ministrul apărării naţionale, cât şi generalul Kucukakyuz au evidenţiat soliditatea cooperării dintre cele două state în domeniul apărării, precum şi disponibilitatea continuării dialogului politico-militar.
 

Tag-uri Institutii: