Publicat: 12 Ianuarie, 2020 - 20:58
Share

Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a publicat pe pagina sa de Facebook textul observațiilor trimise de către Comisia Europeană guvernului de la București în care anunță suspendarea finanțării autostrăzii București-Sibiu până la momentul în care vor fi remediate o serie de probleme de mediu. Printre cele invocate de Comisie este și protejarea unei specii de gândac, croitorul cenușiu.

Pe traseul autostrăzii Sibiu-Pitesti sunt 11 situri Natura 2000 pentru care CE consideră că nu s-au luat suficiente măsuri de conservare. În zona Cozia autostrada are impact asupra speciei de insecte croitorul cenusiu – morimus funereus, susțin cei de la Comisia Europeană.

”Se precizează clar că nu vom primi niciun ban, până când nu se răspunde la clarificările cerute de CE. Până la primirea răspunsurilor, finanțarea este suspendată! În această notificare se face vorbire de lucruri halucinante!!! Este vorba de o specie de gândac și unele chestiuni birocratice lipsite de consistentă. Repet Sibiu-Pitești are Acord de Mediu care tratează inclusiv problema acestui gândac!”, a scris Răzvan Cuc pe Facebook.

Acesta a afirmat că Acordul de Mediu a fost obținut din 2018, iar atunci consultantul UE JASPERS nu a avut atunci observații..

Tag-uri Institutii: