Publicat: 22 Noiembrie, 2020 - 09:12
Share
Terapia cu anticorpi anti-COVID-19 a companiei Regeneron Pharmaceuticals

Administratia Americana pentru Medicamente (FDA) a emis sambata o autorizatie de utilizare de urgenta pentru terapia cu anticorpi anti-COVID-19 a companiei Regeneron Pharmaceuticals, un tratament experimental administrat presedintelui american Donald Trump despre care liderul de la Casa Alba a afirmat ca l-a ajutat sa se vindece.

Cocktailul celor doi anticorpi, casirivimab si imdevimab, poate fi utilizat pentru tratarea simptomelor usoare pana la moderate ale COVID-19 la pacienti cu varsta de peste 12 ani care prezinta riscul de a se transforma in cazuri severe. El nu poate fi utilizat la pacienti cu COVID-19 care sunt spitalizati sau care au nevoie de oxigen, potrivit dpa.

FDA a emis ordinul dupa un studiu clinic realizat pe 799 de adulti ne-spitalizati cu simptome usoare pana la moderate de COVID-19.

"Autorizarea acestor terapii cu anticorpi monoclonali ar putea permite pacientilor sa evite spitalizarea si sa usureze povara sistemului nostru de ingrijire a sanatatii", a declarat Stephen Hahn, oficial al FDA.

Regeneron Pharmaceuticals a primit peste 500 de milioane de dolari din partea guvernului american pentru a dezvolta tratamentul, conform New York Times.

Primele 300.000 de doze vor fi furnizate gratuit de catre guvern, dar pacientii ar putea fi nevoiti sa plateasca unitatilor de sanatate costul administrarii medicamentului, se arata intr-un comunicat al companiei.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: