Publicat: 8 Mai, 2017 - 11:31
Share

Fostul președinte Traian Băsescu a ajuns, luni, la Parchetul General, unde este audiat în calitate de martor în dosarul retrocedărilor.
Pe 26 aprilie, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis redeschiderea urmăririi penale în dosarul "Flora", în care fostul preşedinte Traian Băsescu este acuzat că ar fi retrocedat ilegal un teren în Capitală.

”Nu este un act semnat de mine care să fie ilegal. Am retocedat în condițiile legii”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, luni, la venirea la Parchet.

Iniţial, Parchetul Capitalei a depus la Tribunalul Bucureşti cererea de redeschidere a urmăririi penale, însă această instanţă a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece Băsescu are acum calitatea de parlamentar. 

Acest dosar a fost redeschis de procurori după ce omul de afaceri Cătălin Năstase, vicepreşedintele Uniunii Arabilor din România, a depus o plângere pentru abuz în serviciu, în care îl reclamă pe Traian Băsescu pentru că ar fi retrocedat ilegal în 2003, pe vremea când era primar general al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătraţi în zona Dămăroaia. 

Pe terenul respectiv a fost construit complexul comercial Flora şi ar fi ajuns la fostul deputat Dumitru Puzdrea. Cătălin Năstase susţine că Traian Băsescu ar fi făcut abuz în serviciu când a avizat retrocedarea acelui teren, prejudiciul fiind de peste 100 milioane de euro.