Luni, 21 Septembrie, 2020 - 15:28

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că linia ferată Gara de Nord - Aeroportul "Henri Coandă" va fi pusă la dispoziţia beneficiarilor în cel mai scurt termen posibil.

El a amintit că ideea tronsonului Gara de Nord - Aeroportul 'Henri Coandă' a apărut în mandatul său de ministru al Transporturilor.

De asemenea, Orban a precizat că la momentul preluării guvernării de către PNL, progresul era "puţin peste 11%". 

Sâmbătă, 19 Septembrie, 2020 - 16:38

BULETIN DE PRESĂ    19 septembrie 2020, ora 13.00

          Până astăzi, 19 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 111.550 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

89.119 de pacienți au fost declarați vindecați.

 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.333 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Luni, 14 Septembrie, 2020 - 15:37

Guvernul aprobă luni hotărârea privind prelungirea stării de alertă începând cu 15 septembrie, stabilind mai multe măsuri în privinţa procesului de votare din 27 septembrie, printre care permiterea mitingurilor electorale şi a demonstraţiilor în limita a 100 de persoane, cu respectarea regulilor de igienă, dar şi obligaţia alegătorului de a-şi dezinfecta mâinile înainte de intrarea în secţia de vot şi la ieşire.

Duminică, 13 Septembrie, 2020 - 15:08

Guvernul discuta luni prelungirea starii de alerta, inclusiv masuri sanitare pentru alegerile locale si reducerea unor restrictii. Premierul Ludovic Orban a anunta deja ca Guvernul va lua si noi masuri de relaxare, cum ar fi permiterea manifestatiilor in anumite conditiii: purtarea mastii si un numar limitat de participanti. "Vom prelungi starea de alerta si discutam evident niste masuri sa mai reducem din restrictii. Am sa va spun ca m-am gandit sa permitem manifestatiile, in anumite conditii. Sigur, reglementate, cu masca, numar limitat de persoane", a afirmat Ludovic Orban.

Sâmbătă, 12 Septembrie, 2020 - 13:31

BULETIN DE PRESĂ     12 septembrie 2020, ora 13.00

         Până astăzi, 12 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 102.386 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

42.811 pacienți au fost declarați vindecați și 11.052 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare (*cifrele privind pacienții asimptomatici externați sunt în curs de actualizare, ca urmare a unor modificări tehnice survenite la aplicația de centralizare a datelor).

 

Miercuri, 9 Septembrie, 2020 - 19:15

Proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 10 septembrie 2020

Agenda ședinței de Guvern poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară.

 

Luni, 7 Septembrie, 2020 - 16:15

Premierul Ludovic Orban a susţinut luni că un demnitar nu are dreptul să solicite echipajului de la Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) care îl însoţeşte niciun fel de ritm de deplasare, precizând că, în ceea ce îl priveşte, face acelaşi lucru.

Întrebat la finalul unei reuniuni cu echipa de campanie cu privire la accidentul în care a fost implicat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, Orban a arătat că, în conformitate cu legea, atunci când este transportat, demnitarul trebuie să comunice destinaţia şi ora la care trebuie să ajungă.

Duminică, 6 Septembrie, 2020 - 10:10

S-a făcut un calcul. Minimal. Conform acestuia, peste numai câteva zile, copiii din România ar trebui dotați cu 900.000 de tablete. Și, evident, vor trebui să existe și 900.000 de dispozitive electronice, care să permită conectarea acestora la internet și, implicit, legătura cu școala. Acest calcul a ținut cont și de faptul că există familii cu mai mulți copii. Care, eventual, și-a putea împrumuta tabletele unii altora și care ar putea utiliza aceleași baze electronice.

Sâmbătă, 5 Septembrie, 2020 - 18:11
Au fost înregistrate 38 de decese (28 bărbați și 10 femei),

BULETIN DE PRESĂ    5 septembrie 2020, ora 13.00

         Până astăzi, 5 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 93.864 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

40.028 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.123 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.  

 

Vineri, 4 Septembrie, 2020 - 11:48

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat, joi seară, că Guvernul a adoptat Hotărârea care stabileşte data alegerilor parlamentare în 6 decembrie.

Aşa cum premierul Ludovic Orban a anunţat în deschiderea şedinţei de Guvern, au fost propuse hotărârile de GUvern iniţiate de AEP şi MAI pentru stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, respectiv data de 6 decembrie 2020”, a anunţat Ionel Dancă. De asemenea, a fost stabilit calendarul tuturor activităţilor legate de alegeri.

Miercuri, 2 Septembrie, 2020 - 16:42

A apărut în Monitorul Oficial ordinul prin care se aprobă măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 în domeniul culturii. Ordinul se aplică: muzeelor și galeriilor de artă, bibliotecilor, librăriilor, domeniului producției de film și audiovizual, organizatorilor de spectacole si evenimente culturale, teatrelor și cinematografelor, școlilor populare de artă și meserii.

Luni, 31 August, 2020 - 15:39

I.               PROIECTE ÎN ANALIZĂ

1.    PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind instituirea unor măsuri pentru sprijinul tinerilor fermieri

2.    PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru aprobarea programului de finanțare Fondul de acțiune în domeniul managementului energiei durabile

Duminică, 30 August, 2020 - 15:13

Numarul total al cazurilor confirmate cu noul coronavirus in Romania a ajuns duminica, 30 august, la 86.785, dupa ce in ultimele 24 de ore au fost anuntate alte 952 de noi imbolnaviri.

In acelasi timp alti 39 de pacienti si-au pierdut viata, ducand bilantul total al deceselor la 3.578. Numarul pacientilor in stare grava internati la ATI a ajuns la 492. In ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.670 de teste, dintre care 6.766 la cerere

Sâmbătă, 29 August, 2020 - 17:16

Alte 32 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numarul total al deceselor in Romania ajungand la 3.539, informeaza, sambata, Grupul de Comunicare Strategica (GCS).

Sâmbătă, 29 August, 2020 - 09:49
Big Brother ne bate la ușă

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Aradat, a declarat, vineri seara, că în contextul redeschiderii şcolilor nu există un pericol real pentru copii, ci riscul este ca aceştia să transmită virusul atunci când ajung acasă.

Secretarul de stat a recomandat ca, pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2, copiii să nu interacţioneze direct cu bunicii.

Joi, 27 August, 2020 - 21:47
Ba chiar și teatrele și cinematografele

Ludovic Orban a anunțat, joi seara, în ceea ce ar putea fi ultima sa ședință de guvern înainte de votul pe moțiunea de cenzură programat luni, că, de la 1 septembrie, se vor redeschide restaurantele în spații închise, precum și teatrele și cinematografele, urmând a fi permise și concertele în spațiu închis.

Joi, 27 August, 2020 - 18:00

Toate persoanele care au împlinit 5 ani trebuie să poarte, în mod obligatoriu, masca de protecție, iar întrunirile politice se limitează la maxim 20 de persoane, dacă sunt în spații închise - printre măsurile de protecție în perioada campaniei electorale discutate joi de Guvern.

Guvernul decide, joi, măsurile de protecție sanitară în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale.

Joi, 27 August, 2020 - 15:04

Proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 27 august 2020

Agenda ședinței de Guvern poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară.

 

Miercuri, 26 August, 2020 - 17:05

Restaurantele, teatrele, cinematografele și instituții a căror activitate a fost suspendată din cauza pandemiei se vor redeschide, cel mai probabil pe 1 septembrie. Premierul Ludovic Orban a primit deja recomandările specialiștilor pe această temă. Miercuri este programată o ședință a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență în care se va lua decizia.

Miercuri, 26 August, 2020 - 11:54

Industria ospitalității nu mai rezistă. A trecut la presiuni și la înjurături. Clasa politică s-a speriat și, după ce la diverse întîlniri, a promis o dată fixă (la un moment dat Orban îi zisese lui Mohammad Murad că imediat, de la întîi sau de la 15!”. Și datele de 1 și de 15 s-au tot amînat ca guma din izmene și au ajuns în buza toamnei. Gata! De la 1 septembrie, adică de la sfîrșitul vacanței, restaurantele se deschid! Cei peste 1 milion de oameni din industria ospitalității, rămași jumătate sau două treimi, vor vedea cîți au mai rămas și cu cîți clienți.

Marţi, 25 August, 2020 - 16:57

În cadrul rectificării bugetare a Ministerului Culturii, pentru proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii s-a alocat suplimentar suma de 95,53 mil. lei credite de angajament și 10,5 mil. lei credite bugetare. Fondurile sunt destinate investițiilor pentru asigurarea infrastructurii culturale conform OUG 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susținerea desfășurării Programului cultural național „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2021" cu modificările și completările în vigoare.

Marţi, 25 August, 2020 - 15:23
Meciurile cu spectatori nu se pot organiza în siguranță din cauza galeriilor

Premierul Ludovic Orban a declarat marți că se vor discuta în ședința CNSU de miercuri regulile sanitare din campania electorală pentru alegerile locale din 27 septembrie, regulile pentru ziua votului, dar și „reluarea activitatii in unele spatii inchise, activitati culturale, teatre, cinematografe, restaurante”.

„Înca nu pot sa va spun care va fi forma finala, eu nu iau decizii singur. Exista o propunere sa nu deschida peste tot, sa nu se deschida unde e un anumit numar de cazuri in ultimele 14 zile”, a declarat premierul.

Luni, 24 August, 2020 - 18:30

Proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 24 august 2020

Agenda ședinței de Guvern poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară.

 

Duminică, 23 August, 2020 - 14:55
961 cazuri noi față de ziua precedentă

BULETIN DE PRESĂ   23 august 2020, ora 13.00

        Până astăzi, 23 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 78.505  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

35.287 de pacienți au fost declarați vindecați și 9.429 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.  

Sâmbătă, 22 August, 2020 - 12:52

Un numar de 1.189 de cazuri noi de coronavirus si 37 de decese au fost inregistrate in ultimele 24 de ore, in Romania, conform raportului autoritatilor de sambata, 22 august.

La Terapie Intensiva sunt internati 504 de pacienti.

De la inceputul pandemiei de coronavirus pana in prezent, in tara noastra au fost raportate7 7.544 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).

Joi, 20 August, 2020 - 09:42

Proiectele de acte normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 19 august 2020

 

 

Luni, 17 August, 2020 - 12:37

– Mai avem nevoie de 400 de milioane!
– Le luăm din fondul de rezervă al primului-ministru.
– Vă mulțumim!
– Cu plăcere!

Duminică, 16 August, 2020 - 19:16
Până astăzi, 2.991 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat

BULETIN DE PRESĂ   16 august 2020, ora 13.00

        Până astăzi, 16 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 70.461 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

 32.587 pacienți au fost declarați vindecați și 7.981 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 763 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 2.991 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Duminică, 16 August, 2020 - 08:44
CNSU prelungește restricțiile în vigoare

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a prezentat Hotărârea numărul 40 din 13.08.2020 prin care este propusă prelungirea stării de alertă începând cu data de 16 august și prin care sunt stabilite și propuse măsurile necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 HOTĂRÂRE nr. 40 din 13.08.2020

Sâmbătă, 15 August, 2020 - 10:13

Proiectele de acte normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 14 august 2020.

I. PROIECTE DE ACTE NORMATIVE ÎN ANALIZĂ

1. PROIECT DE LEGE pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind Programul IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial, precum și pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor asociată programului

Subscribe to Guvern