Joi, 8 Octombrie, 2020 - 13:35
potrivit primelor estimări comune realizate de către agențiile ONU

Aproape  două milioane de copii se nasc fără viață în fiecare an, adică unul la fiecare 16 secunde, potrivit primelor estimări comune referitoare la copiii născuți morți, publicate de UNICEF, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Grupul Băncii Mondiale și Divizia Populație din cadrul Departamentului pentru Afaceri Economice și Sociale al ONU.

 

Luni, 14 Septembrie, 2020 - 16:00

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că se aşteaptă la o nouă creştere a numărului de decese provocate de COVID-19 în Europa, în octombrie şi noiembrie, transmite AFP.

'Va fi mai greu. În octombrie, în noiembrie vom vedea o mortalitate mai ridicată', a declarat Hans Kluge, directorul pentru Europa al OMS. El a explicat că vor fi mai multe decese deoarece vor exista mai multe cazuri - tendinţă deja observată, însă deocamdată cu un număr de morţi aproape stabil.

Marţi, 5 Mai, 2020 - 18:42

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, care a decis să nu acorde prea mare importanţă pandemiei de coronavirus, vrea să invite oaspeţi din alte ţări la parada ce va fi organizată la sfârşitul acestei săptămâni în Belarus pentru a marca 75 de ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează marţi dpa.

"Ar fi bine să ne întâlnim la Minsk", a declarat liderul fostei republici sovietice, citat marţi de agenţia de presă Belta.

Miercuri, 22 Aprilie, 2020 - 16:25

Petiția online postată pe Change.org care solicită demisia directorului general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, s-a apropiat de ținta de 1 milion de semnături (mai exact, 993 200). Reproșul adus directorului OMS este acela că a ignorat gravitatea focarului de coronavirus din China și nu l-a declarat urgență mondială pentru sănătate la sfârșitul lunii ianuarie.

Marţi, 21 Aprilie, 2020 - 16:04

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat marţi că ridicarea oricăror restricţii impuse pentru stăvilirea transmiterii noului coronavirus trebuie să fie graduală, întrucât dacă interdicţiile vor fi relaxate prea curând va exista o recrudescenţă a infectărilor, informează Reuters.

Miercuri, 15 Aprilie, 2020 - 18:44

Consumul de alcool dăunează sănătății în general, contribuie direct la creșterea cazurilor de violență și mărește riscul de accident și vătămare. Dar, în timpul perioadelor de carantină la nivelul mai multor state ale lumii cauzate de pandemia COVID-19, Organizația Mondială a Sănătății le reamintește oamenilor că băuturile alcoolice și consumul acestora slăbesc sistemul imunitar al organismului, induc comportamente de risc și violență și accentuează sau determină apariția unor probleme nervoase.

Miercuri, 11 Martie, 2020 - 18:18

UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), împreună cu Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR), au emis noi recomandări ce urmăresc protejarea copiilor împotriva transmiterii coronaviruslui. Recomandările se referă la situația în care școlile se închid și includ îndrumări pentru atenuarea posibilului impact negativ al acestui demers asupra educației și sănătății copiilor.

Luni, 2 Martie, 2020 - 14:00
35 de ore din viața unui copil mare

69% dintre români simt din ce în ce mai mult nevoia de spațiu personal, deci de mai mult timp liber, arată un studiu Unlock Market Research. Angajaţii renunță sau au în plan să iasă din zona multinaționalelor din dorința de mai multă libertate. Această tendință creează un nou curent literar abordat curajos de o reprezentantă a generației de scriitoare românce din blogosferă, Raluca Mihăilă, care descrie tabuurile socio-profesionale ale celor care lucrează în corporații.

Vineri, 21 Februarie, 2020 - 11:21

Pentru a oferi protecţie copiilor, autorii independenţi din cadrul Comisiei îndeamnă la o nouă mişcare globală cu şi pentru copii

Nicio ţară nu protejează în mod adecvat sănătatea, mediul şi viitorul copiilor, conform unui raport de referinţă publicat de către o comisie formată din peste 40 de experţi în sănătatea copilului şi a adolescentului din întreaga lume. Comisia a fost convocată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), UNICEF şi The Lancet.

Marţi, 11 Februarie, 2020 - 12:40

Epidemia de coronavirus reprezintă "o foarte gravă ameninţare pentru restul lumii", a avertizat directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), marţi, într-un apel public prin care a îndemnat comunitatea internaţională să partajeze mostrele de virus şi să accelereze programele de cercetare în vederea dezvoltării unor medicamente şi vaccinuri, cconform Reuters.

Vineri, 31 Ianuarie, 2020 - 15:45

Experţii dintr-o echipă chineză au pus la punct un kit de detectare rapidă, care poate releva prezenţa coronavirusului 2019-nCoV într-o perioadă scurtă de timp, cuprinsă între 8 şi 15 minute, informează vineri agenţia Xinhua, citată de EFE.

"Kitul este de o înaltă sensibilitate, este uşor de folosit şi de transportat şi va fi vital pentru prevenirea şi controlarea epidemiei", a asigurat Oficiul pentru Ştiinţă şi Tehnologie al oraşului Wuxi, citat de Xinhua.

Vineri, 24 Ianuarie, 2020 - 11:12

China a raportat vineri un număr de 25 de morţi şi 830 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, a informat Comisia naţională pentru sănătate, scrie AFP. Noul bilanţ a fost comunicat la puţin timp după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a decis să nu declare alertă internaţională în faţa acestui nou coronavirus.

Din cele 830 de cazuri, 177 sunt considerate grave, potrivit Comisiei, iar 34 de pacienţi "vindecaţi" au putut părăsi spitalul.

Miercuri, 8 Ianuarie, 2020 - 08:53

Ministerul Afacerilor Externe informează că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis decizia privind prelungirea măsurii de extindere a stării de Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internaţională (USPII) în urma evaluării recente cu privire la pericolul de răspândire a virusului polio sălbatic şi/sau derivat din vaccin, actualizând lista cu ţările pentru care se cere obligatoriu vaccinarea antipoliomielită astfel: Afganistan, Pakistan, Nigeria, Indonezia, Myanmar, Malaysia şi Filipine.

Vineri, 27 Septembrie, 2019 - 13:53

București, 27 septembrie 2019. Plecând de la declarația jignitoare a Viceprimarului Capitalei A. Bădulescu la adresa utilizatorilor mijloacelor alternative de transport, PNL București răspunde cu o acțiune de protest pe bicicletă, prin intermediul căreia cere imperativ demisia acestuia. Concomitent, PNL București inițiază o petiție pentru strângerea de semnături care să pună presiune asupra Primăriei în vederea construirii pistelor de bicicletă. 0 piste de bicicletă au fost construite în mandatul Primarului PSD Gabriela Firea. A promis minim 48 de km.

Marţi, 10 Septembrie, 2019 - 08:18

Ziua mondiala a suicidului este marcata, in fiecare an, la data de 10 septembrie, cu scopul de creste gradul de conştientizare în rândul populaţiei cu privire la gravitatea acestui fenomen, dar şi pentru a promova o serie de măsuri de prevenire pentru a-l combate.

Luni, 2 Septembrie, 2019 - 14:11

Salvati Copiii deschide portile celei de-a doua editii a Taberei Sanatatii, derulata in perioada 1 – 5 septembrie, la Sinaia. Sunt asteptati 100 de copii din intreaga tara, pentru a lua parte la dezbateri si activitati pentru combaterea bullying-ului in scoli.

 

Joi, 7 Martie, 2019 - 08:38
pe fondul menţinerii pericolului de răspândire a virusului polio sălbatic

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că Organizaţia Mondială a Sănătăţii[1] (OMS) a decis prelungirea măsurii de extindere cu încă trei luni a stării de Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internaţională - USPII, în urma evaluării recente cu privire la pericolul de răspândire a virusului polio sălbatic şi / sau derivate din vaccine (supravegherea circulaţiei de enterovirusuri şi prevenirea apariţiei cazurilor de paralizie acută flască), actualizând lista cu ţările pentru care se cere obligatoriu vaccinarea antipoliomielită, astfel: Afganistan, Indonezia, Nigeria,

Vineri, 13 Iulie, 2018 - 10:30
România, în zona “roşie” privind accidentele mortale, cauzate de consumul de alcool

În România, 5% dintre accidentele rutiere mortale sunt produse ca urmare a consumului de alcool, în contextul în care rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii înregistrează o rată de 8,7 decese într-un an la 100.000 de locuitori.

Joi, 14 Iunie, 2018 - 08:45

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii participă, în perioada 13-14 iunie 2018, la Întâlnirea de nivel înalt privind prosperitatea şi solidaritatea sistemelor de sănătate, eveniment organizat, la Tallinn, de către Biroul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi Ministerul Afacerilor Sociale din Estonia.

Subscribe to Organizaţia Mondiala a Sănătăţii (OMS)