Marţi, 22 Septembrie, 2020 - 12:30

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

 

Prin urmare, luni, 21 septembrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

Luni, 21 Septembrie, 2020 - 16:15

Un număr de 305 de unităţi de învăţământ din ţară desfăşoară cursuri potrivit Scenariului 3 cu participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online, informează, luni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Vineri, 18 Septembrie, 2020 - 16:00

Un număr de 312 unităţi de învăţământ desfăşoară cursuri conform scenariului al treilea, online, de acasă. Peste 4.300 de unităţi şcolare se află în scenariul 2 şi aproape 13.000 în scenariul 1, cu participare zilnică, faţă în faţă, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Vineri, 18 Septembrie, 2020 - 12:47

La momentul de faţă, elevii de clasa a 8-a încă aşteaptă să îşi primească manualele şcolare, în ciuda faptului că prima săptămână de şcoală trecut deja, iar aceste manuale ar fi trebuit distribuite până în acest punct. Licitaţia pentru manuale a fost tergiversată, iar acest lucru va avea un impact major asupra parcursului educaţional al colegilor noştri.

Vineri, 18 Septembrie, 2020 - 11:40

Ministerul Educației și Cercetării a lansat astăzi, 17 septembrie, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), apelul de selecție destinat cadrelor didactice care doresc să facă parte din Corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN).

Vineri, 18 Septembrie, 2020 - 11:29

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

Prin urmare, astăzi, 17 septembrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

Vineri, 11 Septembrie, 2020 - 10:15

Executivul a aprobat în şedinţa de guvern de astăzi,10 septembrie, suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu suma de 100 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru finanţarea Programului naţional "Educaţia în siguranţă".

Prin intermediul acestui program vor fi achiziţionate materiale de protecţie sanitară şi dispozitive electronice, în vederea asigurării activităţilor didactice din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.

Marţi, 8 Septembrie, 2020 - 08:47

În funcție de această analiză, comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență (CJSU/CMBSU) vor decide scenariul de reluare a activității, la propunerea consiliilor de administrație din unitățile de învățământ.

_______________  _______________

 

Vineri, 4 Septembrie, 2020 - 09:38

Ministerul Educaţiei şi Cercetării facilitează accesul rapid la informaţii tuturor celor interesaţi de contextul educativ şi sanitar în care se va desfăşura activitatea didactică în anul şcolar/universitar 2020-2021.

Vineri, 4 Septembrie, 2020 - 08:07

Preocuparea Ministerului Educației și Cercetării de a asigura resurse tehnologice pentru educația digitală, în contextul desfășurării cursurilor în scenariile hibrid sau online, s-a concretizat în semnarea unui parteneriat cu companiile Google și Microsoft.

 

 

Link YouTube înregistrare anunț semnare parteneriat

 

 

Miercuri, 2 Septembrie, 2020 - 08:08

Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul educatiacontinua.edu.ro ghidurile privind organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ pentru anul școlar 2020-2021, în contextul epidemiei de COVID-19.

Marţi, 1 Septembrie, 2020 - 10:03

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a luat act de rezultatul dezamăgitor al stadiului licitaţiei privind achiziţia de dispozitive electronice cu conexiune la Internet, organizată de Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate (ONAC).

Marţi, 1 Septembrie, 2020 - 09:55

Guvernul a aprobat în şedinţa de luni, 31 august, o hotărâre privind reglementarea domeniilor de studii universitare de masterat, a programelor de studii universitare de masterat şi a numărului maxim de studenţi masteranzi care pot fi şcolarizaţi în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particulare acreditate în anul universitar 2020-2021.

Vineri, 28 August, 2020 - 10:03

Executivul a aprobat astăzi, 27 august, Hotărârea de Guvern prin care se acordă stimulente financiare elevilor care au obţinut media 10 la examenele naţionale. Astfel, 892 de absolvenţi de gimnaziu care au obţinut media 10 la examenul de evaluare naţională a elevilor de clasa a VIII-a (EN VIII) şi 315 liceeni cu media generală 10 la examenul naţional de bacalaureat 2020 vor beneficia de stimulente financiare, în semn de apreciere a muncii depuse.

Joi, 27 August, 2020 - 09:50

Pe data de 26 august, s-a desfăşurat proba la alegere a profilului şi specializării - E).d) din cadrul examenului naţional de bacalaureat, sesiunea august - septembrie 2020.

Dintre cei 25.245 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea probei scrise la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Sociologie şi Psihologie), s-au prezentat 19.823 de candidaţi. 5.386 de candidaţi au absentat, dintre aceştia patru fiind în izolare şi trei spitalizaţi/în carantină.

Marţi, 25 August, 2020 - 11:50

Franţa devine, începând din acest an, a şaptea ţară din Europa în care va fi predat cursul opţional de Limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR), urmare a demersurilor întreprinse de către Institutul Limbii Române (ILR) şi Ambasada României în Franţa, precum şi a sprijinului oferit de către Primăria localităţii Le Blanc-Mesnil.

Luni, 17 August, 2020 - 09:53

Executivul a aprobat în ședința de astăzi, 14 august, Ordonanța de urgență privind rectificarea bugetară, în urma căreia Ministerului Educației și Cercetării i-a fost alocată suma de 551,4 milioane de lei. Banii sunt destinați, cu prioritate, achiziției de echipamente electronice pentru elevi și cadre didactice, în vederea participării la activități de e-learning, precum și pentru lucrări de execuție și proiectare a 59 de grădinițe.

Miercuri, 12 August, 2020 - 09:00

Ministerul Educaţiei şi Cercetării în parteneriat cu Televiziunea Română organizează programul de formare pentru cadrele didactice - "TeleŞcoala profesorilor".

Pe durata a 15 cursuri, cadrele didactice vor avea posibilitatea să parcurgă conţinuturi cu privire la utilizarea platformelor educaţionale pentru susţinerea de lecţii on-line. Tematica abordată vizează funcţionalităţile puse la dispoziţie, în mod gratuit, de către Google şi Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education şi Microsoft Office 365.

Luni, 10 August, 2020 - 11:09

Executivul a adoptat în ședința de astăzi, 7 august 2020, o hotărâre prin intermediul căreia sunt reglementate denumirile titlurilor și calificărilor conferite absolvenților învățământului universitar de licență, înmatriculați în anul I de studii în anii universitari 2017 - 2018, 2018 - 2019, 2019  - 2020 și 2020 - 2021. Actul normativ stabilește și nivelurile de calificare corespunzătoare fiecărei calificări.

Marţi, 4 August, 2020 - 13:54

Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar - sesiunea 2020 (înainte de înregistrarea contestațiilor).

 

Luni, 3 August, 2020 - 18:19

Peste 4.300 de candidaţi au obţinut definitivarea şi dreptul de practică în învăţământul preuniversitar în sesiunea 2020, procentul de promovare a examenului naţional fiind de 72,45%, conform rezultatelor finale.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării transmis luni, rata finală de promovare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2020), după soluţionarea contestaţiilor, este 72,45%, cu 3,28% mai mult decât la rezultatele iniţiale (69,17%).

Joi, 30 Iulie, 2020 - 10:44

Informare privind proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (titularizare), sesiunea 2020

La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 29 iulie, în 123 de centre, s-au prezentat 27.002 candidaţi (89,67%) din cei 30.113 candidaţi înscrişi. Din promoţia de absolvenţi ai anului 2020, au fost prezenţi 2.724 de candidaţi.

Miercuri, 29 Iulie, 2020 - 08:18

Ministerul Educației și Cercetării a publicat marti, 28 iulie, rezultatele înregistrate de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2020. Acest lucru a fost posibil ca urmare a eficienței de care au dat dovadă toți cei implicați în evaluarea lucrărilor și vine în sprijinul candidaților, care au aflat mai repede, dar în interiorul calendarului aprobat, rezultatele obținute.

Marţi, 28 Iulie, 2020 - 13:53

29 iulie: proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (titularizare)

Vineri, 24 Iulie, 2020 - 09:25

În decursul zilei de astăzi, a avut loc prima şedinţă Comisiei de validare a planurilor-cadru pentru învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional, constituită
la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, conform OMEC nr. 3261/2020.

În luna februarie, atunci când a fost emis ordinul de constituire a comisiei, reprezentanţii elevilor au fost lăsaţi pe dinafară, în ciuda faptului că CNE a militat, în anul 2018, pentru includerea elevilor în procesul de restructurare şi aprobare a noilor planuri-cadru.

Miercuri, 22 Iulie, 2020 - 09:58

Ministerul Educației și Cercetării a centralizat situația preliminară a cererilor de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021, după prima etapă de cuprindere în clasa pregătitoare (8 - 20 iulie), prevăzută de calendarul modificat și completat în luna mai prin ordin de ministru.

Vineri, 17 Iulie, 2020 - 09:28

Începând cu anul şcolar 2020-2021, în sistemul de învăţământ preuniversitar vor funcţiona unităţi de învăţământ cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie. Decizia a fost adoptată în şedinţa Guvernului de joi, 16 iulie, şi face posibilă pilotarea politicilor publice cu impact real în domeniul educaţional.

Miercuri, 15 Iulie, 2020 - 10:48

Ministerul Educației și Cercetării, prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), a devenit partener în proiectul european „Compararea calificărilor pentru o recunoaștere echitabilă 2 (QUATREC 2)”, finanțat prin programul Erasmus+, acțiunea 3, proiect destinat membrilor rețelei Centrelor naționale de recunoaștere ENIC/NARIC.

Luni, 13 Iulie, 2020 - 10:07

Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat vineri, 10 iulie, ora 14:00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a (anul școlar 2020-2021).

Au fost repartizați 113.480 de elevi în învățământul liceal de stat, dintre care 68.564 de candidați la filiera teoretică și 44.916 candidați la filiera tehnologică.

Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate:

- 12.408 elevi la specializări vocaţionale;

Luni, 6 Iulie, 2020 - 10:19

Rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluționarea contestațiilor, este de 64.5%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 72.9%, iar pentru promoțiile anterioare de 27.7%

Subscribe to Ministerul Educației și Cercetării