Luni, 27 Aprilie, 2020 - 11:55

Sub deviza "One World. One Heart", iMapp Bucharest - unul dintre cele mai importante concursuri de video mapping din lume, organizat de Primăria Capitalei, prin Creart, a lansat o iniţiativă artistică prin care am adus un mesaj de solidaritate şi speranţă la nivel mondial, în contextul internaţional actual al pandemiei de COVID - 19, care a generat distanţarea socială ca măsură necesară de prevenire.

Miercuri, 8 Aprilie, 2020 - 09:12

Primăria Capitalei, prin creart, se alătură campaniei #stămacasă, oferind acces gratuit publicului la ateliere de creaţie pentru copii, care pot fi vizionate online, pe toată durata lunii aprilie.

Duminică, 23 Septembrie, 2018 - 17:53

Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, a organizat pe 22 septembrie, în Piața Constituției, cea  de-a V-a ediție a evenimentului iMapp Bucharest – unul dintre cele mai mari spectacole de 3D videomapping din lume, un concurs internațional care aduce design-ul, arta contemporană și spectacolul direct pe fațada de 23.000 de metri pătrați a Palatului Parlamentului. Anul acesta, iMapp a reunit un public numeros, de 65.000 de spectatori.  

Subscribe to creart