Luni, 14 Octombrie, 2019 - 13:17

Numărul pelerinilor care au apucat deja să să închine la racla Sfintei Parascheva a depășit o sută de mii. La această oră coada se întinde pe 5 kilometri. 

Peste 60 de mii de persoane aşteaptă să se închine la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, dar şi la mâna dreapă a Sfântului Ierarh Spiridon.

La această oră, are loc Sfânta Liturghie. După-amiază, de la ora 17.00, va fi un program special, Paraclisul Sfintei Cuvioase.

Luni, 14 Octombrie, 2019 - 11:00

Creştinii ortodocşi o prăznuiesc pe Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, cea care a ajutat nenumăraţi oameni, atât în timpul vieţii, cât şi după. Mulţi oameni merg în pelerinaj la moaşte, dar puţini îi ştiu povestea. Să o aflăm.

Sfânta Parascheva s-a născut la Epivat, o cetățuie la Marea Marmara, pe lângă Constantinopol. Undeva în jurul anului o mie.

Miercuri, 2 Octombrie, 2019 - 12:55

Lucrare penală pentru tractarea unei remorci neînmatriculate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări pe numele unui bărbat care s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, la volanul unui microbuz care avea atașată o remorcă neînmatriculată.

Miercuri, 2 Octombrie, 2019 - 10:00

Încă din anul 1641, prin străduința binecredinciosului Domn Vasile Lupu al Moldovei, Iașul este binecuvântat de prezența și ocrotirea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, la care vin să se închine pelerini de prin toate colțurile țării și chiar de peste hotare. A devenit o tradiție ca, prilejuit de sărbătoarea din 14 octombrie, Iașul să se bucure și de prezența altor sfinte moaște sau a unor relicve sfinte.

Vineri, 27 Septembrie, 2019 - 19:42

În perioada 27-30 septembrie 2019, mai multe echipaje de jandarmi ieșeni vor desfăşura activităţi de asigurare a ordinii la un număr de 20 manifestări care vor avea loc în spaţiul public şi la care organizatorii așteaptă participarea unui număr mare de persoane.

La toate manifestările publice, jandarmii ieșeni vor acționa pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii, care pot afecta buna desfășurare a acestora, iar în caz de comitere a unor fapte antisociale, se va interveni în vederea luării măsurilor legale. 

Vineri, 20 Septembrie, 2019 - 15:26

Expoziția ,,Republica Moldova prezintă” are loc, pentru al treilea an consecutiv, la Iași, în perioada 20-22 septembrie. Astfel, crame de renume, dar și producători din industria textilă, de fashion și alimentară de peste Prut s-au reunit și le vor oferi ieșenilor ocazia să descopere gustul autentic al Republicii Moldova, alături de producători de vin din România.

Joi, 5 Septembrie, 2019 - 17:07

Miercuri, 04 septembrie a.c. un jandarm care desfășura misiunea de asigurare a ordinii publice la Judecătoria Iași a fost sesizat de o persoană cu privire la faptul că i-a dispărut telefonul mobil, în timp ce se afla pe holul de la etajul I.

          Imediat după sesizare, pe baza vizualizării imaginilor video, jandarmii au identificat și prins în flagrant persoana în cauză, aceasta pregătindu-se să părăsească clădirea. Cu ocazia controlului corporal asupra tânărului s-a găsit telefonul mobil sustras.

Marţi, 3 Septembrie, 2019 - 10:35

16 judeţe se vor afla marţi sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, până miercuri dimineaţă. ANM a emis şi o informare meteo de vremea rea, în vigoare miercuri, anunţând ploi puternice şi vânt.

Avertizarea este în vigoare începând de marţi de la ora 13:00 până miercuri la ora 10:00, în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Buzău, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi.

Luni, 2 Septembrie, 2019 - 11:46

Cluj Napoca, 2 septembrie 2019 – Târgul de Cariere, cel mai mare organizator de evenimente de recrutare din România și Republica Moldova, anunță începerea unui nou sezon de evenimente destinate atât celor ce își caută un loc de muncă, cât și companiilor dornice să angajeze. În perioada octombrie-noiembrie 2019 vor avea loc opt evenimente de recrutare în șapte orașe din România și Republica Moldova: Cluj Napoca, Iași, Chișinău, Sibiu, Brașov, Târgu Mureș și Oradea.

 

Luni, 26 August, 2019 - 15:00

Depistat la volan, cu permis de conducere necorespunzător

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

Vineri, 23 August, 2019 - 13:14

Un bărbat care a vrut să intre ilegal în România traversând râul Prut, reţinut de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Românești au depistat un bărbat care a încercat să intre ilegal în România, traversând înot râul Prut. 

Vineri, 23 August, 2019 - 09:37
Se reunesc cadre didactice din România și din jurul granițelor țării

Peste 120 de cadre didactice din România și comunitățile istorice românești din jurul granițelor se reunesc la Iași pentru a discuta despre unitatea lingvistică și istoria comună a românilor de pretutindeni. Evenimentul care se va derula în perioada 31 august-1 septembrie sub genericul „Congresul Profesorilor de Istorie și Limba Română” și în contextul Zilei Limbii Române este organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012, în colaborare cu Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și Institutul Frații Golescu pentru relația cu românii din afara granițelor .

Vineri, 26 Iulie, 2019 - 17:00

In perioada 27–29 iulie 2019, mai multe echipaje jandarmi vor desfășura activităţi de asigurare a ordinii publice la o serie de evenimente, la care se estimează participarea unui număr mare de persoane.

Joi, 18 Iulie, 2019 - 19:22

Persoanele cu afecţiuni neurovasculare şi spinale, atât adulţi, cât şi copii, pot fi diagnosticate de medicii de la Spitalul de Neurochirurgie ''Prof. Dr. Nicolae Oblu'' din Iaşi cu ajutorul unui sistem angiografic unic în ţară.

Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, Lucian Eva, a declarat că sunt deja 70 de persoane pe o listă de aşteptare pentru a fi investigate cu ajutorul serioangiografului.

Echipamentul neurointervenţional Bi-Plan Infinix-i asigură calitatea optimă a imaginii, necesară în neurochirurgia intervenţională.

Luni, 15 Iulie, 2019 - 14:42

Bărbat depistat în timp ce încerca să intre ilegal în România

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați - rutier au depistat un bărbat, aflat  într-o avansată stare de ebrietate, care a încercat să intre ilegal în România, traversând înot râul Prut. 

Joi, 11 Iulie, 2019 - 16:10

Bărbat din R. Moldova depistat în tentativă de trecere ilegală a frontierei

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean din R. Moldova care a încercat să iasă ilegal din România, deoarece îşi pierduse documentele şi intenţiona să se întoarcă acasă.

Vineri, 5 Iulie, 2019 - 16:38

În perioada 05-07 iulie 2019, mai multe echipaje de jandarmi ieșeni vor desfășura activităţi de asigurare a ordinii la o serie de manifestări cultural-artistice și sportive organizate în spațiul public şi la care participă un număr mare de persoane.

La toate manifestările publice, jandarmii ieșeni vor acționa pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii, care pot afecta buna desfășurare a acestora, iar în caz de comitere a unor fapte antisociale, vor interveni în vederea luării măsurilor legale. 

Sâmbătă, 1 Iunie, 2019 - 19:27
„Mă simt acasă între voi!”

 

Discursul integral al Papei, susținut în fața a 150.000 credincioși, la Iași: 
 

Joi, 23 Mai, 2019 - 13:02

Ce poate fi mai potrivit pentru un început de vară decât un film solar, plin de speranță și tandrețe?

Luni, 20 Mai, 2019 - 17:17

Şofer aflat sub influența băuturilor alcoolice, depistat de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deşi era în stare de ebrietate.

Miercuri, 15 Mai, 2019 - 14:51

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deşi era în stare avansată de ebrietate. La controlul de frontieră, acesta a prezentat un permis de conducere ucrainean, fals.

Sâmbătă, 11 Mai, 2019 - 20:13
„Această carte a apărut fiindcă am constat un interes crescut în rândul românilor pentru afaceri europene”

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a participat sâmbătă, 11 mai a.c., la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, la evenimentul de lansare a volumului „EU.RO - Un dialog deschis despre Europa”.

Vă prezentăm în continuare transcrierea intervențiilor Președintelui României:

 

Moderator: Bine ați venit la această dezbatere pe marginea volumului „EU.RO - Un dialog deschis despre Europa”, autor Klaus Iohannis, Președintele României.

Joi, 9 Mai, 2019 - 19:51

Câteva sute de oameni protestează la Iași, lângă gardurile montate în Piața Unirii, unde va avea loc un miting PSD, împotriva social-democraților, scandând „PSD, ciuma roșie”, scrie ziaruldeiasi.ro. În zonă se află mulți jandarmi. În afara jandarmilor ieșeni au mai fost aduși, potrivit publicației ieșene, 400 de jandarmi de la Constanța și alte câteva sute de la Bacău.

În piață se află circa 15.000 de simpatizanți pro-PSD, transmite ziaruldeiasi.ro

Marţi, 7 Mai, 2019 - 19:00

Joi, 09 mai 2019, în Piața Unirii din Municipiul Iași se va desfășura o manifestare publică la care este anunțată participarea unui număr mare de persoane.

Marţi, 7 Mai, 2019 - 14:42

Din data de 2 mai 2019, municipiul Iași preia titlul de Capitala Tineretului din România, ediția 2019-2020. Timp de un an, peste 1.000 de evenimente și 3.500 de activități dedicate tinerilor vor fi organizate în Iași. ONG-urile estimează participarea activă a 30.000 de tineri.

Vineri, 19 Aprilie, 2019 - 15:44

În perioada 19–21 aprilie 2019, mai multe echipaje de jandarmi ieșeni vor desfăşura activităţi de asigurare a ordinii la o serie de manifestări organizate în spaţiul public şi la care participă un număr mare de persoane.

Evenimentele la care se va asigura ordinea publică urmează să se desfășoare atât în municipiul Iași, cât și în alte localități din județ.

Vineri, 19 Aprilie, 2019 - 09:56

În perioada 19 - 21 aprilie 2019, orașul Iași este din nou gazda ediției primăvară/vară a Festivalului Industriilor Creative® Proiectul Artelor ce Înfrumusețează Omul®. Acest eveniment bianual cuprinde în desfășurarea sa Kasta Morrely Fashion Week® singurul eveniment demonstrativ de modă din țara noastră. 

Kasta Morrely Fashion Week este un proiect al societăţii civile independente nepartinice dedicat dezvoltării oraşului Iaşi. 

Marţi, 9 Aprilie, 2019 - 15:25

Ţigări de contrabandă, ascunse în podeaua și plafonul unui autoturism

 

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier a descoperit 97.600 de ţigarete, de proveniență duty-free, pe care un cetățean din R. Moldova a încercat să le introducă ilegal în ţară, ascunse în podeaua și plafonul autoturismului pe care îl conducea.

Luni, 8 Aprilie, 2019 - 15:18

Autoturism BMW X6, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca BMW 320D, căutat de autoritățile din Marea Britanie în vederea confiscării.

Miercuri, 20 Martie, 2019 - 14:22

La invitația Direcției Silvice Iași, jandarmii ieșeni au participat în zilele de 18 și 20 martie 2019 la două activități de sădire arbori pe raza Ocolului Silvic Iași – zona C.A. Rosetti și Ocolului Silvic Podu Iloaiei.

Astfel, jandarmii ieșeni s-au alăturat Programului național ”Luna plantării arborilor” activitatea de sădire desfășurându-se  sub coordonarea lucrătorilor silvici.

Subscribe to Iași