Publicat: 11 August, 2014 - 18:16
Share

Alte șapte cazuri de hepatită acută virală de tip A s-au înregistrat în județul Suceava în ultima săptămână. Numărul îmbolnăvirilor în focarele din comunele Marginea, Arbore şi Horodnic de Jos, s-a ridicat astfel la 40.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Adrian Popescu, în ultima săptămână au fost înregistrate alte şapte noi cazuri de hepatită de tip A la copii cu vârste sub 12 ani - câte două în Horodnic de Jos şi Marginea şi trei în comuna Arbore -, toţi cei şapte pacienţi fiind internaţi pentru tratament.

Acesta a precizat că numărul total al cazurilor de hepatită A a ajuns în focarele din cele trei comune la 40.
 
De asemenea, Popescu a spus că de la apariţia, la începutul lunii iulie, a primelor cazuri de îmbolnăvire, au fost administrate, până în prezent, 142 de doze de vaccin antihepatitic de tip A.