Publicat: 6 Septembrie, 2012 - 17:51
Share

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și fostul tenismen Ion Țiriac se numără printre persoanele publice alese drept modele de comportament financiar pentru adolescenţii din România de către liceeni și studenții care au participat la un internship desfășurat de Banca Comercială Română (BCR) în lunile Iulie și august ale acestui an.

Atât liceenii, cât şi studenţii consideră că un comportament financiar demn de urmat este cel care echilibrează cheltuielile cu veniturile, reuşind să economisească şi să investească eficient în acelaşi timp. 36 % dintre respondenţi au un model financiar printre membrii familiei, mama fiind persoana cea mai de încredere.

Dintre persoanele publice, cea mai mare pondere au avut Bill Gates, Mugur Isărescu şi Ion Ţiriac. Alte modele întâlnite în rândul tinerilor care se regăsesc în sondajul realizat de BCR sunt: Donald Trump, Steve Jobs, Mark Zuckerberg.

De asemenea,  73% au declarat că țin evidenta banilor – au un buget de venituri si cheltuieli. Motivele principale invocate sunt necesitatea gestionarii eficiente, controlul mai bun şi dificultatea în a obţine banii. 65% dintre respondenți au declarat că economisesc bani pentru acoperirea cheltuielilor mai mari legate de facultate sau excursii.