Publicat: 29 Iulie, 2020 - 12:30
Share

Sinsay, brandul grupului polonez LPP, se alătură Colosseum Mall pentru a deschide un magazin emblematic în București, aducând astfel un concept unic pe piața românească. Cu o suprafață de 2000 mp, magazinul din cadrul Colosseum Mall va fi cel mai mare magazin Sinsay al grupului LPP în România.

Astfel, Sinsay inaugurează în București primul magazin ce poartă noul concept al brandului.

 

Cunoscut drept un brand de modă foarte îndrăgit de adolescente, începând din 2019, Sinsay și-a extins portofoliul de clienți prin lansarea conceptului IV, care aduce colecții de haine și accesorii pentru femei, copii și articole pentru casă. Mai mult, extinderea colecțiilor a continuat și anul acesta, astfel încât Sinsay a introdus o colecție permanentă pentru bărbați.

 

“Noul concept Sinsay se integrează bine în mixul de chiriași pe care l-am prevăzut pentru Colosseum Mall. Obiectivul nostru este să încheiem parteneriate cu branduri moderne, care ridică standardele pieței de retail și sunt suficient de flexibile pentru a face față oricăror provocări din industrie.”, a declarat Mihai Dinu, General Manager Colosseum Mall.

Magazinul Sinsay din cadrul Colosseum Mall va oferi bucureștenilor o experiență de shopping diferită, atât prin noutatea conceptului, cât și prin gama produselor comercializate.

„Ne-am propus de o perioadă bună de timp să deschidem un nou magazin Sinsay în București și suntem foarte încântați să anunțăm astăzi parteneriatul cu Centrul Comercial Colosseum. Prin deschiderea noului nostru magazin în Colosseum Mall, vom aduce mai aproape de clienții noștri din capitală, noul concept al magazinului Sinsay, care va oferi noile game de produse pentru femei, bărbați, copii și articole pentru casă, pe o suprafață de 2000 mp. Deși vremurile prin care trecem sunt foarte imprevizibile, rezultatele Sinsay ne încurajează să extindem mai departe brandul pe piața românească.”, a adăugat Alina Bistreanu, Director General LPP România.

Grupul LPP deține 18 magazine Sinsay în România, iar până la sfârșitul anului 2020, obiectivul este să ajungă la 20 de magazine. LPP operează pe piața locală din 2007 și deține în prezent 60 de magazine la nivel național sub toate cele 5 mărci ale grupului - Reserved, Cropp, Mohito, House și Sinsay. La nivel internațional, LPP are 324 de magazine Sinsay în 17 țări, 67 fiind deschise în 2019.

Centrul Comercial Colosseum este prezent pe piața bucureșteană de mai bine de 8 ani și găzduiește retaileri importanți precum Carrefour, Altex, Leroy Merlin, Jysk, Pepco, LC Waikiki, Sport Vision, dar și alte branduri cunoscute, ce oferă o gamă largă de bunuri și servicii. În urma extinderii de 16.500 mp, Centrul Comercial Colosseum va ajunge la o suprafață închiriabilă de 54.500 mp.

Noua suprafață care urmează a fi dată în folosință este închiriată în proporție de 85% de către branduri cunoscute de modă, restaurante, cafenele, locuri de joacă pentru copii și locuri de petrecere a timpului liber. O parte dintre acestea au fost deja anunțate: Happy Cinema, CCC, New Yorker, Colin’s, Diverta, Noriel, DM Drogerie Markt, World Class, Gregory’s și Café Ritazza. 

Bugetul de investiții alocat acestei extinderi a Centrului Comercial Colosseum se ridică la 30 de milioane de euro și este constituit din surse proprii și o finanțare acordată de către Credit Europe Bank.

Proprietatea de 60 de hectare pe care se dezvoltă Centrul Comercial Colosseum face parte din sectorul 1 al capitalei, unde piața rezidențială și cea de retail s-au dezvoltat semnificativ de câțiva ani încoace, proces care continuă și în prezent.

 

Lansarea noilor spații comerciale din cadrul Colosseum Mall a fost reprogramată pentru 2021, datorită contextului generat de pandemia Covid-19.

 

 --

Colosseum - Situat în sectorul 1 al capitalei, în zona de Nord-Vest, pe șoseaua Chitilei nr. 284, Colosseum oferă un concept de retail ce cuprinde magazine cu o mare diversitate de produse, magazine cu branduri de îmbrăcăminte și accesorii « fashion » și sport, precum și spații unice de petrecere a timpului liber. Colosseum se bucură de o locație privilegiată, datorită proximității șoselei de centură București și a rutelor zilnice de comunicație dintre București și orașele Ploiești, Târgoviște și Pitești. Accesul dinspre centrul capitalei și dinspre zonele adiacente este asigurat de bulevarde cu multiple benzi de circulație, precum Ion Mihalache, Grivița, Bucureștii Noi și Șoseaua Chitilei. Transportul în comun se realizează prin intermediul stațiilor de metrou Străulești și Laminorului, a liniilor RATB 112, 422, a tramvaiului 45, precum și prin cele două linii de microbuze Carrefour cu puncte de legătură în piața Chibrit și localitatea Chitila. Printre principalele branduri găzduite de Centrul Comercial Colosseum se află  Carrefour, Altex, Jysk, LC Waikiki, Sport Vision, Pepco, Leroy Merlin, 5asec, Help Net, Nedelya, Orange, IQBox, Arsis Vodafone, Inmedio, Diris Optică Medicală, Pizza Bonita, Xpressions Beauty Salon, Esența Plant, Animax, precum și numeroase alte magazine importante de bunuri și servicii.

LPP Group - Cu o istorie de peste 25 de ani pe piața de retail, LPP este una dintre cele mai dinamice companii de îmbrăcăminte în Europa Centrală și de Est. Grupul LPP deține brandurile Reserved, Cropp, Mohito, House şi Sinsay. Rețeaua grupului LPP include 1.746 de magazine fizice în 25 de țări, magazinele online fiind disponibile în 30 de țări.

Sinsay este cel mai recent brand adăugat în portofoliul grupului polonez, fiind lansat în 2013. În esență, Sinsay a fost gândit ca un brand dedicat adolescentelor care urmăresc ultimele tendințe în modă și care nu ezită să le adapteze stilului lor. Brandul oferă tinerelor posibilitatea de a se juca cu moda, de a mixa stiluri, astfel încât să-și pună în valoare pesonalitatea. Ceea ce diferențiază Sinsay de alte branduri este prețul foarte avantajos al articolelor, permițând astfel adolescentelor să fie la curent cu tendințele sezon după sezon. Odată cu noua strategie de dezvoltare, Sinsay a lansat colecția Fox & Bunny dedicată celor mici (Baby 0-2 ani și Kids 2-10 ani), care include articole din bumbac 100% la prețuri foarte mici. Din colecțiile Sinsay fac parte și numeroase articole cu etichetă verde Eco Aware, haine realizate din materiale certificate, într-o manieră prietenoasă cu mediul înconjurător. Alegerea articolelor Eco Aware este o alternativă mai ecologică, care ajută la reducerea consumului de apă și energie.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: