Publicat: 19 Mai, 2014 - 14:05
Share

Cu ocazia întâlnirii anuale a reprezentanților programelor de cooperare teritorială europeană, care va avea loc în perioada 19-20 mai, persoanele care au beneficiat în urma a patru proiecte regionale transfrontaliere emblematice ale UE vor împărtăși din experiența acumulată, explicând modul în care aceste proiecte i-au ajutat să facă față provocărilor precum exodul de creiere, securitatea, sănătatea, ocuparea forței de muncă și lipsa calificărilor educaționale. Venind din diferite părți ale UE, doctorii, forțele de poliție, artizanii și studenții participanți se vor alătura reprezentanților regiunilor frontaliere, inclusiv cei din partea Asociației regiunilor europene de graniță.
„Cooperarea teritorială se află în centrul idealului european. Este vorba de întărirea încrederii, uneori între vecini care au fost odată dușmani, apropierea oamenilor în viața de zi cu zi și găsirea unor soluții comune la problemele cu care se confruntă toți. Aceste tipuri de proiecte arată Europa în acțiune, nu doar la nivel guvernamental, ci și din perspectiva cooperării la nivel local. Trebuie să ținem minte acest lucru, în special având în vedere că ne pregătim să votăm la alegerile europene”, a declarat comisarul european pentru politica regională, Johannes Hahn, înainte de eveniment.
Context:
Cooperarea teritorială europeană este unul dintre obiectivele de bază ale politicii regionale europene. Regiunile și orașele din diferitele state membre ale UE sunt încurajate să colaboreze și să învețe unele de la altele în cadrul programelor, proiectelor și rețelelor comune. Principalele tipuri de programe de cooperare sunt:
 programe de cooperare transfrontalieră de-a lungul granițelor interne ale UE;
 programe de cooperare transnațională, care acoperă zone de cooperarea mai întinse, cum ar fi strategia pentru regiunea Dunării și cea pentru Marea Baltică;
 programe de cooperare interregională, care oferă cadrul necesar schimburilor de experiență între organismele regionale și locale din diferite țări.
În perioada 2014-2020, aproape 10 miliarde de euro vor fi alocate cooperării teritoriale europene, din care aproximativ 6,6 miliarde de euro vor merge către regiunile transfrontaliere. Deși programele interregionale (Interreg) au obținut în timp rezultate semnificative, noua perioadă le impune celor 91 de astfel de programe să se concentreze mai mult pe rezultate și priorități, în acord cu noua politică de coeziune reformată a UE. Se va asigura astfel un impact maxim și o utilizare și mai eficientă a investițiilor.