Publicat: 18 Septembrie, 2019 - 13:29
Share

Blocul Național Sindical a luat act de propunerea PSD cu privire la asumarea unui pact pentru bunăstare. Ideea în sine considerăm că este una binevenită. Este o inițiativă care ar trebui să adune în jurul mesei leadership-ul tuturor partidelor politice dar și reprezentanții partenerilor sociali reprezentativi din România.
Un astfel de demers se lasă așteptat de foarte multă vreme, mai ales dacă ne uităm retrospectiv la cei 30 de ani de tranziție. Pactul propus conține însă măsuri adresate doar unei părți a populației României, în contextul în care inegalitățile se consolidează an de an, cei săraci devin din ce în mai săraci, iar un număr uriaș de cetățeni aflați în vârstă de muncă au preferat să-și găsească soluția, pentru ei și familiile lor, în afara României, abandonând un mediu instituțional, economic și social, toxic pentru ei.
Da, România are nevoie de un pact național pentru bunăstare, însă nu unul în formatul propus. O lectură atentă a acestui text ne arată că țintele acestui angajament politic vizează doar o parte a cetățenilor România.
Din cele 5 măsuri propuse pentru obținerea unui acord politic, una se adresează pensionarilor, una se adresează salariaților bugetari și trei sunt adresate mediului de afaceri, chiar și în cazul acestor măsuri angajamentele sunt parțiale, respectiv:
    Se vizează doar creșterea valorii punctului de pensie și a indemnizației minime din 2020, fără a se face nici o referire la creșterea valorii punctului de pensie anunțată pentru anul 2021.
    Se vorbește de recalcularea pensiilor fără însă a specifica nimic în legătură cu alte prevederi din lege favorabile salariaților, cum ar fi prevederile referitoare la grupele de muncă.
    Nu se menționează sursa de finanțare pentru creșterea pensiilor, în condițiile în care BASS înregistra deja un deficit semnificativ, înainte de a opera creșterea punctului de pensie de la 01.09.2019. 
    În condițiile în care pactul propune angajamente în ceea ce privește păstrarea actualului sistem de impunere pentru mediul de afaceri, nu se face nici o referire la impozitarea veniturilor din muncă. Pactul nu propune nici un angajament de a nu crește povara fiscală pe salariat, având în vedere deficitul de resurse înregistrat de bugetele componente ale sistemului de securitate socială.
    Pactul vizează securizarea veniturilor exclusiv pentru salariații din sectorul bugetar, solicitând un angajament politic pentru menținerea graficului de creștere a salariilor până în 2021, nu se ia însă nici un angajament în ceea ce privește locurile de muncă din sectorul public.
    Sunt aprox 4 milioane de salariați în sectorul concurențial care sunt complet ignorați de acest pact. Nu se vorbește nimic de salariul minim sau de refacerea mecanismelor de negociere colectivă, instrumente ce ar putea contribui la apărarea drepturilor lucrătorilor din sectorul concurențial.
    Nu se vorbește nimic de tratamentul fiscal al veniturilor din muncă, în condițiile în care OUG 79/2017 este încă blocată în Parlament. Se încearcă astfel evitarea atacării acesteia la Curtea Constituțională. Indiscutabil se pune o presiune uriașă asupra Curții și totodată se consolidează o stare de incertitudine, atât în ceea ce privește salariile lucrătorilor din România dar și stabilitatea financiară a sistemului de securitate socială.

    Facilitățile fiscale acordate nu au generat beneficii decât strict la nivelul mediului de afaceri.
    Se continuă politica de a acorda facilități, fără a cere ceva în schimb.
    Evaziunea fiscală este în continuare semnificativă, salariile lucrătorilor din IMM-uri sunt în măsură covârșitoare la nivelul salariului minim, lucrătorii din aceste companii sunt împiedicați să-și exercite drepturile constituționale în ceea ce privește libertatea de asociere și negocierile colective, mediul economic este în continuare destul de toxic, se închid firme ”prăduite” si se redeschid altele de către aceeași antreprenori.

    Activitățile independente sunt promovate din ce în ce mai mult, cu o abordare complet lipsită de viziune, fără un interes pe termen mediu și lung în ceea ce privește securitatea socială a acestor persoane, tot mai mult împinse spre această formă de ocupare.
    Securitatea socială pentru lucrătorii atipici este inadecvată. Unul din trei lucrători atipici este expus riscului de deprivare materială severă. În plus, lucrătorii care desfășoară o activitate independentă și cei care muncesc cu fracțiune de normă, persoanele cu un nivel scăzut de calificare și cele care locuiesc în zone rurale sunt cele mai expuse riscului de sărăcie a persoanelor încadrate în muncă, în comparație cu alți angajați.

    Utilizarea excesivă a resurselor publice în astfel  de scheme reprezintă o modalitate ce poate perverti si mai mult mediul de afaceri. 
    Se creează în mod artificial locuri de muncă, acestea supraviețuiesc cât durează schema și pe perioada de sustenabilitate. Acest tip de măsură se alătură altor tipuri de stimulente acordate din resurse publice, adresate mediului de afaceri, pentru a crea locuri de muncă care supraviețuiesc strict în perioada de finanțare, în final acești lucrători își pierd locurile de muncă, fiind aruncați într-o zonă marginală a pieței muncii, fără nici un fel de protecție socială.

În ceea ce ne privește, avem disponibilitatea să discutăm și să negociem un astfel de pact, însă el ar trebui să fie modificat structural, în mod semnificativ, extinzând aspectele abordate pentru a viza și următoarele probleme:
    Dialogul social este utilizat insuficient pentru a implica în timp util și într-un mod semnificativ partenerii sociali în procesul de elaborare a politicilor și a reformelor. Categorii întregi de lucrători din întreprinderi mici se confruntă cu limitarea unor drepturi constituționale (dreptul la liberă asociere și dreptul la negocieri colective), forme atipice de ocupare sunt tot mai des utilizate pentru a evita protecția impusă de legislația muncii. Sfera de acoperire a contractelor colective de muncă este redusă, în special la nivel de sector. Se impune modificarea în regim de urgență a Legii 62/2011 privind dialogul social.
    Finanțarea sistemului de securitate socială. Este urgentă luarea unei decizii a Curții Constituționale în ceea ce privește constituționalitatea prevederilor OUG 79/2017.
    O politică asumată în ceea ce privește salariul minim. 
    Se amână în continuare definirea consumatorului vulnerabil și elaborarea unui pachet de măsuri adresate acestuia, extrem de necesară având în vedere eșecul măsurii de plafonare a prețului la energie, impus ca mecanism de protejare a populației față de o creștere a prețurilor, urmare a instituirii unei noi taxe pentru operatorii din domeniul energiei.
    Emigrarea continuă a forței de muncă creează probleme pentru creșterea economică durabilă. Emigrarea populației din zonele rurale sărace și a populației tinere (cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 de ani) este semnificativă în regiunile Nord-Est și Sud-Muntenia. Deși principalele cauze ale emigrației sunt salariile mai mari, condițiile de muncă și serviciile publice mai bune, în special educația și sănătatea, emigrarea  persoanelor cu studii superioare este determinată și de calitatea scăzută a guvernanței publice.
    Inegalitatea veniturilor a căpătat din nou un trend ascendent începând din 2018. Inegalitatea veniturilor rămâne ridicată, cu disparități regionale și de gen. În pofida unei scăderi considerabile față de nivelul maxim înregistrat în 2015, inegalitatea veniturilor rămâne cu mult peste media UE. Conform tabloului de bord social care însoțește Pilonul european al drepturilor sociale, veniturile deținute de segmentul superior de 20 % din populație sunt de 6,5 ori mai mari decât cele deținute de segmental inferior de 20 % din populație (UE: 5,1) (Eurostat). Niveluri ridicate ale inegalității veniturilor se înregistrează în special în rândul populației în vârstă de muncă și sunt determinate mai degrabă de faptul că persoanele mai sărace sunt relativ mai sărace, decât de faptul că persoanele mai bogate devin relativ mai bogate. Rata sărăciei persoanelor încadrate în muncă este de cinci ori mai mare în  cazul lucrătorilor cu un nivel scăzut de instruire decât în cazul absolvenților de studii superioare.
    Promovarea unor măsuri pentru a susține participarea tinerilor în procesul educațional, precum și pentru a asigura o tranziție adecvată de la școală la piața muncii.
Un astfel de pact nu poate exclude nevoia de a avea o viziune nouă cu privire la educație și sănătate publică.
Dacă obiectivul asumat este într-adevăr bunăstarea românilor ar trebui să avem în centrul atenției reducerea inegalităților și promovarea unor măsuri care să conducă la o distribuție mai echitabilă a creșterii economice. 

Tag-uri Institutii: