Publicat: 6 Martie, 2012 - 17:30
Share

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale au crescut ajungând până la 29 februarie la 33,387 miliarde euro, faţă de 32.696 milioane euro la 31 Ianuarie, anunţă BNR Într-un comunicat.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

- Intrări de 1.436 milioane euro, reprezentând alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv emisiunea de obligaţiuni denominate în dolari americani a Ministerului Finanţelor Publice de 1.123 milioane echivalent euro), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.

- Ieşiri de 745 milioane euro, reprezentând plăţi din contul Comisiei Europene, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4.435 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 29 februarie 2012 au fost de 37.822 milioane euro, faţă de 37.089 milioane euro la 31 ianuarie 2012.

Plăţile scadente în luna martie 2012 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 139,5 milioane euro.

Sursă: Bancherul.ro