Publicat: 10 Septembrie, 2020 - 00:00
Share
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1990

IERI

La Helsinki, Gorbaciov şi Bush or fi împărţit ceea ce mai rămăsese neîmpărţit la Malta? 

K.O.

TRANSILVANIA ŞI SÎRMA GHIMPATĂ. Televiziunea ne-a demonstrat astă noapte actualitatea proverbului „Lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba !“ După ce, la cererea lui Horthy, în Elveţia a apărut în 1944 ediţia I a unei înveninate lucrări privind Transilvania şi poftele Ungariei, iată că „opera“ a fost tradusă recent, la Budapesta, de către actualul preşedinte al Ungariei, Goncz Arpad, Ardealul apărind pe copertă înconjurat de sîrmă ghimpată. Aflăm cu această ocazie că „fără Transilvania nu există un stat ungar". Din cîte zice Istoria, acum peste 2000 de ani exista un stat dac, iar nu, unul ungar...

 

De Sîmbătă pînă Luni

• MISIUNE. Domnul Ion Iliescu I-a primit pe ambasadorul Ungariei cu prilejul încheierii misiunii sale în România. Sîntem convinşi că domnul ambasador se întoarce la Budapesta cu sentimentul lucrului bine făcut • SOLICITARE. Dacă n-a reuşit să fie deputat de Turda, cum şi-a dorit, domnul Ion Rațiu ar fi putut fi un bun deputat de Gherla. Oricum, deţinuţii care au organizat acolo o tentativa de evadare, l-au solicitat insistent. Ca şi pe Doina Cornea • REACŢII. După rumoarea creată de ştirile potrivit cărora Ceauşescu ar fi achitat ultimele rate ale datoriei externe graţie unor vînzări masive de armament în Africa de Sud, iată că se profilează perspectiva licită a unor relaţii comerciale cu fostul bastion al apartheidului. Se pare că o firmă sud-africană intenţionează să comande în România un număr de elicoptere „Puma“ • PRONOSTIC OPTIMIST. În cursul întîlniriIor avute Ia Braşov, domnul Petre Roman a afirmat că „în doi ani, dacă dă Domnul, mergem la convertibilitatea leului“. Să dea Domnu! • INTÎLNIRI. Răspunzînd parcă reproşurilor profesorului Silviu Brucan, preşedintele Iliescu a avut consultări cu lideri de partide. Au trecut pe la Cotroceni domnii Câmpeanu, Coposu şi Surdu. Sîntem curioşi cînd le va veni rîndul şi domnilor Nica Leon, Gheorghe Popilean, Nae Bulumac, Nicolae losipescu, Marius Cîrciumaru şi alţii. Pentru că, nu-i aşa, nu pot fi unii mai lideri decît alţii ? • AM TRĂIT S-O CITIM ŞI PE ASTA: „Istoria stalinismului în România", de Victor Frunză. A apărut! • CÎTEVA MILIARDE, COLEA! După cum a precizat în cadrul şedinţei comisiei pentru politică externă a parlamentului secretarul Grupului român al Uniunii Interparlamentare, Liviu Mureşan, România pierde în Golf trei miliarde de dolari. În schimbul a ce? • INVESTIGAŢIE. O temerară comisie a parlamentului s-a dus în „gura leului", pe Valea Jiului, pentru a investiga implicarea minerilor în evenimentele din 13—15 iunie. „Noi am fost de bună credinţă şi am încercat să stabilizăm situaţia" — a declarat un lider sindical — „dar au existat anumite persoane carc au urmărit să ne compromită, incitîndu-i pe unii dintre noi“ • ALOCUŢIUNE. Cu prilejul deschiderii stagiunii teatrale, timp de 15 minute, pe micul ecran, domnul Ion Caramitru ne-a povestit cum un ţăran din Piaţa Amzei i-a promis că-i dă un pepene gratis dacă-i explică ce înseamnă privatizare. Din cîte am înţeles, n-a reuşit să obţină pepenele • INTENŢIE. Preşedintele Ion Iliescu intenţionează să se întîlnească cu preşedintele maghiar Goncz. Nădăjduim ca întîlnirea să fie amicală, iar scorul să nu fie înscris în palmaresul echipelor • CONCLUZIE. Domnul Anton Vătăşeseu a afirmat că „în România, în 40 de ani a fost creată o economie negativă", Din punct de vedere algebric, negativul comunist înmulţit cu cel postrevoluţionar ar trebui să dea... plus!

Octavian ANDRONIC

Ziarul Libertatea din 10 septembrie 1990 pag. 1-a ►

\


Program economic
Caricatură de ANDO

Explozie devastatoare la Făgăraş!

- Accident sau sabotaj? -

După cum s-a mai informat, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1,30, la Combinatul Chimic din Făgăraş a avut loc o puternică explozie. Dimineaţa, Ia ora 8, cînd am ajuns la locul dezastrului, imaginea ce se înfăţişa privirilor semăna cu aceea de la locul în care avusese loc impactul meteoritului tungus. Pe o rază de citeva sute de metri copacii au fost literalmante desfrunziţi. Solul era plin cu resturi metalice contorsionate, cabluri, bucăţi de beton, toate acoperite cu un strat de praf cenuşiu, gros de cîţiva milimetri. În apropierea reactorului explodat dintr-o clădire cu trei etaje n-a mai rămas decît structura de rezistenţă, şi aceasta grav avariată. Un gard din beton situait la o distanţă de circa o sută de metri a fost practic spulberat. În camera tabloului de comandă, situată imediat după cazemata care adăpostea cele şapte reactoare de nitrotoluen, afectată da unda de şoc reflectată de clădirea alăturată a strivit pur şi simplu panourile de automatizare. Din fericire au putut fi recuperate documentele care atestau modul de funcţionare şi parametrii instalaţiei.
Cum s-a întâmplat? Ne relatează Iosif Răduleţ, director tehnic cu producţia: „în jurul orei 1,30, oraşul Făgăraş a fost trezit brusc de deflagraţia exploziei. În momentul în care s-a putut interveni am constatat că două persoane au fost ucise şi alte 29 rănite. Dintre aceştia, şapte sînt grav răniţi". Primarul oraşului, Vasile Dan: „Geamurile locuinţelor şi magazinelor situate pe această direcţie în oraş, la circa 3 km, au fost sparte. Pînă în jurul orei trei am reuşit să-i informăm şi să-i liniştim pe locuitorii alarmaţi". Domnul C. Paraschiv, secretar de stat la Departamentul Chimiei: „Un astfel de accident n-ar fi trebuit să se producă!“.
În jurul nostru se diiscută intens. Un astfel de accident nu s-a mai înregistrat la Făgăraş de 18 ani. Dar instalaţii de acelaşi tip, produse de aceeaşi firmă, au mai sărit în aer în Singapore, Argentina şi,
anul trecut, în Bulgaria. Pagubele sînt estimate la circa 100 de milioane de lei, cărora li se adaugă, zilnic, alte 5 milioane, datorită opririi producţiei în întregul combinat. „Vă ascultă oamenii? Aveţi autoritate, domnule director ?" - întreabă domnul ministru de stat Anton Vătăşescu. Răspunsul este „Da!“, fără echivoc. S-ar putea exclude, deci, neglijența sau nerespectarea tehnologiei. Accident sau sabotaj? Este întrebarea la oare va trebui să răspundă comisia guvernamentală de investigaţie, instituită imediat după catastrofă.
Întrebările cantinuă să rămină. Ieri Oradea, azi Făgăraşul. Ce va fi mîine?

Octavian ANDRONIC

"Desant" guvernamental la Braşov

Cuplul tehnocrat Roman Vătăşescu și aria realismului economic

Ne eliberăm greu de obsesiile şi idiosincraziile pe care le-a generat în noi lunga epocă a dictaturii. Privind lucrurile dintr-o astfel de perspectivă, preşedintele Ion Iliescu ar fi normal să locuiască în Berceni, iar premierul Roman ar trebui să-şi facă deplasările pe bicicletă. Dacă nu este aşa, concluzia cea mai simplistă pe care o trage  cetăţeanul simplu (oare numai el?) este că „nimic, nu s-a schimbat"! Ion Iliescu stă Ia Cotroceni şi Petre Roman călătoreşte cu elicopterul! Iar noi stăm pe la cozi. Desigur, lucrurile pot fi privite şi în acest fel şi nu puţini sînt cei care o fac, întrebîndu-se, însă, mai rar, asupra adevăratelor cauze ce generează imobilismul (sperăm, aparent) al unor structuri şi procese. Cauze profunde, complexe ce ţin în egală măsură de acţiunile guvernamentale ca şi de atitudinea şi opţiunile populaţiei. Aşa că, luînd mai puţin în seamă persistenţa unor reproşuri referitoare la similitudini, primul ministru, s-a urcat, vineri dimineaţai într-un elicopter I.A.R. (pilotat — culmea! — de un destoinic echipaj, ce pilota şi pe vremea... dictaturii) şi s-a îndreptat, spre Braşov, „teatrul" unor tradiţionale tensiuni sociale şi politice într-o operaţiune de „desant“ guvernamental, caracterizată — conform schemelor strategice — prin operativitate şi eficienţă. Primul „atac" a

Octavian ANDRONIC

Continuare în pag a IV-a

(Urmare din pag. I)

fost dat la Întreprinderea de Avioane Ghimbav, unde în cursul unei întîlniri cu consiliul de administraţie şi reprezentanţii sindicatelor s-au discutat chestiuni de importanţă vitală pentru cei vreo 4000 de oameni care formează acest colectiv. S-au pus întrebări: „Ce facem? Ce perspective avem? Ne va ajuta Guvernul sau nu?". Or acest „ajutor" s-a dovedit a fi piatra unghiulară a întregii vizite. „Doriţi să ne întoarcem la vechiul centralism, în care cineva arbitrează relaţiile economiei în mod artificial?“ — a replicat primul ministru. Consiliul de administraţie este confruntat cu o situaţie apreciată drept „catastrofală" (cei 4000 de angajaţi au realizat, în 8 luni, o producție de doar 384 milioane!), De la începutul anului s-au produs doar trei elicoptere (Ia o cadenţă programată de două ne lună! şi acestea incomplett echipate. Colectivul fabricii se vede intrat, intr-un cerc vicios: pentru a face producţie are nevoie de valută, dar valoarea încorporată în produs nu justifică acest aport. Deci, unica soluție: ajutorul. „Să fie clar: Guvernul nu mai poate ajuta pe nimeni! Balanţa de plăţi a țării a suferit o eroziune extraordinară! Veniturile oamenilor au crescut, în condițiile în care producţiile s-au situat la doar ceva mai mult de jumătate. 

Situația rezervelor valutare este şi ea disperată. Necesarul de materii prime din import se cifrează la vreo 400 milioane de dolari lunar. Statui nu mai poate scoate decît 200. Iar numai în septembrie, factura de import a petrolului est în valoare de 230 milioane de dolari! „Totul este la limită în ţara asta,!" — spune cu năduf primul ministru. Domnia sa însă, le ştie pe ale Guvernului, în timp ce oamenii le știu pe ale lor: noi ce facem? Vom mai exista sau nu? Răspunsul depinde numai şi numai de dumneavoastră - apreciază domnul ministru Vătășescu. "Căutați-vă contracte, obţineţi credite, asigurați-vă materii prime. Cadrul creat de legea societăților comerciale (intrat în vigoare din 8 septembrie - n.r.) vă permite acest lucru. Aveţi suportul legal pentru a efectua singuri operațiuni de import-export. Din momentul acesta CNIAR (centrala de resort !) nu vă mai poate pune beţe în roate“. Lucrurile nu li se par deloc clare interlocutorilor. Socul autonomiei? Poate. Adică cum: să nu mai ai tu unde să te plîngi că ăla nu-ţi dă sau altul nu-ţi face? Greu de înţeles. Dar mai ales de suportat. Trecerea de la "sistemul sărăciei generalizate", cum denumeşte primul ministru economia socialistă, la economia de piaţă se face cu dureri. Va trebui să le suportăm...
Cadru şi problematică similare la Întreprinderea de Autocamioane. Cu deosebirea că aceasta din urmă beneficiază de situaţia fericită de a-și justifica existenţa prin comenzi ferme, pentru următorii doi ani. Şi aici insă situaţia prezentă este dramatică: planul la producţia marfă a fost îndeplinit în proporţie de 64,3 la sută. „Anul acesta am „produs" 120 milioane pierderi" — spune cu... umor directorul. În parc sînt vreo 900 de camioane, incomplete. Furnizorii nu respectă contractele. Galațiul nu le dă tabla, preferă să o exporte. „Guvernul ar trebui să intervină...". Dar guvernului nici prin cap nu-i trece. „Orice „ajutor" n-ar face decît să perpetueze vechile practici. Întreprinderile sc află acum în situaţia omului aruncat în apă. Care trebuie să se descurce ca să nu se ducă Ia fund!“. O replică din sală: „Dar dacă înotătorul are mîinile legate? De relaţiile de cooperare şi de constrângerile birocratice?". „Da — spune primul ministru. Aici aveţi dreptate. Sarcina guvernului este să creeze cadrul legal necesar, să lichideze birocraţia şi barierele artificiale. Dar nu să „sprijine" în continuare un sistem absurd şi centraproductiv". Intervenţia sindicatelor se situează pe partitura refuzului gîndiri economice:     „Oamenii sînt nemulţumiţi. Se duc acasă cu leafa diminuată. Trebuie ca guvernul să facă ceva!". Domnul ministru Vătăşescu îşi iese puţin — pentru prima dată — din pepeni: „Dar bine, oameni buni, dacă voi produceţi doar 60 la sută, de unde vreţi să luăm banii pentru a plăti leafa întreagă? Am făcut-o pînă acum. Dar nu vom mai putea, în continuare. Ştiţi că jumătate din capacitatea de investiţii a ţării a intrat pînă acum în sporuri şi în salarii? Încă puţin şi nu vom mai avea cu ce face școli, şosele, magazine. „Da, dar oamenii?“. „Ei bine, aici începe rolul dumneavoastră. Alegeţi un consiliu de administraţie competent, capabil şi curajos. Exersaţi-vă drepturile pe care vi le conferă cadrul legal nou creat. Găsiţi modalităţile de traversare a acestei perioade de criză. Noi vrem să ne operăm de apendicită, fără să tăiem, că nu suportăm sângele! Asta nu se poate!“.

La „Tractorul", atmosfera pare încărcată. Cîteva sute de oameni s-au oprit din lucru şi s-au adunat în curte. Conducerea uzinei şi sindicatului i-au pregătitprimului ministru o mică surpriză: în sala în care se vor desfăşura discuţiile s-au instalat microfoane conectate la staţia de amplificare din curte. La „Tractorul" s-a desfăşurat săptămîna trecută „greva de presiune" care cerea prezenţa neîntirziată a primului ministru acolo. Directorul Teodor Nicu începe cu entuziasm un expozeu din care reies „realizările" pe 8 luni: producţia marfă — 83,7 la sută; producţia finită — 71,7 la sută; producţia la export — 55 la sută... „Solicităm, o comisie care să se ocupe de întrajutorareă întreprinderii (/!)... Să fim sprijiniţi... Să fim consideraţi staţie pilot“. Primul ministru ascultă cu vădită contrarietate aceasta  avalanşă de solicitări şi pînă la urmă, izbucneşte: „Dar dumneavoastră ce aţi făcut pînă acum? Cum v-aţi pregătit pentru trecere la noua fază? V-aţi inventariat posibilităţile? Aţi luat contact cu parteneri străini?". „Nu. Noi am aşteptat să se creeze cadrul legal..." .Apar apoi şi alte hibe: faptul că efortul făcut de guvern pentru ca întreprinderii să i se acorde o substanţială sumă de valută, nu s-a materializat decît în comenzi infime cu materiale din import. „Nu m-am aşteptat - mărturiseşte primul ministru — să avem probleme într-o unitate care are, spre deosebire de altele, viitorul asigurat prin comenzi. Avem probleme enorme, în specia cu cei 360 000 de mineri, a căror activitate este nerentabilă şi nici nu promite să fie. Dar dumneavoastră ar fi trebuit deja să ştiţi ce aveţi de făcut. Mai ales că am discutat toate aceste lucruri cu patru luni în urmă, la precedenta noastră întîlnire". Directorul nu răspunde, de afară se aud fluierături şi proteste. Intră în acţiune liderii sindicali. „Ce fac oamenii cu jumătate de leafă? Ce răspuns ne dă guvernul?“. Dar guvernul nu are răspuns pentru această situaţie. „Noi am fost înţelegători şi n-am făcut multă vreme greve“. Ideea e interesantă şi vădeşte, din păcate, infantilismul modulul de gîndire sindical, in unele locuri: activitatea productivă ar fi o concesie, o favoare făcută guvernării. Chestiuni legitime, probleme reale, se amestecă cu interpelări ridicole, de genul: „Ştiţi dumneavoastră că la talcioc o pcreche de adidaşi se vinde cu 1200 lei"? Poate că e necesară şi o lege a... talciocului. Discuţia se încheie, cam în coadă de peşte, după fluierături ce acompaniază prompt, observaţiile mai nepopulare ale duetului guvernamental, după care domnul Petre Roman este invitat la fereastră, să le vorbească oamenilor. Moment dificil. Femeile din asistenţă sînt mai cooperante şi nu-şi ascund simpatia pentru tînărul şi prezentabilul prim-ministru. Bărbaţii par mai resemnaţi. Discursul e direct, tăios, dar sincer. Pentru a sugera situaţia economică a ţării în acest moment, domnul Petre Roman îşi întoarce buzunarele pe dos. Răsună aplauze. Răceala iniţială face loc unui val mai călduţ şi finalul speach-ului este acoperit de aplauze, deşi unele interpelări se mai fac auzite.

Ultimul act al „desantului" se consumă într-o altă sală, unde reprezantanţii guvernului sînt aşteptaţi de către liderii confederaţiei „înfrăţirea" din industria constructoare de maşini. Dialogul este şl de această dată mai tăios, mai fără menajamente, de ambele părţi. Se lămuresc unele neclarităţi — între care şi obiectivele recentei greve — şi se stabileşte o nouă rundă de convorbiri.
Părăsim Braşovul pe aceeaşi „odioasă"cale elico-purtată. Cu sentimentul că am asistat la debutul unui nou tip de relații între guvern și guvernați: cele bazate pe realism. Un realism incomod poate, dar absolut necesar pentru construirea unui climat da încredere socială.

GURA LUMII

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• Creştinii nu se Iasă

Creştinii — care uneori pot fi şi democraţi — erau cunoscuţi pentru faptul că dacă li se dădea o palmă, întorceau şi obrazul celălalt. Mai nou, ei au progresat în concepţie, la eventualele palme răspunzind cu ciomagul sau cu piatră de caldarîm învelită grijuliu în gazete. Oricum, organizaţiile creştine u stau cu mîinile în sîn. Gurile rele spun că, de pildă, unii dintre veterani nu se mai mulţumesc să se alinieze unei politici ordonate de alţii, preferind chiar ei să dea tonul. Ca, de pildă, domnul Puiu, care a fondat, recent un Partid Naţional Democrat Creştin, despre care se spune că are o culoare ecologistă. Adică preferă verdele. Mai zic aceste guri că cei de prin judeţul Timiş au elaborat o Platformă-program pentru perioada imediat următoare, avînd ca scop propagarea „undei de şoc“ Săpînţa peste tot unde este posibil, în scopul basculării din scaun a prefectului Cârpan, vinovat de a manipula masele prin organizarea — aparent bună — a aprovizionării şi comerţului. Se mai zice —probabil complet nefondat — că pe la unii creştini mai de soi de prin Transilvania s-ar găsi niscai ajutoare umanitare primite din străinătate, de diferite calibre şi tipuri. Şi că, peste toate astea, marele vis al creştinilor ar fi ca alteţa sa fostul rege Mihai Intîiul, să-şi pogoare din nou harul asupra naţiei pre care s-o îndrume el cu mîna lui spre adevărata economie de piaţă!
Altfel, creştinii — democraţi sau nu — sînt profund aliniaţi principiilor de cooperare şi colaborare paşnică între toţi membrii societăţii. Iacă, ne facem şi cruce că aşa e!

• COMUNICAT AL U.Z. REP.

Uniunea Ziariştilor Republicani, cu sediul la Caracal. a trimis spre publicare următorul comunicat in legătură cu situaţia din la Săpînța:
„Noi, consiliul director al Uniunii Ziariştilor Republicani (U. Z. Rep.) am luat cunoştinţa cu înaltă vibraţie patriotică de rezistenţa manifestată de către primarul Steţca arestării sale samavolnice de către autorităţile locale. Omagiind făptul că acest om s-a opus cu arma în mînă (un pistol împrumutat de la un prieten grănicer) acestui evident abuz, propunem ca în mijlocul drumului naţional, care traversează localitatea, pe locul eroiocei baricade, să fie înălţată o statuie care să-l reprezinte pe primar în mărime naturală cu arma în mînă şi cu mingea la picior (o minge pe care vor, figura însemnele defunctului regim), purtind pe soclu inscripţia: "ET IN SAPIENŢIA EGO". Pentru înălţarea acestui monument uniunea noastră a deschis un cont (Contul „Concordia") atît ]n lei cît şi în valută, în care sînt invitaţi să depună toţi cei pentru care Săpînţa reprezinţă un nou şi elocvent model de puritate".
Semnează preşedinţii directori, redactorii şefi şi adjuncţi ai publicaţiilor „Piaţa Endependenţei", Contra-virgula", "Feştila", „Gazeta de litere". „Palavra", „Pîrleâzul" şi altele.

AMBIDEXTRU

 

Ziarul Libertatea din 10 septembrie 1990 pag. a 2-a ►

Ziarul Libertatea din 10 septembrie 1990 pag. a 3-a ►

Ziarul Libertatea din 10 septembrie 1990 pag. a 4-a ►

 

"Secretul secolului" a fost spart:

Cine a fost „al treilea" din Malta? (II)

Publicam, în numărul nostru precedent, extrase dintr-un extrem de interesant articol apărut în săptămînalul francez „L’Apostrophe". Articolul intitulat "Terra, ca un tort?" îşi propune să elucideze una dintre marile enigme ale secolului: cine a fost „al treilea" din Malta?

„În cîteva clipe Grigore Băltacea a fost imobilizat de către o duzină de membri ai celor două servicii de pază. Unul dintre aceştia l-a întrebat ceva, în engleză, limbă pe care nu o cunoştea. „Ce făceai aici ?“ — a tradus prompt, un KGB-ist. „Nimic! Am adus, comanda!“. „Ce comandă ?“ — s-a răstit, vlăjganul blond cu un puternic accent străin. „Păi, laptele, bătut!“ — a răspuns neinspiraţ Grigore, venindu-i în minte comanda insolită. Cei care-l înconjurau au schimbat, rapid, priviri, încruntate. "We must kill him" — a spus atunci blondul, obţinînd tacit, aprobarea omologului său sovietic. Nici astăzi Grigore nu ştie semnificaţia acestor cuvinte, dar ceva tot a bănuit atunci cînd a fost luat pe sus şi urcat pe puntea lui „Maxim Gorki". A încercat să strige, s-a zbătut, dar pe marea de iad care bîntuia coastele Maltei oricum, nu l-ar fi auzit nimeni. Bănuiala s-a transformat în groază în momentul în care grupul ce-l ducea practic pe sus, a trecut pe lîngă căpitanul vasului, care, deşi îl recunoscu pe Grigore, nu făcu altceva decît să salute re-
gulamentar grupul de agenţi. Citeva momente mai tirziu Grigore fu azvîrlit ca un sac în hăul care fierbea sub bordurile vasului.
Şi poats că aceste rînduri n-ar fi văzut niciodată lumina tiparului, dacă nu s-ar fi întâmplat un lucru extraordinar. Primul val îl luă şi-l purtă spre larg. Bun înotător, Grigore reuşea să se țină la suprafaţă, deşi îşi dădea seama da inutilitatea acestei lupte disperate cu marea dezlănţuită. Instinctul de conservare îl făcea însă să se agaţe de paiul speranţei. Nu ştie cît a durat această luptă. Ştie doar că, la un moment dat a auzit un şuierat de sirenă şi a zărit drept în faţa sa, bordul unui vas pe care valurile uriaşe îl săltau ca pe o jucărie. A mai zărit, apoi, pe bord, nişte siluete în impermeabile portocalii şi a auzit, printr-o portavoce, cuvintele: „Agaţă-te!“. Năucit da lupta cu valurile aproape că nici nu şi-a dat seama că acestea au fost pronunţate într-o limbă pe care n-o mai vorbea decît în scurtele permisii care-l purtau acasă, la Bălţi. A realizat că lîngă el se află un colac de salvare, de care s-a agăţat cu ultimele puteri. Nu mai ştie decît că s-a aflat, puţin după aceea, la bord, şi aceeaşi voce pe care o auzise cu puţin înainte, rosteşte: „Ăsta-i rus! Ne pica mai bine un american".

(continuare în numărul viitor al ziarului)