Publicat: 16 Octombrie, 2020 - 13:25
Share

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a subliniat vineri că parlamentarii social-democraţi care au iniţiat proiectul pentru modificarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi-au retras semnătura de pe document.

"PSD nu susţine această iniţiativă legislativă (proiectul de modificarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public - n.r.), parlamentarii PSD şi-au retras semnătura de pe acea inţiativă. Nu o considerăm o prioritate în acest moment. Înţeleg că explicaţia (celor care au iniţiat proiectul - n.r.) este una de volum de muncă în cazul aleşilor. Eu cred că forma în care a fost propusă nu este cea potrivită, colegii mei din Parlament au avut discuţii cu parlamentarii PSD care şi-au pus semnătura, dar înţeleg că nu sunt doar PSD, e o iniţiativă a liderului de grup PNL, inclusiv domnul Roman. Ce vă anunţ în acest moment e că parlamentarii PSD şi-au retras semnătura, astfel încât forma propusă să nu mai aibă susţinerea noastră. Discuţiile ulterioare o să le vedem, dar această formă nu este considerată pentru noi a prioritate legislativă", a spus Grindeanu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD.
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: