Publicat: 25 Iunie, 2015 - 09:48
Share

Propunerea legislativă pentru modificarea art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003 (http://www.senat.ro/legis/lista.aspx?cod=18795), prin care se intenționează adoptarea unei prevederi legale care să condiționeze existența stării de incompatibilitate, în cazul senatorilor și deputaților, de desfășurarea unor “activități comerciale ce rezultă din documentele A.N.A.F.”, poate fi considerată o piedică pentru prevenirea și combaterea corupției în România și care poate genera efecte negative asupra transparenței și legalității procesului decizional, afectând, totodată, angajamentele asumate de România prin intermediul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

În forma actuală, art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003 prevede următoarele: “Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile […]”.

Prin amendamentele aduse de inițiatori, textul sus-menționat este propus spre modificare, astfel: „Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale ce rezultă din documentele ANAF, inclusiv băncile […]”. 

De asemenea, prin amendamentul adoptat cu majoritate de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din cadrul Senatului României, se propune următoarea modificare la același text de lege: “Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu funcția de președinte vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale care desfășoară sistematic și efectiv activități comerciale organizate ce constau în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri, comerț ori prestarea de servicii ca și contribuabili activi în sensul reglementărilor din Codul Fiscal, inclusiv băncile […]”. Astfel, la data de 16 iunie 2016, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din cadrul Senatului României a supus spre dezbatere și adoptare, plenului Senatului, raportul de admitere, cu amendamente, a propunerii legislative.

În forma actuală a art. 82 din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilitățile aplicabile calității de parlamentar, neavând nicio relevanță dacă acesta a exercitat, în fapt, calitatea care îi aduce starea de incompatibilitate raportat la calitatea de parlamentar, a desfășurat sau nu vreo activitate în cadrul societății comerciale, sau dacă respectiva societate comercială a realizat sau nu a realizat vreun venit.

Considerăm că nu se poate exercita, în deplină legalitate, o funcție de demnitate publică care obligă la respectarea principiului interesului naţional, dacă în același timp persoana este angrenată și are interese și în mediul de afaceri, întrucât cumularea acestor două calități, respectiv cea de parlamentar și cea de persoană deținând anumite calități în cadrul unei societăți comerciale, ar duce la atingerea intereselor generale ale comunității și a principiilor care stau la baza statului de drept.

Mai mult, opinăm că nu se justifică promovarea unui act normativ care are ca efect aducerea în legalitate a unei situații de incompatibilitate, cu atât mai mult cu cât pe rolul instanțelor de judecată există litigii având ca obiect incompatibilitatea prevăzută de art. 82 din Legea nr. 161/2003, litigii în care instanțele de fond au menținut ca temeinice actele emise de Agenția Națională de Integritate, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor legale.

Precizăm faptul că Agenția a transmis instituției relevante un punct de vedere cu privire la propunerea de modificare a art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003. Acesta se regăsește pe pagina de Internet, la secțiunea „PUNCTE DE VEDERE LEGISLAȚIE” - https://goo.gl/pw7tHb .

Comunicat de presa AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE