Publicat: 1 Martie, 2018 - 10:21
Share

Alteţa Sa Regală Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, într-o vizită în Emiratele Arabe Unite, în zilele de 26-28 februarie 2018. A fost prima vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2018 şi prima acţiune publică externă a Familiei Regale după trecerea la cele veşnice a Regelui Mihai I.

Alteţa Sa Regală a efectuat vizita în compania preşedintelui Consiliului Naţional al Rectorilor din România, profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, şi a 17 rectori reprezentând mari universităţi din Bucureşti şi din ţară. Pe parcursul şederii în Emiratele Arabe Unite, Principele Radu a fost prezent în Emiratele Abu Dhabi, Dubai, Sharjah şi Ajman.

Vizita Principelui Radu a început luni, 26 februarie 2018, la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite.

Luni dimineaţă, la Universitatea Zayed din Abu Dhabi, Principele Radu s-a întâlnit cu Alteţa Sa Şeica Loubna bint Khaled Al Qasemi, preşedintele instituţiei. Au fost prezenţi la întâlnire ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Abu Dhabi, Excelenţa Sa dl Adrian Măcelaru, profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, consulul general al României la Dubai, doamna Nicoleta Teodorovici, precum şi vicepreşedintele Universităţii Zayed. Principele şi ceilalţi oaspeţi români au vizitat modernul campus al universităţii, fondată de Şeicul Zayed bin Sultan Al Nahyan cu exact 20 de ani în urmă.

Principele Radu şi Şeica Loubna au discutat despre colaborarea dintre Universitatea Zayed şi universităţi şi organizaţii din România, în care studenţi şi profesori să facă un schimb de experienţă profesională în domenii precum mass-media, arte vizuale, IT, business şi activităţi sociale.

La Ministerul Educaţiei al Emiratelor Arabe Unite, Principele Radu a fost primit de ministrul Educaţiei, Excelenţa Sa domnul Hussain Bin Ibrahim Al Hammadi. La întâlnire a luat parte, în afară de oficialii români, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Emiratelor Arabe Unite la Bucureşti, Excelenţa Sa domnul Ahmed Abdullah Saeed Bin Saeed Almatrooshi.

Alteţa Sa Regală, profesorul Sorin Câmpeanu şi ambasadorul României au discutat cu ministrul despre legătura pe care o pot stabili în mod direct numeroasele universităţi româneşti prezente, prin rectorii lor, în această vizită, şi cele mai importante universităţi din Emirate. Au fost evocate domenii precum IT, fizica optică, înaltele tehnologii şi ştiinţele aero-spaţiale.

În cursul după-amiezii de luni, Alteţa Sa Regală Principele Radu a vizitat Marea Moschee Şeicul Zayed din Abu Dhabi. Construcţia a început în anul 1996 şi s-a încheiat în anul 2007. Şeicul Zayed, care a pus piatra de temelie a monumentului (dar a decedat înainte de încheierea lucrărilor, în anul 2004), a dorit ca moscheea să fie o întruchipare a aspiraţiilor pentru toleranţă şi generozitate, înţelegere şi umanitate.

Anul acesta se împlinesc o sută de ani de la naşterea Şeicului Zayed, fondatorul Emiratelor Arabe Unite, considerat părintele naţiunii.

Miercuri, 28 februarie 2018, Alteţa Sa Principele Radu a vizitat Emiratele Dubai, Sharjah şi Ajman.

În cursul dimineţii, Alteţa Sa Regală, însoţită de ambasadorul României, de consulul general şi de profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, a vizitat Universitatea Americană din Sharjah. Fondată acum douăzeci de ani de Alteţa Sa Şeicul Sultan bin Muhammad Al Qasimi, Emirul din Sharjah, instituţia de învăţământ superior, organizată ca o entitate non-profit, găzduieşte cinci mii de studenţi din 100 de ţări ale lumii, printre care şi România. Facultăţile de business, arhitectură şi inginerie sunt printre cele mai apreciate în întreaga lume.

Universitatea doreşte să includă România printre ţările în care studenţii şi cei care urmează cursuri post-universitare să meargă, în cadrul anilor lor de studii. Alteţa Sa Regală a propus cancelarului universităţii, Dr. Bjorn Kjerfve, ca universităţi româneşti cu profil de economie, inginerie şi arhitectură să devină partenere cu Universitatea Americană din Sharjah, pentru a primi în ţara noastră studenţi, masteranzi şi doctoranzi ai universităţii din Sharjah, pentru o perioadă a studiilor lor.

În continuare, Principele Radu şi oficialii români au vizitat Emiratul Ajman, unde s-au întâlnit cu conducerea Universităţii de Medicină a Golfului.

Alteţa Sa Regală s-a întâlnit cu dr. Thumbay Moideen, fondatorul şi preşedintele universităţii, creată acum douăzeci de ani. Particularitatea acestei universităţi este că posedă propriul spital, deschis pacienţilor din Emiratul Ajman şi din întreaga federaţie.

Universitatea cuprinde facultăţi de medicină generală, pediatrie, stomatologie, farmacie şi are cursuri pentru studenţi, masteranzi, doctoranzi, dezvoltând totodată o amplă activitate de cercetare ştiinţifică.

Universitatea doreşte să-şi extindă activitatea în România. Alteţa Sa Regală s-a întâlnit, în cadrul vizitei, şi cu cancelarul universităţii, profesorul Hossam Hamdy, căruia i-a sugerat să iniţieze o colaborare cu România într-una din zonele cu puternic potenţial balneo-climateric.

În cursul după-amiezii şi serii, Principele Radu a participat, în Dubai, la Centrul Ismaelit, la o amplă întâlnire dedicată învăţământului superior românesc. Au fost prezenţi rectori din 17 universităţi din România, membri ai Corpului Diplomatic acreditat în Emiratele Arabe Unite, reprezentanţi ai unor universităţi şi companii din Abu Dhabi, Dubai şi Sharjah. Seara a fost găzduită cu generozitate de Centrul Ismaelit, organizată de Ambasada României la Abu Dhabi şi de Consulatul General al României la Dubai şi iniţiată de Consiliul Naţional al Rectorilor din România, condus de profesorul universitar Sorin Cîmpeanu.