Publicat: 3 Februarie, 2017 - 17:06
Share

Primarul oraşului Cavnic, social-democratul Vladimir Petruţ, liderul organizaţiei orăşeneşti a PSD, a demisionat din toate funcţiile politice deţinute. Petruț nu este de acord cu OUG de modificare a Codurilor Penale. 

"Am luat decizia, de a renunţa la toate funcţiile deţinute în cadrul PSD Maramureş, având în vedere situaţia în care, trebuie sa recunosc, că nu sunt de acord cu OUG 13/2017. Încă din momentul intrării mele în politică, am susţinut întotdeauna statul de drept şi nicidecum ilegalităţile, iar în momentul în care am fost ales ca primar al oraşului Cavnic, am promis cetăţenilor că voi respecta legea şi că voi fi alături de ei indiferent de situaţie. Am cunoscut în PSD şi oameni de valoare, serioşi şi de bună credinţă. Doresc sa mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine şi m-au susţinut în demersurile mele", a scrie, pe Facebook, Vladimir Petruţ. 

Vladimir Petruţ, care era şi preşedintele organizaţiei orăşeneşti Cavnic, a mai precizat că va rămâne un simplu membru al PSD.