Publicat: 10 Decembrie, 2018 - 15:25
Share

Consiliul General al Municipiului București va decide, în ședința de miercuri, dacă va împuternici Administrația Spitalelor să demareze procedurile de identificare și achiziționare a unei noi clădiri pentru relocarea Maternității Giulești, a anunțat luni primarul Gabriela Firea. Clădirea care găzduiește în prezent cea mai mare maternitate din București va împlini, în curând, 100 de ani de când a fost construită. CGMB ar putea aproba, de asemenea, și achiziția de noi clădiri unde să fie relocate Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu", precum și o parte dintre secțiile Spitalului Cantacuzino.

Potrivit unui Proiect de hotărâre al CGMB, publicat pe site-ul Primăriei Capitalei, pentru relocarea maternității Giulești este necesar un imobil cu suprafața de minimum 14.000 de metri pătrați.

În cazul Spitalului Cantacuzino este necesar un imobil cu suprafața de minimum 5.000 de metri pătrați pentru relocarea Secțiilor Obstetrică-Ginecologie I și II și Neonatologie. 

Pentru relocarea Spitalului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu" este necesar un imobil cu suprafața de minimum 4.500 de metri pătrați. 

"Miercuri voi supune aprobării acordul pentru achiziția unei noi clădiri necesare Maternității Giulești, dar și noi clădiri pentru spitalele: Cantacuzino, Oro-Maxilo-Facial si metropolitan de stomatologie. În plus, revin în Consiliul General cu proiectul achiziționării de locuințe pentru tinerii medici, ca să nu mai fie nevoiți să plece din țară", a scris luni Gabriela Firea. 

Tag-uri Nume: