Publicat: 4 August, 2020 - 13:59
Share

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 4 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Argeş, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În fapt, la data de 18 iulie, prin apel 112, o femeie de 55 de ani a reclamat că în aceeaşi zi a fost contactată telefonic de un bărbat necunoscut, care s-a arătat interesat să achiziţioneze un telefon mobil pe care victima îl oferea spre vânzare pe un site de profil.

S-au întâlnit pe stradă, după care bărbatul a luat telefonul şi, sub pretextul că îl va achita, a urcat în maşină şi a demarat. Persoana vătămată a încercat să îl oprească şi s-a agăţat de portieră, fiind târâtă câţiva metri.

Din cercetările efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, a reieşit faptul că plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului proveneau de la un alt autoturism, fiind reclamate ca sustrase.

Au fost extinse investigaţiile, iar din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că persoana căutată este un bărbat din judeţul Argeş.

În această dimineaţă au fost efectuate percheziţiile domiciliare, iar bărbatul de 27 de ani a fost depistat şi condus la sediul subunităţii de poliţie pentru audieri.

A fost identificat şi ridicat telefonul mobil, urmând a fi predat persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate de Secţia 4 Poliţie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Tag-uri Institutii: