Publicat: 24 Septembrie, 2020 - 13:33
Share

În data de 19 septembrie 2020, a avut loc Conferința Camerei Auditorilor Financiari din România organizată prin vot la distanță pentru alegerea Președintelui Consiliului, a membrilor Consiliului și a auditorului statutar al CAFR. Alegerile au avut loc pe platforma de vot EBALLOT în scopul organizării unui vot sigur, confidențial și verificabil în actualul context epidemiologic și legal.

Conform Listei finale a membrilor Camerei cu drept de vot la Conferința CAFR organizată prin vot la distanță în data de 19 septembrie 2020, publicată pe site-ul www.cafr.ro în data de 19 august 2020, 2531 de membri CAFR și-au putut exercita votul. În urma  rapoartelor generate de platforma de vot, 1114 membri CAFR au votat pe EBallot în ziua conferinței, în intervalul alocat procesului de vot: 10.30-12.30.

Pe baza voturilor exprimate de auditorii financiari, membri CAFR, dl. ADRIAN POPESCU a fost ales Președinte al Camerei Auditorilor Financiari din România, pentru un mandat de 3 ani.

De asemenea, au fost aleși următorii membri ai Consiliului CAFR:

  1. Gheorghe Ialomițianu, Prim vicepreședinte
  2. Liliana Feleagă, Vicepreședinte
  3. Florentina Șușnea, Vicepreședinte
  4. Ioan Grigoriu, Vicepreședinte
  5. Irimie Emil Popa
  6. Alin Constantin Dumitrescu
  7. Mihaela Raluca Toma
  8. Filip Stoica
  9. Nicolae Covrig
  10. Gheorghe Rusu

 

           Auditorul statutar al CAFR votat de Conferinţă este firma MOORE AUDIT ONE S.R.L.

Obiectivele noii conduceri au în prim plan dezvoltarea pieței de audit, consolidarea transparenței decizionale și a dialogului cu membrii profesiei, îmbunătățirea comunicării cu publicul larg în ceea ce privește rolul auditorului financiar, cooperarea cu Autoritatea de supraveghere, susținerea permanentă a activității profesionale a membrilor Camerei, îndeplinirea și creșterea standardelor de performanță, digitalizarea serviciilor furnizate membrilor, îmbunătățirea permanentă a actului de pregătire profesională continuă și a calității activității de audit financiar, coroborate cu continuarea consolidării relațiilor cu organismele profesionale interne și internaționale.

Echipa CAFR

Tag-uri Nume: