Publicat: 7 Iulie, 2015 - 16:15
Share

Prezentăm declarația de presă comună a președintelui României, Klaus Iohannis, și a președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a participat marți, 7 iulie a.c., la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității 'Ștefan cel Mare' din Suceava Președintelui Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti. La finalul ceremoniei, cei doi șefi de stat au susținut o declarație de presă comună.

Vă prezentăm textul declarației de presă comune:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis:

Domnule Președinte Timofti, onorată asistență, mi-a făcut o deosebită plăcere să vă reîntâlnesc în România, la 4 luni de la vizita pe care am efectuat-o în Republica Moldova. Mă bucură foarte mult faptul că vă aflați astăzi aici, la Suceava, unul dintre reperele istoriei noastre comune, pentru a primi Titlul de Doctor Honoris Causa al Universității 'Ștefan cel Mare'.

Am satisfacția că am putut discuta împreună cu Președintele Nicolae Timofti câteva teme prioritare pentru relația noastră bilaterală și pentru Republica Moldova. Așa cum v-am menționat, domnule Președinte, salutăm modul democratic în care s-au desfășurat alegerile locale din țara dumneavoastră, votul cetățenilor Republicii Moldova reconfirmând clar sprijinul pentru forțele pro-europene. Este un mandat reînnoit acordat de cetățeni pentru transformarea în spirit european a Republicii Moldova.

Sperăm că la Chișinău se va forma cât mai curând o nouă coaliție solidă, stabilă, capabilă să consolideze parcursul european al Republicii Moldova și să continue în ritm accelerat procesele de reformă. În actualul context intern și regional, întârzierile sau ezitările nu sunt benefice. În opinia noastră, acestea nu sunt doar așteptări ale României sau ale celorlalți parteneri europeni, ci, în primul rând sunt așteptări ale cetățenilor Republicii Moldova.

Totodată, am discutat cu Președintele Timofti despre modul în care decurge relația bilaterală. România susține în continuare ferm parcursul european al Republicii Moldova și acordă un sprijin continuu în acest complex proces de integrare.

În cadrul întrevederii, am evidențiat, de altfel, și raportarea unitară, pe deplin receptivă și deschisă pe care România a avut-o întotdeauna față de Chișinău. În centrul abordării noastre s-au aflat și se află permanent cetățenii Republicii Moldova, nu persoane sau forțe politice. Este rezultatul unei politici care are la bază un consens durabil, rămas neschimbat de-a lungul tuturor ciclurilor electorale din România.

Rămânem cel mai sincer și mai apropiat partener al Republicii Moldova. Împreună cu Președintele Timofti, am împărtășit îngrijorarea pe care o resimțim în ceea ce privește evoluțiile de securitate din zonă și mai ales impactul acestora asupra stabilității și parcursului Republicii Moldova către Uniunea Europeană. Contextul regional actual, cu precădere situația din Ucraina, reclamă cu și mai multă necesitate întărirea instituțiilor statului, urmarea consecventă a agendei politice proeuropene, promovarea reformelor așteptate de cetățeni. În tot acest efort, Republica Moldova poate conta, ca și până acum, pe sprijinul României.

Discuțiile au vizat și importanța implementării angajamentelor asumate prin Acordurile de Asociere și liber schimb cu Uniunea Europeană. După reușitele din ultimii ani, perioada actuală este pentru Republica Moldova una de consolidare a pozițiilor astfel câștigate. Chișinăul are șansa de a fructifica avantajele comerciale, instituționale și de mobilitate, rezultate din implementarea standardelor și reglementărilor europene.

Efortul trebuie să meargă acum spre profunzime, spre punerea în aplicare a angajamentelor de reformă de care depinde modernizarea în spirit european. De succesul acestui demers se leagă pregătirea etapei următoare — aceea în care vom putea vorbi despre acordarea perspectivei europene. Reușita procesului de integrare europeană a Republicii Moldova ține în primul rând de Republica Moldova însăși. Vă asigur că veți găsi mereu în România un susținător ferm, activ și de încredere. Vă mulțumesc!

Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti:

Excelență, domnule Președinte Klaus Iohannis, doamnelor și domnilor, sunt bucuros și chiar emoționat să mă aflu astăzi împreună cu Președintele României la Suceava, în istorica cetate de scaun a domnitorului ștefan cel Mare și Sfânt. De asemenea, sunt onorat de titlul de doctor Honoris Causa a Universității 'Ștefan cel Mare' și mulțumesc comunității academice pentru că mi-a acordat această cinste.

Astăzi am putut să ne apropiem mai mult de punctele care nu ne erau cunoscute nouă și am purtat o discuție extrem de utilă și plină de conținut cu domnul Președinte Iohannis pe teme importante pentru cetățenii de pe cele două maluri ale Prutului și pentru relația noastră strategică, frățească și specială. Dialogul nostru politic este în continuare consistent și constructiv.

Avem împreună cu domnul Președinte o înțelegere deplină asupra situației regionale care mă preocupă în mod special din motivul evident că evenimentele din ultimii doi ani influențează dezvoltarea Republicii Moldova și parcursul său european. Este important, din punctul meu de vedere, să ne coordonăm viziunile asupra relațiilor concrete și realităților în care trăim și momentului istoric pe care îl avem. Am avut, așadar, un schimb de opinii cu privire la problemele de securitate din regiune și diferendul transnistrean.

Am avut ocazia, de asemenea, să discutăm despre numeroasele proiecte comune aflate în diferite faze de implementare. La 27 aprilie s-au împlinit cinci ani de la semnarea declarației comune privind instituirea parteneriatului strategic între România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Avem în prezent un bilanț pozitiv al cooperării bilaterale, în prim-plan fiind procesul de integrarea europeană și proiectele energetice, educaționale și sociale.

Aceste proiecte vor contribui la aprofundarea reformelor democratice în Republica Moldova, consolidarea statului de drept și a unei justiții independente, combaterea corupției, modernizarea instituțiilor statului și edificarea unui mediu economic echitabil și competitiv. Urmează ca prin eforturi comune să extindem aria de cooperare, în special în dezvoltarea proiectelor de infrastructură care ar asigura conectarea deplină a Republicii Moldova la piața energetică europeană.

Între altele, pe dimensiunea transfrontalieră ar urma să fie extins proiectul SMURD, reabilitat nodul hidrotehnic Stânca-Costești și modernizate birourile vamale de frontieră. În sfera economică am remarcat cu satisfacție evoluția schimburilor dintre cele două țări, România fiind pentru Republica Moldova principalul partener în ceea ce privește exporturile.

I-am mulțumit Președintelui Iohannis pentru asistența financiară solidă pe care România o acordă Republicii Moldova. Îmi doresc ca la Chișinău să fie format cât mai curând un nou guvern care ar urma să pună în aplicare planurile pe care le avem. Vă mulțumesc!

Departamentul de Comunicare Publică

07 Iulie 2015