Publicat: 27 Aprilie, 2015 - 09:45
Share

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că subiecte precum aderarea la spațiul Schengen și respectarea drepturilor românilor care locuiesc în Italia se află pe agenda discuțiilor pe care le avea în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde luni și marți în Italia.

"Deplasarea în Italia continuă seria vizitelor externe pe care am ținut să le fac la început de mandat în state cu care România are parteneriate strategice și parteneriate speciale. Importanța acestei vizite este dată de mai multe aspecte: existența unui parteneriat strategic, și a unei tradiții de colaborare între cele două state, de faptul că Italia este unul dintre principalii economici ai României și nu în ultimul rând de existența în Italia a unei comunități românești foarte mari.(...) Voi aborda tema aderării României la spațiul Schengen așa cum am făcut-o cu ocazia tuturor vizitelor în capitalele europene.(...) Doresc ca drepturile cetățenilor români să fie respectate și apărate", a declarat președintele Klaus Iohannis, luni, într-o declarație de presă pe Aeroportul Henri Coandă.