Publicat: 28 Octombrie, 2019 - 18:39
Share

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că după demararea lucrărilor de reabilitare a Spitalului de Pediatrie Sfânta Maria a descoperit mai multe nereguli din timpul mandatului fostului manager.

Preşedintele CJ Iaşi Maricel Popa a anunţat că a sesizat Corpul de Control după ce a aflat că în luna aprilie fosta conducere a unităţii medicale a aprobat montarea de geamuri noi la unul dintre cele opt etaje, deşi se ştia că în luna mai va fi semnată finanţarea cu fonduri europene pentru lucrări de reabilitare.

"Acolo a fost o investiţie în luna aprilie pentru a schimba absolut toată tâmplăria de aluminiu la etajul trei, ştiind că în luna mai se semnează contractul de 27 de milioane de euro. Toate geamurile care au fost puse în aprilie se vor scoate pentru a se pune tâmplărie identică în toată clădirea şi de o calitate mult mai bună. Sunt bani irosiţi, bani aruncaţi pe fereastră", a declarat Maricel Popa.

Întrebat fiind dacă a discutat cu fostul manager al spitalului despre această situaţie, preşedintele CJ Iaşi a răspuns că lasă acest lucru la latitudinea instituţiilor abilitate.

"Noi am sesizat (Corpul de Control -n.r), la fel cum i-am sesizat că în urmă cu patru ani instalaţiile sanitare s-au schimbat, deci trebuiau să fie noi, iar acum când am decopertat căminul pentru instalaţii sanitare am constatat că de fapt nu se schimbase nimic. Am solicitat Corpului de Control al Consiliului Judeţean să vină să analizeze. Probabil că vor mai trebui să vină să analizeze şi alte contracte. În fiecare săptămână sunt descoperite alte deficienţe care au fost înainte. Se pare că au ascuns gunoiul sub preş, însă nu poate fi ascuns la nesfârşit", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

El a lăsat să se înţeleagă că este nemulţumit şi de o parte din personalul medical.

"Nu admit să se desfăşoare activităţi private în cadrul spitalului. Respect foarte mult doctorii, dar dacă au şi o altă activitate trebuie să o desfăşoare în afara programului de lucru, nu în cadrul spitalului, ci la cabinetele private. Nu trebuie să avem cabinete private în interiorul spitalului. Aici nu sunt de acord, indiferent pe cine voi supăra", a spus preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

De cealaltă parte, medicul Radu Terinte, fostul manager al Spitalului de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi, a refuzat să facă comentarii publice, dar s-a declarat a fi surprins de declaraţiile preşedintelui Consiliului Judeţean.

"Sunt foarte curios să aflu ce de sunt acuzat de management defectuos pentru simplu motiv că în fiecare an am fost evaluat de o comisie a Consiliului Judeţean, ultima dată în luna aprilie 2019, şi de fiecare dată această comisie mi-a dat punctaj maxim. Chiar nu înţeleg de unde au pornit lucrurile astea", a declarat pentru AGERPRES Radu Terinte, fostul manager al Spitalului de Pediatrie Sf Maria.

Spitalul de Pediatrie Sf Maria din Iaşi, cea mai mare unitate medicală de profil din Moldova, a fost dat în folosinţă în 1970. De atunci nu s-au efectuat lucrări majore de reparare sau modernizare, multe dintre ferestrele clădirii având tâmplăria originală. La fel în cazul mobilierului din saloane sau linoleumului de pe jos. Proiectul "Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi" este cel mai mare din regiune, finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Are o valoare de aproximativ 27 milioane de euro, din care contribuţia Consiliului Judeţean Iaşi este de 7,2 milioane de euro. Pentru execuţia lucrărilor pe care le va efectua, constructorul - reprezentat din Asocierea SC Daroconstruct SRL, SC Geprocon SA, SC DAS SRL, SC Concrete&Desgn Solution SRL, SC X Lab Solution SRL - va încasa 92 milioane de lei, durata de execuţie fiind de 44 de luni.

În prezent, constructorii lucrează la etajele şase, şapte şi opt ale primului tronson şi la acoperişul clădirii. Acolo unde va fi nevoie se vor face modificări de compartimentarea spaţiului pentru ca încăperile să fie în conformitate cu normele internaţionale şi să ofere condiţii optime de desfăşurare a activităţii medicale.

Potrivit declaraţiilor noului manager al Spitalului de Pediatrie Sf Maria, Corneliu Mihai, din cauza lucrărilor de reabilitare a fost închis deja unul din tronsoanele clădirii, secţiile şi pacienţii fiind mutaţi în alte zone.

"Am făcut tot posibilul să relocăm toate paturile de pe un tronson pe altul. Din păcate, în momentul de faţă există o aglomeraţie mult mai mare decât ar trebui. Noi ca spital trebuie să ne facem serviciile. Totul este făcut în aşa fel încât să degrevăm secţiile de personal, de studenţi, de elevi, doar pacienţii să fie în secţie. Studenţii vor avea trei săli de curs la etajul şapte, iar vizitele vor fi restricţionate la două ore zilnic", a declarat Corneliu Mihai, managerul unităţii medicale.

Tag-uri Geo: