Publicat: 6 August, 2014 - 19:29
Share

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o grupare infracţională specializată în trafic de migranţi. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în Bucureşti şi în 6 judeţe, au fost ridicate 80 de grame de cannabis şi peste 17.000 de euro, iar 13 membri ai grupării au fost conduşi la audieri.

În dimineaţa zilei de 6 august a.c., poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R. şi procurorii D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală au efectuat 10 percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale specializată în trafic de migranţi pe ruta Orientul Mijlociu – Uniunea Europeană. 

Percheziţiile au avut loc pe raza judeţelor Arad, Braşov, Dolj, Ialomiţa, Galaţi, Vâlcea şi în municipiul Bucureşti.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate aproximativ 80 de grame de canabis, aparate de cântărire şi materiale pentru ambalare, precum şi peste 17.000 de euro, susceptibili a proveni din activitatea infracţională.

13 membri ai grupării au fost conduşi la sediul Structurii Centrale a D.I.I.C.O.T., pentru audieri.

Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2013-2014, membrii grupării ar fi organizat tranzitul ilegal prin România a mai multor migranţi care veneau din state localizate în zone de conflict şi post-conflict.

Migranţii, cu precădere sirieni, iranieni sau etnici kurzi, ar fi fost introduşi ilegal în România sau ar fi venit cu vize turistice, după care membrii grupării le-ar fi organizat deplasarea cladestină în Occident, principalele state de destinaţie fiind Germania, Italia sau Austria.

Pentru a trece frontiera în mod fraudulos, migranţii ar fi fost ascunşi în compartimentele de marfã sau în locaşuri special amenajate ale unor autocare, autocamione sau limuzine. 

Ruta de traficare a imigranţilor ar fi avut ca punct comun de plecare Turcia, pentru majoritatea transporturilor clandestine, traversând ulterior Bulgaria, România şi Ungaria.

Cei în cauză sunt bănuiţi că ar fi obţinut de la fiecare migrant între 2.000 şi 3.500 de euro, în funcţie de numărul punctelor de frontieră traversate ilegal şi de riscul asumat.

Reţeaua era formată din 17 persoane, atât cetăţeni români, cât şi străini şi ar fi fost susţinută financiar de către exponenţi ai unor grupări infracţionale din Turcia.

Pentru a îngreuna monitorizarea activităţii infracţionale, liderii reţelei ar fi cooptat în permanenţã noi transportatori, gazde şi complici, ar fi folosit alternativ mai multe rute de traficare şi o gamã extrem de variată de mijloace de transport.

Începând cu luna ianuarie a acestui an, au fost monitorizate peste 7 transporturi clandestine de migranţi ilegali, în total 50 de persoane, care au trecut frontiera de vest a României, cinci dintre acestea fiind depistate de Poliţia de Frontieră Nâdlac/Turnu, în urma informaţiilor furnizate. 

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. şi de sprijinul jandarmilor.