Publicat: 5 Iulie, 2019 - 14:59
Share

Autor: 

Publicat: 14 Decembrie, 2011 - 05:15
Editorialist

Nu știu dacă atunci când Malta a luat președinția rotativă cineva și-a exprimat vreo îngrijorare legată de capacitatea acestei mici țări de a duce o asemenea povară, pentru care cu siguranță că nu era nici pregătită și nici prea dotată instituțional. Cel mai puțin și-au pus astfel de probleme maltezii înșiși, pentru că nici până la ei nu se întâmplase ca vreo țară să capoteze  într-o activitate care era oricum atent girată și supravegheată de birocrația supraponderală de la Bruxelles. De altfel, această rotație a fost o invenție de complezență menită să dea tuturor țărilor membre (inclusiv celor ca Malta)sentimentul că fac ele însele o parte din serviciul comunitar, pentru o perioadă redusă de timp care le putea fi folositoare pentru a înțelege și a se acomoda cu mecanismele Uniunii.
 
Când ne-a venit și nouă rândul parcă s-au răsturnat toate regulile și procedurile. Cel dintâi care a pus lumea pe foc a fost propriul nostru președinte, care s-a îndoit public de capacitatea Guvernului „său” (căci acesta era de fapt, chiar dacă nu cu oamenii pe care îi prefera el) de a se acomoda cu o asemenea sarcină. Era un guvern pe care îl „lucrase” din greu, căruia îi pusese nenumărate bețe în roate și căruia îi ceruse aproape săptămânal demisia. A fost un șoc care i-a trezit din letargia de final de mandat și pe Juncker și Timmermans, care nu aveau chef să transfere asupra lor povara incompetențelor Guvernului de la București. Situația în care ne-am aflat i-a sensibilizat atunci pe austrieci, dispuși să se mai obosească un tur și pe finlandezi, gata să preia din mers și mai devreme serviciul în slujba Uniunii. Că nu s-a materializat niciuna dintre aceste oferte a fost chiar de mirare, iar România s-a încordat într-un exces de ambiție, luînd soarta Uniunii în mâinile sale neexperimentate, lucru care i-a impresionat pe europenii care și-au mai revenit din îngrijorări, mizând și pe capacitatea președintelui Iohannis de a insufla entuziasmul și competența necesare responsabililor români.

Ce a urmat este de acum istorie. Un semestru impecabil din punct de vedere al eficienței și al determinării, pe parcursul căruia nu s-a înregistrat nicio sincopă și care i-a cam lăsat cu gura căscată pe acei europeni obișnuiți cu abordări mai formale și mai puține entuziaste față de ceva ce nu reprezenta pentru ei decât un episod curent de lucru.

Pentru noi a fost însă cu totul la altceva. O răzbunare pentru frustrările în serie oferite de dăscălimea bruxelleză, preocupată să ne urecheze  cât mai des pentru ceea ce unii dintre ei considerau că este insubordonare față de nobilele idealuri ale unei democrații confruntate cu fenomenele bizare ale unui dublu standard, inclusiv legislativ și constituțional. Echipele românești de la Bruxelles și București au funcționat impecabil, România înregistrând performanțe care pe alții ori nu i-au interesat, ori nu le-au au fost la îndemână. Am închis peste 90 de dosare - cât croații și austriecii la un loc - și am făcut din București un veritabil centru european al reuniunilor la vârf pe toate domeniile. S-a lucrat atât de bine încât pur și simplu scepticul nostru președinte s-a văzut nevoit să recunoască cu jumătate de gură că „România e mai bună decât imaginea ei” - imagine pe care însuși se străduise din răsputeri să o maculeze.

Un astfel de succes ar fi trebuit ca, în condiții normale, să aibă ecoul necesar. Nu l-a avut. De ce? Pur și simplu -  vorba aceluiași personaj aici evocat - datorită ghinionului! Ghinionul de a fi preluat această „rotativă” pe finalul mandatului structurilor europene și al schimbării masive de gardă, ceea ce a făcut ca cei care plecau să nu mai fie interesați în a recunoaște meritele (trecătoare și neimportante) ale României, iar cei care abia veneau, având cu totul alte teme și priorități . Am aterizat, cum s-ar spune, fără plasă pe un teren accidentat de goana după funcții și privilegii a noilor aleși. Ceva aproape asemănător s-a întâmplat în țară. Aflat sub tirul concentrat al unei opoziții nefericite că succesul europarlamentar nu se cuantifică, nici prin rezultatul moțiunii și nici prin dezmembrarea coaliției sub impactul unui congres mai puțin centrifug decât se așteptau, Guvernul nu am mai avut parcă nici timp și nici chef să sărbătorească. A făcut-o formal, cu un speech plat al premierului asistat de modestul ambasador Ciamba, într-o emisiune difuzată la o oră nefericită și abandonată în scurt timp de canalele care o preluaseră. Această stare de lucruri a generat o insatisfacție marcată din partea celor care își dăduseră sufletul pe altarul rotației, așteptând măcar o mângâiere pe creștet, care nici aceasta nu s-a mai produs.

Nu mai vorbesc despre faptul că succesul președinției era considerat instrumentul providențial pentru repararea nedreptăților trecutului, între care s-au tot numărat MCV și Schengen, pe care însuși Juncker le promisese ca un cadou din partea sa la încheierea mandatului.

Format: 

Rubrici: