Publicat: 27 Octombrie, 2014 - 17:38
Share

Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, este acuzat de trafic de influență și spălare de bani, a anunțat, luni, avocatul acestuia, Cătălin Dancu.

Potrivit avocatului, Ștefan este acuzat de transferarea a patru milioane euro operațiuni financiare în vederea susținerii proiectului de licențe Microsoft.

”Pentru Gheorghe Ștefan la ora aceasta prin ordonanță se pune în discuție infracțiunea de trafic de influență și spălare de bani”, a spus el.
 
Dancu a afirmat că Gheorghe Ștefan este pregătit pentru reținrere, el fiind anunțat că acest lucru s-ar putea întâmpla.

”Urmează să se desfășoare activități care au ca scop propunerea de reținere și ulterior de arestare preventivă”, a explicat avocatul. 

Gheorghe Ștefan a fost adus cu mandat, luni dimineață, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde a fost audiat în dosarul Microsoft.

La sediul DNA au fost aduși cu mandat și Dorin COcoș și Nicolae Dumitru, aceștia fiind audiați în același dosar.

Gheorghe Ştefan ar fi primit 3 milioane de euro pentru implicarea sa în problema contractelor dintre Guvern şi Microsoft, potrivit declaraţiei unui martor, redată de procurori. În declaraţie se arată:

"În cursul anului 2008 sau 2009, în contextul finalizării contractului dintre Guvernul României şi Microsoft, Florică Claudiu a apelat la Dinu Pescariu, despre care era cunoscut că avea o relaţie bună cu Dorin Cocoş pentru a-l susţine în cadrul licitaţiei ce urma a se realiza.