Publicat: 30 Aprilie, 2020 - 12:35
Share

Forumul Judecătorilor din România solicită Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit competenţelor lor, să stabilească reguli pentru reluarea graduală a activităţii instanţelor judecătoreşti, în scopul prevenirii răspândirii infecţiilor respiratorii cauzate de virusul SARS-CoV-2. Apel pentru restrângerea procedurilor orale în faţa instanţelor judecătoreşti

Forumul Judecătorilor din România consideră că, în actualul context, sediile instanţelor de judecată pot deveni noile focare de răspândire a virusului SARS-CoV-2, dacă nu vor fi adoptate măsuri graduale de reluare a activităţii, fiind necesară menţinerea a numeroase reguli de precauţie deja aplicate în prezent.
Astfel, trebuie imaginat un plan de reluare graduală, cuprinzând mai multe etape, de natură a permite şi a asigura distanţarea fizică între participanţii la actul de justiţie şi protejarea sănătăţii publice, fiind cunoscut că, în instanţele mari, de tipul Tribunalului Bucureşti sau Curţii de Apel Bucureşti, fluxul de persoane într-o zi normală de lucru depăşeşte 3.000 de justiţiabili, avocaţi, magistraţi, personal auxiliar, jandarmi etc.

Prima etapă (delimitată în timp în funcţie de evoluţia pandemiei în România) ar presupune judecarea cauzelor cu caracter deosebit de urgent (ca şi până acum), dar şi a dosarelor cu caracter urgent, apreciate astfel de instanţele judecătoreşti şi de Consiliul Superior al Magistraturii. Pentru judecata acestor cauze, va putea fi recomandată atât fixarea unor intervale orare distincte, pentru a evita aglomerarea sălii de judecată, cât şi măsuri de protecţie/distanţare a părţilor în interiorul sălii de judecată şi în restul instanţei. Accesul la arhive şi registraturi va trebui restricţionat în continuare la minimum, fiind recomandată comunicarea actelor de procedură exclusiv pe cale electronică, cu obligativitatea menţionării imediate, în acest sens, a unor adrese de e-mail de către părţi, iar numai ca excepţie şi prin poşta obişnuită. Asociaţia consideră că se impune adoptarea cu rapiditate a unui act normativ în vederea stabilirii unor reguli privind judecata prin videoconferinţă, aplicabile inclusiv după încetarea stării de urgenţă. Toate litigiile care antrenează ca părţi exclusiv autorităţi publice ori alte persoane fizice sau juridice, părţi reprezentate prin avocaţi sau consilieri juridici, ar putea fi soluţionate prin videoconferinţă, în măsura existenţei acestei posibilităţi tehnice. Este necesar, de asemenea, ca instanţele la care nu există suportul tehnic pentru desfăşurarea şedinţei, fără prezenţa efectivă a părţilor şi a participanţilor în sala de judecată, să fie dotate cu astfel de echipamente.

A doua etapă ar presupune, pe lângă soluţionarea dosarelor cu caracter urgent, stabilite pentru prima etapă, judecata acelor cauze caracterizate printr-un număr limitat de participanţi, apreciate astfel de instanţele judecătoreşti şi de Consiliul Superior al Magistraturii, prin stabilirea unor reguli de prioritizare.
De asemenea, în prima şi a doua etapă se vor putea judeca şi cauzele care nu implică citarea părţilor, precum şi dosarele (cel puţin în materie civilă lato sensu) în care părţile consimt ca soluţionarea să se facă fără citarea părţilor, pe baza înscrisurilor existente la dosar şi a probelor deja propuse, doar instanţa judecătorească putând aprecia necesitatea existenţei fazei orale.

Cu privire la restrângerea fazei orale în procedurile judiciare, Guvernul şi Parlamentul României vor trebui să aibă rol activ şi să propună/reglementeze rapid o soluţie care să permită judecata a sute de mii de cauze de pe rolul instanţelor, fără dezbateri orale, atât în prima instanţă, cât şi în căile de atac, în condiţiile respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi al jurisprudenţei relevante a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În materie civilă lato sensu, dreptul la o procedură orală nu este unul absolut, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admiţând derogări când procedura priveşte un aspect extrem de tehnic, ce va face obiectul unor probe scrise sau când procedura vizează aspecte de drept, fără vreo legătură cu stabilirea situaţiei de fapt (CEDO, Blucher c. Republicii Cehe). Statele pot crea proceduri fără caracter oral în faţa instanţelor de apel şi recurs, în măsura în care acestea sunt ţinute de starea de fapt stabilită de prima instanţă şi cu condiţia ca oralitatea să fi fost asigurată în faţa instanţei de fond (CEDO, Rippe c. Germaniei). În plângeri contravenţionale (exces de viteză sau alte contravenţii rutiere), cât timp nu era nevoie de a evalua credibilitatea martorilor, Curtea a admis că nu era necesară audierea orală şi procedurile se puteau realiza doar în scris (CEDO, Suhadolc c. Sloveniei).

În materie penală, procedurile privind încuviinţarea exercitării căilor de atac sau cele care privesc numai chestiuni de drept, nu şi probleme de fapt, pot fi conforme cu exigenţele art. 6 şi atunci când apelantului nu i-a fost dată posibilitatea să fie ascultat personal de către instanţa de apel sau de către Curtea de casaţie (CEDO, Monnell şi Morris c. Regatului Unit al Marii Britanii) Având în vedere rolul Curţii de Casaţie şi observând procedura în ansamblu, Curtea a considerat că neacordarea posibilităţii ca reclamanţii să îşi susţină argumentele oral, fie personal sau prin membrii baroului obişnuit, nu le-a încălcat dreptul la un proces echitabil (CEDO, Meftah şi alţii c. Franţei). În faţa Curţilor de apel care îşi exercită jurisdicţia atât asupra problemelor de fapt cât şi de drept, art. 6 din Convenţie nu garantează în mod necesar dreptul la o şedinţă publică, sau dacă o asemenea şedinţă există, nu este garantat în mod necesar dreptul de a participa în persoană la şedinţă. Având în vedere că în apelul reclamantului nu au fost invocate chestiuni de fapt sau de drept care să nu poată fi soluţionate în temeiul actelor de la dosar şi luând în considerare gravitatea redusă a infracţiunii şi interdicţia majorării pedepsei în apel, Curtea de Apel a decis în mod just că stabilirea unei şedinţe publice era în mod vădit lipsită de necesitate, respectând dreptul la un proces echitabil al reclamantului (CEDO, Fejde c. Suediei).

Nici litera şi nici spiritul art. 6 din Convenţie nu împiedică o persoană să renunţe în mod voluntar la garanţiile oferite de procesul echitabil, atât în mod expres, cât şi tacit. Renunţarea la dreptul de a participa la şedinţa de judecată trebuie să fie neechivocă, să fie însoţită de un minimum de garanţii procedurale corespunzătoare acestei renunţări şi să nu contravină unui interes de ordine publică. Pentru a considera că reclamantul a renunţat implicit, prin comportamentul său, la un drept conferit de art. 6, trebuie să fie stabilit că reclamantul putea să prevadă în mod rezonabil consecinţele comportamentului său (CEDO, Sejdovic c. Italiei).

Încă de la începutul fazei scrise, este necesar ca instanţa de judecată să poată informa părţile de posibilitatea renunţării la oralitate (aşa cum este posibilă solicitarea judecării în lipsă), iar atunci când natura procesului permite (de exemplu, nu este necesară administrarea unor probe în condiţii de oralitate), în situaţia în care părţile renunţă, procesul se va desfăşura în scris (cu respectarea contradictorialităţii). O asemenea posibilitate ar determina şi utilizarea mai largă a administrării probelor prin avocaţi sau consilieri juridici. Dacă instanţa va considera necesar să administreze şi alte probe, va cita şi asculta părţile şi, după caz, le va ordona sau încuviinţa şi administra nemijlocit în faţa sa. Prezenţa fizică a persoanelor este necesară pentru a aduna probe în cazul în care aceştia sunt martori ai unor evenimente importante pentru cauză (CEDO, Kovalev c. Rusiei).

Procedurile în formă scrisă în cazul recursului sunt, în general, acceptate ca fiind compatibile cu prevederile articolului 6 din Convenţie. O audiere orală nu ar putea fi necesară pentru recurs în cazul în care nu apar aspecte ce ţin de credibilitatea martorilor, faptele nu sunt contestate şi părţile beneficiază de posibilităţi adecvate de a-şi prezenta cauza lor în scris şi de a contesta dovezile împotriva lor. În unele tipuri de cauze (contenciosul asigurărilor sociale sau contenciosul administrativ, spre exemplu) oralitatea şi publicitatea nu sunt absolut necesare în faza căii de atac, ca regulă generală.

Până în prezent, resursele logistice asigurate de Ministerului Justiţiei au avut o valoare simbolică, iar sistemul judiciar nu beneficiază de dotări performante care să asigure testarea angajaţilor şi a publicului, în scopul prevenirii riscului de îmbolnăvire cu COVID 19.

În acelaşi timp, sănătatea personalului instanţelor, a avocaţilor şi a justiţiabililor primează, de aceea revenirea la şedinţele de judecată încărcate nu este o soluţie. Opţiunea este aceea de a alege responsabil între statistici judiciare încărcate, prezentate în şedinţele de bilanţ anuale, şi viaţa participanţilor la actul de judecată.

În continuare, vor fi necesare mai multe măsuri de protecţie: plasarea unor recipiente cu dezinfectant specific la intrarea în sediile instanţelor, pentru utilizarea lor de toate persoanele care intră în incinte, dezinfectarea sălilor de judecată şi a tuturor încăperilor de mai multe ori pe zi, interzicerea accesului în clădiri a persoanelor care prezintă anumite simptome (febră, tuse sau dificultăţi de respiraţie etc.), cu avizul unui medic, furnizarea de măşti de protecţie de unică folosinţă şi a accesului la produse dezinfectante pentru personalul din compartimentele care lucrează cu publicul sau cu dosarele, magistraţi, avocaţi, justiţiabili etc., instalarea unor automate de ticketing, precum şi evitarea prezenţei neesenţiale a avocaţilor sau a justiţiabililor, a studenţilor aflaţi în practică, a auditorilor de justiţie.

La nivel mondial, există preocupări similare pentru reluarea graduală a activităţii, fiind organizate grupuri de lucru pentru propuneri în acest sens. De asemenea, au fost adoptate mijloace tehnice (panouri de plexiglas etc.) pentru asigurarea distanţării fizice în sălile de judecată. Bunele practici deja aduse la îndeplinire în alte state (spre exemplu, Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii ori Italia) pot fi preluate şi în România, cel puţin parţial.

Parlamentul României, Guvernul României, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii sunt direct responsabili de aplicarea unui plan concret de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, pentru ca instanţele judecătoreşti să nu devină focare de infecţie, prin urmare, este necesar ca toate eforturile de legiferare, susţinere financiară (dotarea instanţelor cu tehnologia şi infrastructura necesare) sau stabilire de reguli de aplicare unitară a legislaţiei ori de administrare a justiţiei să fie luate rapid, fără întârziere.

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România
judecător Dragoş Călin, co-preşedinte
judecător Lucia Zaharia, co-preşedinte