Publicat: 25 Septembrie, 2020 - 13:01
Share

În data de 25 septembrie, de Ziua Mondială a Acțiunii Climatice, tinerii din România au protestat în fața Ministerului Mediului și le-au reamintit factorilor decizionali de acolo că nu au dreptul să ignore drama generației care va experimenta cel mai puternic efectele schimbărilor climatice.

La ora 7 dimineața, activiștii Fridays for Future Romania au blocat intrarea în clădirea Ministerului cu zeci de perechi de pantofi, trimise de tineri din întreaga țară în acest scop, și au afișat un mesaj pentru demnitari: “Azi corona, mâine criza climatică / Puneți-vă în pantofii acestei generații!”. Perechile urmează a fi donate către persoanele care au nevoie de ele, cu ajutorul Ligii Studenților la Medicină Dentară București. 

“Pandemia a demonstrat vulnerabilitatea sistemelor noastre actuale în fața unor situații de criză”, a declarat Mihnea Teodor Popescu, coordonator al departamentului de PR al Fridays for Future Romania. “Chiar dacă, în acest moment, întreaga atenție este îndreptată asupra crizei epidemiologice în desfășurare, nu ne putem permite să uităm că ne aflăm încă într-o criză mai amplă, și anume criza climatică și ecologică. Deciziile pe care liderii noștri le iau în aceste momente vor determina dacă reușim sau nu să evităm în viitorul apropiat alte catastrofe umane, posibil chiar mai grave decât cele cauzate de COVID-19, și dacă următoarele situații de criză ne vor prinde sau nu mai pregătiți”.

Acțiunea vine în contextul mai amplu al unei serii de proteste globale desfășurate de activiștii pentru climă pe 25 septembrie, în limitele care garantează siguranța în contextul pandemiei.

Încă din aprilie, mișcarea Fridays for Future Romania a conceput o scrisoare deschisă pentru Senat, Camera Deputaților și Guvernul României, prin care semnatarii cer factorilor decizionali o recuperare justă post-pandemie care trebuie să respecte 5 principii esențiale. Aceasta poate fi accesată și semnată aici: http://bit.ly/recuperare-justa

 

Mișcarea Fridays for Future reunește tineri din întreaga lume care desfășoară proteste și inițiative pentru a responsabiliza clasa politică în privința crizei climatice și a altor probleme de ordin ecologic. Aceasta a fost inspirată de Greta Thunberg, adolescenta suedeză care a luat atitudine de una singură în 2018 în fața distrugerii planetei și nepăsării politicienilor, prin grevă școlară în fața parlamentului suedez. În România, până în momentul actual, Fridays for Future a organizat marșuri și proteste la care au participat mii de tineri din 23 de orașe diferite. Comunicat de presa al Fridays for Future Romania