Publicat: 21 Septembrie, 2020 - 12:15
Share

Trecerea pieţei de capital româneşti la statutul de piaţă emergentă înseamnă că firmele din România se află la un click distanţă de miliardele de euro care vor să fie investiţi, a spus, luni, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la Bursa de Valori Bucureşti.

"Am mai vorbit despre acest moment şi cred am trecut foarte uşor în societate peste ceea ce înseamnă să intri în indicele FTSE Russell. Echivalează, şi am spus atunci, echivalează cu intrarea României în Uniunea Europeană. Pentru că atunci am avut dintr-o dată acces la o piaţă foarte mare. Făceam parte dintr-o piaţă comună şi bineînţeles toate companiile din România aveau acces dintr-o dată la o piaţă mai mare. Asta înseamnă şi să intri în acest indice FTSE Russell. Înseamnă că dintr-o dată, companiile din România, piaţa de capital din România este văzută, este la un click distanţă de miliarde de euro care vor să fie investiţi. Sunt oameni care se uită în fiecare zi la pieţe, unde să investească bani. Sunt miliarde şi miliarde de euro în lumea asta, şi de acum pot să investească printr-un click şi în România. Companiile din România pot să se finanţeze mult mai uşor", a declarat Florin Cîţu la evenimentul de promovarea României la statului de Piaţă Emergentă Secundară.
 

Tag-uri Nume: