Publicat: 6 Februarie, 2013 - 17:16
Share

 

Directorul Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu" din Capitală a fost amendat, miercuri, de Judecătoria Sectorului 6 cu 2.500 de lei, întrucât nu a transmis la dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giuleşti documentele medicale solicitate de instanţă.

Miercuri, Judecătoria Sectorului 6 a reluat dezbaterile în dosarul privind incendiul produs în 16 august 2010 la Maternitatea Giuleşti, în urma căruia au murit şase bebeluşi.
 
Instanţa a verificat documentaţia primită în urma adreselor care au fost trimise după termenul din 16 ianuarie, constatând că directorul Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu" nu a transmis o serie de documente medicale solicitate de către judecător.
 
În 16 august 2010 au fost duşi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" opt bebeluşi din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti, unde a izbucnit incendiul, trei dintre aceştia decedând în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit atunci în incendiu. Două perechi de gemeni - doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă - şi o altă fetiţă au fost salvaţi de medicii din Spitalul "Grigore Alexandrescu".