Publicat: 28 Septembrie, 2020 - 15:16
Share

Cristian Popescu Piedone este noul primar al sectorului 5, câştigător în faţa candidatului PNL, Cristian Băcanu, care a recunoscut victoria adversarului său.

„Cetăţenii din Sectorul 5 au ales altfel. După finalizarea numărătorii paralele, noul primar al sectorului este Piedone. Le mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi care au avut încredere în mine. Le mulţumesc colegilor din PNL care au muncit foarte mult pentru pregătirea acestor alegeri”, a scris Băcanu, pe pagina de Facebook.

Piedone a obţinut 27,25% din voturi, iar Cristian Băcanu (PNL-USR-PLUS) a fost votat de 24,84% dintre alegători.

Actualul primar, Daniel Florea, candidat PSD, a obţinut 24,84% din sufragii.

Pe 16 decembrie 2019, Cristian Popescu-Piedone, fost primar al Sectorului 4, a fost condamnat, în primă instanță, la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

Curtea de Apel Bucureşti va judeca apelul în dosar, după o amânare, miercuri, 30 septembrie.

Tag-uri Nume: