Publicat: 10 Aprilie, 2012 - 08:17
Share

Vicepreşedintele PSD Corina Creţu consideră că Victor Ponta, copreședintele USL, este omul politic care a dovedit cea mai mare responsabilitate pentru România prin acțiunile sale, îndemnând întotdeauna la dialog, la o bună comunicare între Putere și Opoziție, între mediul politic și societatea civilă, primind în replică atacurile din partea PDL, a lui Mihai Răzvan Ungureanu şi Traian Băsescu.
 
“Victor Ponta și-a demonstrat chemarea de om politic responsabil de nenumărate ori până acum. De fiecare dată când Puterea a făcut abuzuri, el a fost liderul care a îndemnat la dialog. Atunci când Traian Băsescu l-a numit pe Mihai Răzvan Ungureanu în postul de Prim-ministru, Victor Ponta a întins o mână prin discursul echilibrat din Parlament, dar PDL l-a taxat pentru această bunăvoință. Orice gest civilizat pe care liderii USL l-a făcut a primit ca răspuns atacuri la persoană. Victor Ponta a încercat tot timpul să îmbunătățească relațiile României cu alte state, a făcut vizite diplomatice în Statele Unite. Într-un contrast șocant, cel mai iresponsabil este Traian Băsescu, politicianul care negociază în interesul PDL cu mandatul prezidențial dat de cetățenii români, cel care flutură demisia de fiecare dată când are stări de instabilitate de caracter, dar fără a şi-o da vreodată”, a declarat Corina Creţu.