Publicat: 23 Septembrie, 2020 - 13:45
Share

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava, în cooperare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, va organiza conferinţa online Promovarea sănătăţii mintale în şcoală, miercuri, 30 septembrie 2020, în intervalul orar 15.00 - 19.00.

Conferinţa se adresează cadrelor didactice (din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal), consilierilor şcolari, părinţilor, precum şi managerilor instituţiilor educaţionale si specialiştilor implicaţi în elaborarea politicilor educaţionale.

Conferinţa se desfăşoară în cadrul proiectului european PROMEHS - PROMOTING MENTAL HEALTH AT SCHOOL, un proiect ERASMUS+ KA3, care îşi propune să dezvolte politici educaţionale prin care educaţia pentru sănătatea mintală să fie facilitată în şcolile din ţările UE. Proiectul PROMEHS, cofinanţat de Comisia Europeană (2019-2022), se derulează sub coordonarea unei echipe de cercetători de la Universitatea Bicocca din Milano, fiind conceput pentru a dezvolta, implementa şi evalua un curriculum de promovare a sănătăţii mintale pentru grădiniţe, şcoli primare, gimnaziale şi licee, oferind, în acelaşi timp, o instruire de înaltă calitate personalului didactic. Participanţii la proiect sunt universităţi şi autorităţi publice din şapte ţări europene (România, Italia, Croaţia, Grecia, Letonia, Malta şi Portugalia).

În cadrul conferinţei din 30 septembrie, participanţii vor afla detalii despre proiectul PROMEHS (coordonat în România de d-na conf. univ. dr. Aurora-Adina Colomeischi, decan al Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava) şi vor avea oportunitatea să cunoască materialele elaborate în cadrul proiectului pentru elevi, părinţi şi profesori.

Prezentările din cadrul conferinţei vor aborda dezvoltarea socio-emoţională, a stării de bine şi rezilienţei în şcoală şi în familie (conf. univ. dr. Petruţa Rusu şi lector univ. dr. Diana-Sînziana Duca, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava), prevenţia anxietăţii şi depresiei la copii şi adolelescenţi (conf. univ. dr. Ioana Podina, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucuresti), optimismul în şcoală (conf. univ. dr. Daniela Muntele Hendreş, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi) şi exemple de bune practici privind învăţarea socială şi emoţională (dr. Angela Andrei, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării).

Mai multe detalii despre proiect puteţi afla de pe pagina proiectului: www.promehs.org

Tag-uri Institutii: