Publicat: 21 Octombrie, 2015 - 10:40
Share

Biroul permanent al Camerei Deputaților a stabilit, miercuri, ca solicitările privind încuviințarea urmăririi penale și a reținerii și arestării preventive a deputatului Elena Udrea să fie trimise Comisiei juridice.

"Astăzi am avut pe ordinea de zi o solicitare a procurorului general cu privire la începerea urmăririi penale a deputatului Elena Udrea și o cerere a ministrului Justiției cu privire la reținerea și arestarea preventivă a doamnei deputat. Conform regulamentului, s-au dat trei zile la Comisia juridică pentru întocmirea raportului, asta înseamnă până vineri, urmând ca în Biroul permanent de luni să se stabilească când va intra în plen, în maximum cinci zile. Din discuțiile avute cu președintele Camerei, cel târziu miercurea viitoare va fi și votul final", a anunţat secretarul Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, la finalul ședinței Biroului permanent.