Publicat: 8 Mai, 2015 - 16:41
Share

Cetățenii din Uniunea Europeană pot călători fără vize în Emiratele Arabe Unite. Uniunea Europeană şi Emiratele Arabe Unite au semnat un acord care prevede liberalizarea unui regim de vize pentru o perioadă de 90 de zile.

Convenția se aplică provizoriu începând de vineri până când Parlamenul European își va da acordul. Măsura se aplică posesorilor de pașapoarte simple care doresc să călătorească în Emiratele Arabe în scop de afaceri, turistic sau de vizită.

Marea Britanie și Irlanda sunt singurele țări care fac excepție de la aplicarea acestui regim de vize, conform tratatelor pe care acestea le-au semnat cu Uniunea Europenă. Astfel, ele vor aplica legislația națională.

Propunerea de acordare a unui regim de călătorie fără vize EAU a fost aprobată de către Parlamentul European (PE) în iunie, cu 523 din 557 de voturi.