Publicat: 28 August, 2020 - 23:17
Share

Autor: 

Publicat: 27 Februarie, 2013 - 11:35

Ceea ce in limbajul tehnic al celor ce se ocupà de distrugerea ambientalà a planetei de càtre locuitorii ei este indicat  de expresia “overshoot day” a avut loc  anul acesta in ziua de sambàtà 22 august. Prea ocupati fiind cu totii  de problemele generate in Europa si in lume de efectele pandemice ale Covid-19 am pierdut din vedere faptul cà - in timp ce creste si descreste numàrul contaminatilor in diferite tàri si simultan se cam golesc sectoarele de terapie intensivà de pacientii amenintati de  pericolul mortal  al inamicului invizibil caracterizat de presedintele Trump precum “virusul chinez” -  in acea zi planeta noastrà  si-a epuizat resursele ecologice pe care ar fi putut (si trebuit) sà le consume in decursul unui an, fàrà a se pune in pericol regenerarea potentialului acestora.  Din 1970, primul an in care s-a inregistrat intrarea in deficit  anual in ce priveste consumarea de resurse ecologice, solicitàrile hràpàrete ale Homo Sapiens  au crescut, depàsind progresiv tot mai mult disponibilitatea e efectivà a Planetei de a le satisface.  Acest deficit se mentine prin lichidarea stocurilor resurselor ecologice si acumularea de deseuri, in principal dioxidul de carbon aruncat in atmosferà. “Global footprint network” (GFN), un grup de analizà a mediului, nàscut in 2003, a inventat orologiul sustenabilitàtii, adicà mecanismul de indicare a datei precise (“overshoot day)”, inainte de 31 decembrie, cand  umanitatea a terminat de consumat suma resursele extractive si a celor produse in anul respectiv  (consumul de carne, peste, produse agricole, apà, rresurse energetice), adicà  “bugetul” de resurse naturale si materiale ce sunt folosite  pentru a se auto-sustine si a-si satisface necesitàtile. Cu cat data ce marcheazà momentul epuizàrii rezervei anuale  (“overshoot day”) este anticipatà fatà de 31 decembrie, cu atat  este mai puternic este stress-ul la care este supusà planeta prin  supraexploatarea resurselor, fenomen ce declanseazà la randul sàu un lant de manifestàri cu efecte la scarà largà.  Procentul cu care se depàseste baza anualà a echilibrului intre consumul efectiv si resursele consumabile, este “footprint”-ul ecologic, amprenta ambientalà pe care omul o lasà asupra  resurselor planetei. “The Ecological Footprint” conceput in 1990 de càtre Mathis Wackernagel si William Rees de la University of British Columbia este o modalitate de màsurare folosità de càtre oamenii de stiintà, intreprinzàtori, guverne, institutii si persoane fizice in monitorarea modului de folosire a resurselor in scopul elaboràrii proiecelor de dezvoltare sustenabilà. (Pentru detalii privind metodologia de calculare a “deficitului” de resurse ecologice cf.: https://www.overshootday.org/about-earth-overshoot-day/

Dacà in anii ’60 si la inceputul anilor ’70 lumea era incà in echilibru in ce priveste consumul de resurse anuale productibile, deja in prima jumàtate a anilor ’70 depàsirea momentului de echilibru a inceput a se situa cam in jurul datei de 1 decembrie. Spre sfarsitul anilor ’80 acesta s-a   situat in jurul datei de 1 noiembrie. “The overshoot day” se situa intre anii 1994-2000 deja in jurul datei de 1 octombrie si tendinta de canibalizare a resurselor planetei nu dàdea semne de relaxare. Dupà anul 2000 aceastà datà s-a deplasat treptat càtre zilele din lunile septembrie, si august. 

In ziua de 22 august 2020 toate resursele disponibile pentru anul in curs erau epuizate (in 2018 erau deja epuizate pe 1 august). Conform calculelor publicate de Global Footprint Network, Earth Syatem Science Data, United Nations Environment Programme, panà 31 decembrie se vor consuma deci 160% din resursele pe care natura ni le-a “alocat” pe acest an. Dacà fortarea portilor minunatului paradis (cu aspecte infernale) al Creatiei care este Planeta va continua in acelasi ritm, in 2050 vom avea nevoie de resursele a trei planete egale cu noastrà pentru a se putea asigura  conditiile de viata ale intregii entitàti demografice  planetare al acelor ipotetice vremuri viitoare. Un distins coleg, dr. Mario Tozzi, prim-cercetàtor in cadrul  Institutului de Geologie Ambientalà si Geoinginerie al Consiliului National al Cercetàrii din Italia, persoanà foarte cunoscutà datorità frecventei cu care mass-media recurge la pàrerile sale legate de chestiunile ambientale aflate la ordinea zilei  si care se ocupà si de evolutiile geologice si climatice din Mediterana, fàcea in zilele trecute o constatare extrem de sugestivà. Conform acesteia, dacà locuitorii Chinei ar dori sa manance in medie aceeasi cantitate de carne pe care o manancà locuitorii Statelor Unite, China ar avea nevoie de 49 de milioane de tone de carne anual, ceea ce in termeni de resurse naturale inseamnà un necesar 343 milioane de tone  de cereale anual (care ia forma forma càrnii).  Pentru a avea ideile mai clare : varful productiei agricole de cereale al Uniunii Europene, atins in 2014, a fost  de 333 milioane de tone (12 % din productia mondialà), in anii urmàtori inregistrandu-se scàderi.  A propos: care mai este ponderea “Granarului Europei”, a Romaniei, in acest context? Dacà tot chinezii s-ar converti peste noapte la consumul de peste, precum japonezii, pentru a fi satisfàcutà cererea lor la nivelul japonez, China ar avea nevoie de 100 milioane de tone de peste anual. O cifrà care in fapt reprezintà cam toatà cantitatea ce se pescuieste anual in oceanele si màrile planetei.   In Europa si in alte tàri industriale dezvoltate ale lumii populatia s-a obisnuit atat de mult cu propriul mod de viatà incat se ignorà aproape cu desàvarsire faptul cà aspiratiile altora ar putea sa accentueze sau sà facà ireversibil dezastrul ecologic deja evident.  Admitand cazul cà toti  locuitorii Chinei ar aspira sa conducà un automobil, repectiva tarà ar avea nevoie de 60 milioane de barili de petrol pe zi, adicà 3/4 din cele 85 de milioane care se extrag zilnic in aceastà perioadà (cf.  Mario Tozzi, “All’uomo un sola Terra…”, in “La Stampa”, 22.08.2020). China este, printre altele, tara ale càrei activitàti economice creazà cea mai mare cantitate de daune asupra mediului inconjuràtor: 25% din total.  Statele Unite, care au refuzat constant sa semneze protocolul de la Kyoto, se plaseazà in clasamentul mondial al impactului ambiental pe tàri pe locul al doilea (cu 12,7%), urmatà de India (7,5%) si Rusia (3,6%).  Sugestiv este clasamentul creat de analistii evolutiilor ambientale in functie de intrebarea: “Cate planete precum a noastrà ar fi necesare pentru a se trài la standardurile stilului de viatà din aceste tàri”?  Care, in enumeroarea luatà in considerare sunt primele 15 din G20.

Pentru ca pe tot gobul sa se tràiascà conform stilului de viatà american ar fi necesare 5, conform stilului de viatà australiana ar fi necesare 4, conform celui din Corea de Sud 3,5, conform celui din Rusia 3,3, conform celui din Germania 3,0 etc.

In politicà se vorbeste constant, in mai toate tàrileglobului, de asigurarea conditiilor de viatà decente pentru generatiile viitoare. Este o constatare banalà cà se consumà mai mult decat se regenereazà, atat la nivelul fiecàrei tàri, cat  si la nivel global. Sunt si unele tàri virtuoase, unde educatia ecologicà este o franà in calea distrugerii. In Suedia pentru fiecare copac tàiat existà obligatia plantàrii altor doi. In Austria cultul ingrijirii pàdurilor este atat de inràdàcinat incat recent Ministrul Mediului a avut cuvinte extrem de critice, in public, intr-un interviu distribuit de televiziuni, in legàturà  tàierea sàlbaticà a pàdurilor seculare din Romania care, culmea, nu ar fi posibilà in Austria. A mai fàcut o remarcà  de bun simt: “nu lemnul este bogatia realà a Romaniei, ci pàdurile”. 

Conform informatiilor distribuite in ultimele luni de organe guvernamentale, in Tarà s-au plantat anul trecut 17 milioane de puieti. Ca umil cunàscàtor si frecventator incà din copilàrie al pàdurilor Patriei mi-am permis sà pun in ecuatie aceastà cifrà cu cifra de 500.000 ha de pàduri defrisate in mod barbar, prin chelirea muntilor in “epoca” turbo-liberalismului barbar de dupà marea actiune de “restitutio” a pàdurilor.  Defrisarea fàrà criterii din Romania a produs daune uriase pentru ecosisteme, pentru florà, faunà, climà si atmosferà etc.  Mi-a rezultat cà cifra indicatà a puietilor cu care s-a fàcut replantarea ar putea sà priveasà o reimpàdurire echivalentà cu o suprafatà variabilà intre 34.000 ha si 70.000 ha, in functie de densitàtile diferite,  prielnice pàdurilor cu diferite  specii de arbori. Panà la 500.000 mai este cale lungà…Mai vorbin peste un deceniu…

Am sugerat unei ilustre personalitàti, care are capacitatea de a influenta decizii majore in (ce a mai ràmas din) sistemul cercetàrii stiintifice din Romania, sà promoveze un proiect de studiu, intr-un institut  de cercetàri istorice, avand ca tintà scrierea unei noi “Istorii a pàdurii romanesti”.  O cercetare care sa plece de acolo unde a làsat-o monumentala, neintrecuta carte a profesorului Constantin C. Giurescu “Istoria pàdurii romanesti din cele mai vechi timpuri panà astàzi” (1975), scrisà cu intelepciune si iubire pentru codrul, “fratele nostru”.  Ar fi in primul rand o istorie a jefuirii tàrii de “codrul, frate cu romanul”.

Epidemia / pandemie de coronavirus Covid-19 a provocat o contractare de 10% a amprentei ecologice globale. Anul aceste natura a fost orgolioasà: si-a recuperat unele spatii, le-a populat cu un verde pe care nu-l mai vedeam din anii tineretii adolescentei: aerul a fost mai curat; in laguna venetianà apele s-au linistit si au devenit pentru cateva luni de un albastru nemaintalnit; cativa delfini au venit in vizità din adriatica in bazinul San Marco. In alte pàrti ale Mediteranei si Europei au avut fenomene asemànàtoare.  Fenomenul ce a declansat aceastà schimbare - intreruperea unei mari pàrti a activitàtilor industriale si a turismului sàlbatic din “era globalizàrii” - este insà un fenomen accidental, traumatic, care desi va schimba modul nostru de viatà  nu poate fi motorul unei noi abordàri a raportului omului cu planeta. Abordàri pe care cu o incostientà primitivà le promoveazà factori de guvern din diferite state, presedinti alesi de càtre acele mase care in mod sigur nu le-au dat mandat sa contribuie la distrugerea Planetei. Nu poate sà nu izbeascà inconstienta agresivà cu care in Brazilia presedintele Bolsonaro, fost càpitan in cadrul trupelor de parasutisti, a autorizat  defrisarea unor enorme suprafete din pàdurea amazonicà,  definità de oamenii de stiintà precum “plàmanul esential al planetei”, doar  pentru a veni in intampinarea   marilor proprietari de terenuri si crescàtori de vite care au nevoie de pàsuni. Dauna pentru atmosfera planetei este enormà. Bovinele, impreunà cu caprele si oile, produc 37% din toate emisiunile de metan de pe planetà si sunt unul dintre factorii  de agravare a efectelor de serà si impreunà cu emisiunile de dioxid de carbon (CO2) au o contributie majorà  in accelerarea incàlzirii globale.  Aceasta din urmà a ajuns deja la nivele apropiate de limita ireversibilului. Exemplul cel mai elocvent priveste stratului de gheatà din zona arcticà si al ghetarilor din Groenlanda, unde de douà decenii ajung in ocean mase de ghiatà cuantificabile la 500 miliarde de tone pe an, in conditiile in care  ninsorile nu reusesc sà contrabalanseze pierderile.  Disolvarea ghetei in oceanul planetar are ca urmare cresterea generalà a nivelului apelor acestuia si al màrilor conexe, cum ar fi cazul Mediteranei, unde in viitoarele douà-trei decenii ne putem astepta la o crestere de nivel de 6° cm.  Adio Venezia!...

Chiar si in cazul unei stabilizàri climatice, improbabile momentan, in virtutea dezechilibrului deja creat enorme mase de ghiatà vor continua sà se topeascà timp de secole fàcand sà creascà nivelul màrilor, precum s-a aràtat intr-un studiu recent cooordonat de Michalea King (“Dinamic ice loss from the Groenland Ise Shet driven by sustained glacier retreat” in “Communications Earth & Environment”, 1/2020 - link: https://www.nature.com/articles/s43247-020-0001-2), o foarte tanàra cercetàtoare din cadrul School of Earth Sciences de la Ohio State University.

Unii oameni de stiintà si alti “observatori  sociali”, mai sceptici, printre care si subsemnatul, vàd in succesiunea vertiginoasà a indicilor de decompensare a Planetei, marcati anual de “the oversoot day”, alunecarea acesteia pe un drum fàrà intoarcere, un drum al canibalizàrii resurselor ce intretin fiintele, tin vie umanitatea.  Fàrà un efort colectiv constient si fàrà vointe politice concentrate pe obiectivul “reparatiei generale” a sistemului ambiental, generatiile succesive sunt pandite de un dezastru de proportii in raport cu care molima Covid-19 este doar un efect colateral al dezechilibrelor actuale ale naturii, la care am contribuit si contribuim din plin. 

 

 

 

Topic: 

Format: