Publicat: 28 Februarie, 2013 - 11:00
Share

Bonusurile bancherilor vor fi limitate în Uniunea Europeană la dublul salariilor fixe, conform unui acord provizoriu între Parlamentul European şi guvernele naţionale.

De asemenea, începând din anul 2015 instituţiile de credit vor raporta profiturile şi taxele realizate în fiecare ţară unde activează.

Parlamentul European şi guvernele statelor membre UE au încheiat miercuri seară un acord provizoriu privind modalitatea de implementare a noilor reglementări "Basel III", noul regulament internaţional privind sectorul financiar, care are ca scop evitarea unei noi crize financiare, conform CNN.
 
Totodată, compensaţiile financiare variabile, extrasalariale ale bancherilor vor fi limitate la 100% din salariul fix, cu posibilitatea de creştere până la maximum 200% din salariu după consultarea acţionarilor.

Reamintim că Marea Britanie a încercat să prevină limitarea salarizării în domeniul bancar pentru a apăra poziţia Londrei ca centru financiar global.