Publicat: 26 Octombrie, 2020 - 18:13
Share

Biroul electoral de circumscriptie al Municipiului Bucuresti a admis candidaturile depuse pentru Camera Deputatilor si Senat de 18 partide si formatiuni politice.

Totodata, a fost acceptata intrarea in cursa pentru un loc in Camera Deputatilor a cinci candidati independenti.

Au fost admise candidaturile depuse la Senat si Camera de Partidul Social Democrat, Partidul National Liberal, Alianta USR PLUS, UDMR, Partidul Noua Romanie, Alianta pentru Unirea Romanilor, Partidul Alternativa Dreapta, Partidul National Taranesc Maniu - Mihalache, Partidul Ecologist Roman, Partidul Noua Dreapta, Partidul Natiunea Romana, Partidul Pro Romania, Partidul Socialist Roman, Partidul Romania Mare, Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), Partidul Social Democrat al Muncitorilor, Partidul Verde si Partidul Miscarea Populara.

BEM a acceptat candidaturile a cinci independenti care doresc sa ajunga deputati: Aurel Catalin Stochita, Gabriel Oprea, Daniela Serban, Valeriu Ciolan Nicolae si Ionela Alina Geonea.

Trei candidaturi independente au fost respinse: Octavian Iulian Tiron, Sevastita Dumitrache si Mihail Adrian Cotes.

Termenul limita de depunere a listelor de candidati la parlamentare in circumscriptiile electorale din tara a fost 22 octombrie.