Publicat: 9 Ianuarie, 2020 - 10:26
Share

Banca Mondială a revizuit în creştere la 3,9% estimările privind avansul economiei româneşti în 2019, cu 0,3 puncte procentuale mai mult faţă de prognoza din iunie 2019, informează raportul "Global Economic Prospects", publicat miercuri de Banca Mondială (BM).

BM prognozează ca România să înregistreze în 2020 o creştere a Produsului Intern Brut de 3,4%, cu 0,1 puncte procentuale peste previziunea precedentă.

Pe de altă parte, Banca Mondială susţine că ritmul de creştere a Produsului Intern Brut al României va încetini semnificativ, de la 7,1% în 2017, la 4% în 2018, 3,9% în 2019, 3,4% în 2020, ajungând la 3,1% atât în 2021 cât şi în 2022

"În Europa Centrală, impulsul dat consumului privat la începutul lui 2019 de pe urma creşterii salariilor şi transferurilor guvernamentale a ajutat la menţinerea unei creşteri peste potenţial. Acest impact s-a risipit însă la finele anului, ceea ce a contribuit la încetinirea creşterii, în pofida evoluţiei pozitive a sectorului construcţiilor în unele economii (Ungaria şi România). Încetinirea din zona euro a afectat exporturile în unele cazuri (Bulgaria şi România)", se arată în raportul instituţiei financiare internaţionale.

Banca Mondială mai arată că "sprijinul fiscal şi impulsul dat consumului privat va începe să dispară în unele din cele mai mari regiuni din Europa Centrală până în 2020-2021, cu un spaţiu fiscal limitat pentru a contracara posibilele efecte negative din zona euro (Polonia şi România). Diminuarea populaţiei în vârstă de muncă, în urma emigraţiei în Europa Occidentală, limitează perspectivele de creştere".

 

Tag-uri Institutii: