Publicat: 3 August, 2020 - 13:33
Share

Marţi, 4 august, de la ora 10.00, în Grădina de vară a Operei Braşov, copiii sunt invitaţi să urmărească "Povestea păpuşilor şi a prinţesei Maya", un spectacol de balet special conceput pentru ei, pe muzică de L. Delibes şi W.A. Mozart. În prima parte a poveştii în pas de dans, cei mici vor avea ocazia să facă cunoştinţă cu personajele din "Meşterul păpuşar".

Eroul central, Coppelius, este un bătrân misterios care duce o viaţă izolată, construind păpuşi mecanice şi trăind cu speranţa că, într-o bună zi, va reuşi să le însufleţească prin formulele sale magice. Tânăra Swanilda pătrunde în atelierul meşterului şi se substituie celei mai frumoase păpuşi. Costumele colorate, muzica vivace şi desfăşurarea comică a întâmplărilor sunt ingredientele unui spectacol atrăgător. În partea a doua, cei mici se vor întâlni cu prinţesa Maya nimeni alta decât Degeţica din basmul lui H. Ch. Andersen şi vor lua parte la aventurile ei şi ale prietenilor săi. Cei care vor da viaţă personajelor din această poveste sunt soliştii şi ansamblul de balet al Operei Braşov, iar Lorand Cristian va fi în rolul povestitorului.

Distribuţia: Swanilda - Melania Condoiu, Franz - Claudiu Dane, Coppelius - Adrian Scriminţ, Coppelia - Alessia Fărcăşanu (invitată), Prietenele Swanildei - Mihaela Pop, Miruna Moldoveanu, Valentina Mirică, Diana Drăgan, Păpuşile - Alexandra Scriminţ, Adriana Simion, Liliana Ţărîncă, Meda Enăcache; Prinţesa Maya - Miruna Moldoveanu, Prinţul - Matei Rada, Broasca - Cristina Rotundu, Broscoiul - Dorin Mirea, Fluturele alb - Iulia Coşeriu, Florile - Melania Condoiu, Diana Drăgan, Mihaela Pop, Valentina Mirică, Alexandra Scriminţ, Adriana Simion.

Coregrafia spectacolului este semnată de Nermina Damian şi Alexandru Fotescu. Adaptarea scenică: Ramona Mezei. Scenariul: Silvia Papadopoulos. Regie scenă: Marilena Aldea.

Preţ bilete: 10 lei

Sâmbătă, 8 august 2020, de la ora 19.00, în Grădina de vară a Operei Braşov, vă oferim un eveniment ce va fi, cu siguranţă, apreciat: "Eu te iubesc, romanţă!", un concert cu cele mai îndrăgite melodii româneşti. Acest spectacol stă sub semnul creaţiei lui Dan Mizrahy, constituindu-se, totodată, într-unul omagial, la împlinirea a zece ani de la trecerea în nefiinţă a pianistului şi compozitorului. Lucrările sale de referinţă, împreună cu alte romanţe binecunoscute, vor fi interpretate de soliştii Operei Braşov: Maria Catrina, Nicoleta Chirilă, Anda Pop, Cristina Radu, Sonia Hazarian, Asineta Răducan, Cristina Roşu, Lorand Cristian, Valentin Marele, acompaniaţi la pian de Sena Ducariu. Prezentarea va fi făcută de baritonul Lorand Cristian, cel care a făcut să renască la Braşov romanţa, acest gen muzical atât de îndrăgit. De altfel, el este câştigătorul Marelui Trofeu "Crizantema de Aur" - Târgovişte, în anul 1989, la cea de-a 22-a ediţie a prestigiosului festival. Aici l-a cunoscut pe extraordinarul pianist şi compozitor Dan Mizrahy care, alături de soţia acestuia, Cecilia Mizrahy, profesoară de canto, i-au schimbat destinul, îndrumându-i primii paşi în studiul muzicii. Şi soprana Anda Pop l-a cunoscut îndeaproape pe maestrul Dan Mizrahy, în anii studenţiei la Universitatea de Muzică din Bucureşti, când au pregătit un concert Gershwin, şi a rămas impresionată de exigenţa profesională, dar şi de marea generozitate a artistului.

"În marea mea dragoste pentru muzică, în respectul îndreptat către arta sunetelor, aş avea senzaţia că mint dacă aş afirma că "am slujit muzica". Parte componentă a spiritului meu, m-am slujit de acest dar al naturii - muzica. Am trudit să învăţ muzica, să înţeleg muzica şi legile ei, s-o profesez. Cu dragoste, cu dăruire, cu muncă, cu foarte multă muncă şi, desigur, pasiune!", mărturiseşte Dan Mizrahy în cartea sa, intitulată "Aşa a fost".

Scenografia este semnată de Rodica Garştea. Regie scenă: Dan Antipa.

Preţ bilete: 15 lei

Biletele se pun în vânzare cu două ore înainte de fiecare eveniment (la spectacolele pentru copii - cu o oră înainte), la sediul Operei Braşov, str. Bisericii Române nr. 51. Informaţii se pot obţine la telefon: 0268/419.380.

La evenimentele ce se vor desfăşura în curtea instituţiei noastre, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măştii este obligatorie! Scaunele vor fi aşezate la distanţa minimă obligatorie de 1,5 m. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentaţi simptome de infecţie respiratorie, să rămâneţi acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră şi nici pe ceilalţi participanţi la eveniment.

Evenimente susţinute cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.

În caz de vreme nefavorabilă, evenimentele se amână pentru date ulterioare.

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: