Publicat: 16 August, 2012 - 18:00
Share
Western Union recomandă consumatorilor să fie precauţi când răspund ofertelor de muncă pe internet

Creşterea ratei şomajului în România - care a atins un nivel de 7,5% în primul trimestru 2012 - a determinat tot mai mulţi români să-şi caute locuri de muncă în ţară sau în străinătate. În timp ce şomerii îşi caută un loc de muncă în paginile de anunţuri sau pe internet, fraudatorii fac acelaşi lucru pentru a-şi identifica potenţialele victime.

Fraudele cu oferte de locuri de muncă sunt tot mai frecvente în condiţiile unei economii aflate în dificultate. Acest fenomen este răspândit peste tot în lume şi îi afectează, în egală măsură, şi pe românii aflaţi în ţară care caută un loc de muncă în străinătate, cât şi pe emigranţii români în căutare de oferte mai avantajoase de muncă în ţările de adopţie. Ofertele fraudatorilor sunt, în general, prea atractive pentru a fi adevărate, nu solicită foarte multe documente sau experienţă iar salariul este, cel mai adesea, peste media pieţei.

„Oamenii cinstiţi aflaţi în căutarea unui loc de muncă sunt adeseori atraşi de fraudatorii care le oferă servicii bine plătite", a declarat Daniela Budurea, Country Director Western Union România şi Bulgaria. „Există, însă, şi anumite semnale de alarmă, cum ar fi solicitarea unor taxe şi comisioane plătite în avans, care îi pot ajuta pe oameni să evite să cadă victime ale fraudelor cu oferte de locuri de muncă".

Cea mai bună metodă de prevenire a fraudelor rămâne informarea. Chiar dacă există numeroase scheme de fraudă, ele folosesc elemente comune care pot trage un semnal de alarmă:

 Fraudatorii pretind că lucrează la o companie de recrutare şi oferă garanţia că veţi obţine locul de muncă, cerând în schimb sume de bani pentru taxe sau comisioane necesare în pregătirea dosarului.

 Dacă o ofertă pare prea bună pentru a fi adevărată, probabil că aşa şi este. Fraudatorii promit salarii mari pentru posturi care nu necesită experienţă, oferind totodată garanţia angajării.

 Fiţi întotdeauna precaut când se solicită orice tip de plată înaintea angajării.

 Dacă comunicaţi cu angajatorul prin e-mail, verificaţi dacă acesta foloseşte corect limba română. Punctuaţia, greşelile de ortografie sau greşelile de gramatică sunt un semnal de alarmă. De asemenea, acordaţi atenţie şi adresei de e-mail, fraudatorii folosind, de obicei, adrese generice şi nu specifice companiei din care pretind că fac parte.

 Fiţi precaut atunci când discutaţi cu persoane care pretind că locuiesc în altă ţară sau sunt plecaţi din ţară în interes de afaceri. Fraudatorii folosesc această scuză pentru a evita o întâlnire faţă în faţă. Fiţi precaut şi dacă angajatorul doreşte să discute doar prin e-mail.

 Dacă aveţi de-a face cu o agenţie sau o companie necunoscută, contactaţi Oficiul pentru Protecţia Cosumatorului pentru a verifica dacă au fost depuse plângeri.

 Nu uitaţi că Western Union nu vă recomandă să utilizaţi transferul de bani când faceţi afaceri cu persoane străine sau cu cineva a cărui identitate nu o puteţi verifica amănunţit.

Western Union oferă consumatorilor servicii de încredere pentru a trimite bani familiei sau prietenilor. Este important de reţinut că un transfer de bani poate fi ridicat într-o perioadă scurtă de timp de la trimitere - chiar în câteva minute - iar, după ce suma a fost ridicată, expeditorii nu mai pot anula transferul sau obţine banii înapoi de la Western Union, chiar dacă transferul a fost rezultatul unei fraude.

Campania Western Union de prevenire a fraudelor se derulează în perioada august - septembrie 2012 şi îşi propune să atragă atenţia consumatorilor asupra mecanismelor folosite de fraudatori pentru a-şi înşela victimele, precum şi asupra principalelor semnale de alarmă de care trebuie ţinut cont pentru a efectua un transfer de bani în siguranţă. Şase dintre cele mai des întâlnite scenarii folosite de către fraudatori, ilustrate de către caricaturistul Ion Barbu, explică consumatorilor la ce trebuie să fie atenţi pentru a evita să devină victime ale escrocilor.

Campania de informare pentru prevenirea fraudelor se va desfăşura în România şi Bulgaria.