Publicat: 23 Septembrie, 2020 - 12:57
Share

Autor: 

Publicat: 14 Decembrie, 2011 - 05:15
Editorialist

Câteva zile ne mai despart de cea în care, dintr-o suflare, nația română va uita de Covid și de crizele pe care le aduce cu el și va da buzna la centrele de votare - respectând, bineînțeles, distanțarea legală - pentru a alege pe cei mai buni fii gospodari ai Patriei, pe mâinile cărora va da soarta comunităților în următorii patru ani. 

În fapt, alegerilor locale ar trebui să fie cele mai puțin politizate dintre ciclurile electorale, pentru că aici este vorba, în procent de 90%, despre spiritul gospodăresc și doar de vreo 10% ideologie. Nu există vreo deosebire fundamentală între maniera social-democrată de a pava drumurile comunale și de a organiza serviciile publice și cea liberală, ca să nu mai vorbim despre celelalte. În fond, un gospodar este un gospodar, indiferent de pălăria pe care o poartă, iar electoratul ar trebui să fie în primul rând atent la mâinile și la buzunarele lui și abia după aceea la șepcuța inscripționată pe care i-o pune pe cap un partid politic.

Trebuie să mărturisesc că uneori mă emoționează, când nu mă înfurie, naivitatea sau chiar prostia (ca să folosesc un termen prezidențial din pandemie) de care dă dovadă electoratul cu fiecare dintre aceste prilejuri în care poate să decidă liber și necondiționat cui dă comenzile comunității. Aproape de fiecare dată imensa majoritate a alegătorilor ori se înșală, ori sunt dezinteresați, și așa ne trezim la vârful administrației locale cu tot felul de pungași și de farsori incapabili să facă ceea ce sunt datori prin angajamentele luate. Exemplele de oameni potriviți la locul potrivit sunt rare și devin tot mai rare pe măsură ce candidații deprind (dacă nu au plecat cu ea deja învățată dintr-un mandat precedent) lecția pragmatismului:  candidezi ca să câștigi, iar dacă câștigi  ai posibilitatea să împarți cum vrei fondurile publice și să faci ce vrei în politica proprie de cadre (rubedenii și amici de șprițuri).

Cu alte cuvinte, candidații iau cu asalt reduta alegerilor locale, cele care le pot da posibilitatea să  scurgă în buzunarele lor și ale companionilor fonduri publice din bugetele locale. Este o bătălie pentru bugete, indiferent cât de subțirele sunt de multe ori acestea. Important este să ajungi în situația ca colectivitatea să îți pună în mână pâinea și cuțitul cu care îți faci parte din tot. Iar cu cât bugetele, sau perspectivele alimentării lor, sunt mai mari, cu atât bătălia este mai crâncenă. Uitați-vă doar la bugetul Capitalei, unul dintre cele mai consistente (mai mare decât al unor ministere) și veți înțelege de ce Gabriela Firea refuză să  se dea, politicos și decent, la o parte și îi înfruntă pe hămesiți care visează să pună mâna pe el. Uitați-vă cât de încrâncenat este un Nicușor Dan, om fără haruri administrative (sau așa părea atâta timp cât nu știam de desubturile „înțelegerilor” lui cu dezvoltatori imobiliari) sau chiar la Traian Băsescu, care regretă cele nefăcute cu 15 ani în urmă, când era un începător. Pentru toți trei și  cei alți câțiva dispuși să viseze, chiar dacă nu au genele unui Tăriceanu, primăriile sunt o pradă pentru care merită să te lupți, dacă te gândești cu ce beneficii morale și materiale te pot răs-plăti...

Alegătorii naivi și „proști” rămân, ca de obicei, cu iluziile lor, că un candidat este sau ar putea fi mai bun ca altul. Sau, mai grav, că un partid este sau poate fi mai bun ca altul. Și că, până la urmă, asta e democrația... (Octavian Andronic)

Topic: 

Format: 

Rubrici: