Publicat: 18 Martie, 2020 - 10:00
Share

România a câştigat un loc onorabil în cadrul competiţiei Arborele European al Anului 2020

Marţi, 17 martie 2020, a fost făcut public clasamentul final al celei de a X-a ediţii a competiţiei Arborele European al Anului 2020, unde România a câştigat un onorabil loc 5, după Cehia, Croaţia, Rusia şi Olanda, devansând Portugalia, Marea Britanie, Ungaria, Spania, Slovacia, Franţa, Polonia, Irlanda, Bulgaria şi Italia.

Vezi clasament final şi număr de voturi https://www.treeoftheyear.org/results

România a participat cu "Bradul Ciobanului cu 10 mioare sau Pazniculul Cibinului", propus în competiţie de Paul Bordaş, coordonator al Concursului Naţional de Fotografie pentru Tineret #Fotogeografica.

Paznicul Cibinului, "brad de pe vremea lui Mihai Viteazul", a fost prezentat şi promovat în paginile catalogului "Civilizaţia Mărginimii" din cadrul programului naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural - Romania Student Tour, al Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti, sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului.

Spre deosebire de concurenţii săi, care sunt arbori urbani, bradul multisecular din Munţii Cindrel (mai precis, din comuna sibiană Gura Râului), provine dintr-o pădure virgină, este un obiectiv turistic recunoscut în zonă, are o poveste unică şi a beneficiat de cea mai mare popularitate pe site-ul organizatorilor.

Competiţia Arborele Eurpean al Anului atrage atenţia asupra arborilor care reprezintă o bogăţie naturală şi culturală importantă ce ar trebui să fie preţuită şi protejată. În cadrul acestei ample acţiuni nu este importantă frumuseţea, ci povestea de viaţă şi legătura cu oamenii a arborilor care au devenit parte integrantă a unei comunităţi mai largi.

Pe această cale, echipa Arborelui Românesc al Anului 2020, Gabriela Manea, Elena B. Matei, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie - CARTEDD şi Paul Bordaş, coordonator programe studenţeşti la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, mulţumeşte tuturor care s-au implicat în promovarea şi votarea Bradului Românesc!

Sperăm ca în anul 2021 să fim mult mai determinaţi, să propunem mai mulţi arbori în concursul la nivel naţional, să votăm într-un număr cât mai mare, astfel încât să ajungem pe podium. Vă aşteptăm cu drag ofertele pentru competiţia naţională Arborele Anului 2021 din România.