Publicat: 16 Noiembrie, 2020 - 14:38
Share

Autor: 

Pentru a înțelege ceea ce se petrece acum în America, trebuie cunoscută istoria Statelor Unite. În definitiv, în alegerile din 3 noiembrie 2020, au ajuns din nou în competiție, firește, cu noi actori, realismul politic, reprezentat de John Adams, și preocuparea dezvoltării democratice, ilustrată de Thomas Jefferson.

Nu stărui, însă, asupra acestei unice tradiții. Am făcut-o în alt loc (A. Marga, Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice, Editura Academiei Române, București, 2017). Nu stărui nici în dreptul controversei democraților și republicanilor asupra alegerilor din 2020. Ea se va încheia prin aplicarea Constituției, în 6 ianuarie 2021. Subliniez însă alt fapt.

Partidul republican, care a dat majoritatea în Senatul ultimilor ani și președintele, și-a asumat agenda acestuia ca program. Plecând de aici, mulți observatori au avut impresia că uneori se improvizează. Nu lipseau dovezi. Mai recent, de pildă, cu cea mai bună cercetare științifică și medicină din lume, s-a stat prea mult în 2020 cu covid-19 printre oameni, sperându-se că rezolvarea este după colț. Pe de altă parte, analizele din SUA dau tonul pe glob, dar o viziune coerentă a președinției asupra lumii actuale a lipsit.

În contrast cu această impresie, alegerile din 3 noiembrie 2020 au dovedit din nou că America este ea însăși. Pluralismul ei robust și soliditatea democrației s-au reconfirmat. Abordările care au concurat s-au delimitat net. Participarea la urne a atins recorduri – ceea ce spune mult despre vitalitatea cetățeniei. Nu au apărut până acum probe că integritatea alegerilor ar fi fost fisurată. Disponibilitatea de a verifica orice obiecție este și ea probă a integrității.Iar rezultatele existente în acest moment par să fie cele care înaintează spre Colegiul electorilor, ce se va reuni în 14 decembrie 2020.

Președintele Donald Trump se singularizează nerecunoscând pierderea alegerilor, dar mulți vorbesc acum de rolul său la trecut. El s-a singularizat, de altfel, de la început. Omul de afaceri a intrat în cursa pentru Casa Albă fără să fi exercitat vreodată o funcție publică. El a fost ales în 2016 după o campanie socotită a fi cea mai puțin elegantă dintre cele cunoscute. Cu afinități conservatoare, Donald Trump, a apelat la categorii social diverse, inclusiv muncitorii industriali – “working class”. A câștigat în 2016, cum s-a spus, pentru că a captat teme ale vieții trăite (starea economiei, corupția guvernamentală, terorismul, sănătatea, imigrația) și a promis schimbarea.

Am delimitat la timp (detaliat în A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, Niculescu, București, 2017) nouățile aduse de Donald Trump la Casa Albă. El a semnalat nevoia unei corecturi a globalizării. A observat că suntem în plină migrație a popoarelor, încât o nouă politică a imigrării a devenit necesară. A luat act de faptul că trecerea politicii în “corectitudine politică (political correctness)” degradează libertățile. A sesizat că faptele depind de mediatizare și a criticat manipularea prin știri false (fake). Și-a asumat că democrația liberală are nevoie de o energie nouă și nu rezistă fără meritocrație. În cartea Crippled America – How to Make America Great Again (2015) a căutat alternativa la neoliberalismul globalizant. La început, Donald Trump a cerut revenirea la cooperarea supraputerilor. El a fost pentru protejarea vieții.

Dincolo de reducerea impozitelor și creșterea economică perceptibilă din primii trei ani, realizările lui Donald Trump sunt, însă, mai curând ambigue. Nu este un secret că a întâmpinat piedici. În competiția politică a recurs, în ultimul an, la formula unui nou “război rece”, care nu rezolvă nimic, deoarece lumea s-a schimbat. Donald Trump a acuzat “statul profund (deep state)” că vrea să substituie statul cetățenilor, dar s-a oprit la polemică.

Au existat de la început handicapuri. Comparativ, Ronald Reagan a venit la Casa Albă pe valul unui curent intelectual, cel al neoconservatorilor. Un astfel de curent i-a lipsit lui Donald Trump. Nici nu l-a căutat. Comunicarea pe twiter s-a umplut repede de excese. Selecția colaboratorilor a fost discutabilă – ceea ce a și dus la un fapt nou: cei de care s-a despărțit au avut cuvinte extrem de aspre despre șef. Contiguitatea cu extremismul a fost dubioasă. A și angajat pași greșiți, cum a fost, de pildă, respingerea ecologismului. Iar atacarea finală a “numărării fiecărui vot” a pus capac lipsei de eleganță.

Suntem martorii multor premiere. A fost înregistrat, la alegerile din 3 noiembrie 2020, recordul de voturi întrunite de candidați în istorie. Ca urmare, a rezultat o legitimare democratică consolidată, de o parte, dar pierzătorul intră în istorie cu imens de multe voturi, de cealaltă.

O persoană în retragere, exersată în serviciul public, a revenit în competiție. După cele mai multe indicii de la ora de față, va avea mandatul de a asigura o nouă decolare în SUA. Joseph R. Biden s-a autocaracterizat ca „președinte de tranziție”. Cel mai vârstnic președinte la preluarea funcției își asumă să scoată America dintr-o extinsă criză sanitară și, prin implicație, economică, după ce, ca vicepreședinte, a înfruntat criza financiară începută în 2008.

Pe președinte îl secondează o juristă redutabilă, Kamala Harris, care vine din mijlocul populației de culoare, a imigranților asiatici și nordamericani și a evreilor. Capacitatea integrativă a Americii s-a confirmat din nou, după cum americanii crează acum un alt prag în istorie.

Este încă devreme să anticipăm detaliat ceea ce va aduce administrația Joseph R. Biden. Putem comenta declarații din campania electorală. Acestea sunt, însă, adesea, reacții într-o competiție. Conform concepției dintotdeauna a democraților, noua administrație va promova o democrație liberală mai reflexivă. Angajamentele politice propriu-zise încep, însă, abia cu numirile în funcții și, mai exact, cu discursul inaugural.

În cuvântul din seara zilei de 6 noiembrie 2020, Joseph R. Biden a pus în față patru domenii de acțiune: combaterea covid-19, refacerea economiei (amintind că sunt acum 20 de milioane de șomeri!), schimbarea climatică, chestiunea rasială. Este clar că se va acționa rapid. Pentru încheierea alegerilor și pentru tranziție, Joseph R. Biden a cerut „calm, paciență și decență (calm, patience, decency)” și a lansat formulări ce sugerează direcția – „democrația lucrează (democracy works)”, „să lucrăm pentru națiune (work for nation)”, „să ameliorăm viața oamenilor (improve life)”, „să ne socotim oponenți, nu inamici (opponents, not enemies)”, „nu avem timp de irosit (we have no time to waste)”, „scopul politicii nu este să faci război”.

În cursul ultimilor ani, s-a profilat în America ceea ce aș numi “politica divizării”. Împrejurările sunt cunoscute. Donald Trump a fost acuzat din prima clipă că ar fi fost ales cu sprijin din afară. În reacție, așa cum s-a văzut în straniul discurs inaugural din ianuarie 2017, acesta a apucat pe calea atacurilor. Ieșirile lui Donald Trump s-au consumat, de altfel, în mare măsură, în atacuri și laude de sine.

În mod așteptat, Joseph R. Biden a accentuat ceea ce numesc „politica integrativă”. El a propus revenirea la competență, decență, argumentare în politică. El a accentuat că „președintele îi reprezintă pe toți cetățenii” și se preocupă de fiecare. În discursul său din 7 noiembrie 2020, Joseph R. Biden a pledat pentru părăsirea „retoricii dure (the harsh rhetoric)” și „a-i da fiecăruia o șansă”.

În ultimii ani, America a alunecat în meteahna punerii în paranteze a instituțiilor democratice și a guvernării prin decizii ale Biroului Oval. Ea fost acaparată de “politica deciziilor unipersonale”, în detrimentul „politicii sprijinite pe instituții”. La contemporani mimetici, de pildă la decidenții României de azi, se și crede că un derapaj de acest fel este normalitatea. Deviza „România normală” conține tocmai această înșelare de proporții. În orice caz, democrații americani își propun revenirea la respectarea instituțiilor.

Îmi permit și o amintire personală. L-am cunoscut pe Joseph R. Biden, când bursierii „Woodrow Wilson” din 1992 am fost repartizați să cunoaștem funcționarea Senatului american. O experiență rară! Joseph R. Biden tocmai conducea Comisia Juridică pentru a-l audia public pe candidatul la Curtea Supremă Clarence Thomas. Senatorul era în centrul atenției. Ne-am putut întreține cu el. L-am păstrat în memorie prin naturațelea și ascuțimea analizei, alături de senatorul Al Gore, impresionant prin lărgimea culturii și deschiderea viziunii. Joseph R. Biden și Al Gore mi-au confirmat atunci cât de vii sunt, printre decidenții americani, valorile pe care le admiram citindu-i pe Thomas Jefferson, Woodrow Wilson și John Dewey.

Democrații au înregistrat mai curând succese în alegerile din 2020. Au dat, conform datelor existente, un președinte, cu cel mai mare număr de voturi din istorie. Au reechilibrat cu ceva Senatul. Și-au păstrat majoritatea în Camera Reprezentanților. Vor schimba ei America? Vor schimba lumea?

Un fapt mi se pare cert. Anume, că America nu va reveni la ceea ce a fost înainte de 2017. Chiar Joseph R. Biden a spus, de pildă, că nu se va restaura legislația sănătății cunoscută sub numele de “Obamacare”, ci se va instala “Bidencare”.

Noile urgențe ale Americii vor fi, imediat, cele patru deja menționate. Se schimbă abordarea pandemiei. Accentul va fi pe circumscrierea coronavisului-19 cu ajutorul specialiștilor și pe cooperarea internațională în materie. Se schimbă abordarea refacerii economice. S-au pierdut în jur de 5% din PIB, încât o nouă injecție financiară se va produce, mărind probabil impozitele pe averile mari. Cred că se va pune accent, imediat, pe relansarea economică și reducerea uriașei datorii publice în corelație cu creșterea economică. Legislația a eliminat discriminările rasiale deja sub Lyndon Johnson, dar a mai rămas de lucru. Ameliorarea legislației și mai ales a aplicării ei va interveni, încât să se evite discriminări din orice direcție.

În politica externă, SUA vor rămâne în coordonatele opțiunilor din acest secol. În 2020, se pleacă, însă, de la o lume reconfigurată, evident mai scindată, lovită de o pandemie al cărei sfârșit se lasă greu întrevăzut, cu proliferare nucleară fără precedent și cu invazia darwinismului în mentalități. Trei fapte noi reconfigurează, oricum, ordinea mondială.

Este vorba, în primul rând, de ascensiunea Chinei pe scena globală. China va conta și mai mult, nu numai ca producție și capacitate de investiții, ci și ca rafinare a producției proprii. O probează, de pildă, preluarea întâietății în unele domenii, trecerea la producția proprie de avioane de mare capacitate, lansarea de laboratoare spațiale, universitățile și cercetarea științifică de avangardă pe care le dezvoltă. Chiar oferta din aceste zile a Chinei, de a angaja pentru următorii zece ani importuri masive din țările lumii, dă un semnal.

Este vorba, apoi, de emergența a noi puteri cu alură globală, ce se adaugă Marii Britanii și Franței. Germania, cu industrie și cercetare științifică de cea mai mare anvergură, Turcia, India, Brazilia, Japonia, fiecare cu atuuri și ambiții, se profilează ca actori majori. Israelul are capacitatea de a se apăra singur – apărarea antirachetă, industria petrolieră și flota sa din Mediterana îi asigură o poziție nouă.

Este vorba, în sfârșit, de ascensiunea a noi generații. Vin pe scenă curente ale angajării responsabile în cauze publice, dar și curente ale confundării despărțirii de trecut cu răsturnarea statuilor, cu subminarea valorilor și a democrației. Integrările oamenilor – în sistem, în societate, în valori – se cer regândite, încât libertățile să fie recuplate cu răspunderile.

SUA vor căuta în noul context soluții de reafirmare a valorilor proprii, dar și de conlucrare cu celelalte supraputeri – China, Uniunea Europeană, Rusia. Asperitățile anului 2020 vor fi resorbite în înțelegerea riscurilor izolării celuilalt și autoizolării, într-o lume schimbată.

A devenit perceptibil că reideologizarea schimburilor economice, care s-a încercat în 2020, nu dă rezultate. Ea scindează lumea și creează pericole. Se va reveni, așadar, la piața liberă conform acordurilor.

Este evident că nu mai există securitate decât împreună. Fermitatea propriei apărări nu exclude înțelepciunea. Pe scara mai amplă, multilateralismul va reveni ca reper.

SUA vor readera la acordurile de la Paris cu privire la mediu. Ele vor juca din nou rolul lor natural în abordarea mondială a încălzirii globale și a mediului înconjurător, din care vin amenințări mai mari decât se crede.

Continuând de fapt o linie a antecesorilor, Donald Trump a încercat să convingă europenii să se bizuie pe ei înșiși în materie de securitate. Linia va fi continuată, dar pe fondul căutării de acorduri de securitate mutuală cu Rusia și China. Sunt și așa prea întârziate limitarea noii curse a înarmărilor și restabilirea canalelor de comunicare.

SUA au fost, istoricește, avocatul principal al unificării europene (detalii în A. Marga, Filosofia unificării europene, 2005). Între timp, Uniunea Europeană a devenit un concurent, încât se vor căuta mai curând noi acorduri, începând cu tarifele comerciale.

Vom trăi mai departe în lumea condusă de ceea ce am numit “geometria variabilă a supraputerilor”. Economia și tehnologia americană continuă să fie cele mai performante, dar în domenii de vârf, cum este digitalizarea, concurența Chinei este nouă. Barack Obama a lansat ideea „încercuirii”, dar, cum s-a văzut bine, aceasta nu pacifică lumea; multe țări nu o acceptă. America nu va abandona rolul de supraputere hegemonică, dar va căuta noi strategii. O inovație pare deja în pregătire – cred că se va reafirma principiul wilsonian al construcției ordinii lumii pe baze istorice. Educația din China a început să facă diferență în lume, dar America deține cele mai puternice universități. Competiția supraputerilor va duce la încurajarea imigrației talentelor din diferite țări, pe fondul scăderii taxelor de studii. Țările de emigrare vor fi puse în situație dificilă.

Unii privesc reticent succesul lui Joseph R. Biden. În România, bunăoară, este vie amintirea tratării sumare a regimurilor din ultimii zece ani! În 2012, de pildă, după referendumul în care douăsprezece milioane de cetățeni au votat demiterea președintelui, nu a existat paciența informării precise. Nu s-a înțeles că și în România cetățenii vor stat de drept, dar aici, în condițiile instrumentării justiției și serviciilor secrete, ale valorii reduse a decidenților, adesea mai corupți decât „penalii” luați în vizor, la premisele pentru statul de drept mai trebuie lucrat. Nu este posibil stat de drept fără eliberarea de securism, mai nou și de fraudarea, din timp și pe parcurs, a alegerilor și de prostocrație. În fond, fără democratizare!

Mulți se tem că Joseph R. Biden vine la Casa Albă pe valul unei mișcări antisistem, antitradiție, antifamilie, care ar ține de globalism. Voi analiza într-un spațiu mai generos mișcările antisistem de azi. Aici aș face doar observația că acțiunea democraților americani nu se lasă redusă la globalism și demontarea tradițiilor. Mișcarea ce l-a adus la putere pe Joseph R. Biden este mult mai amplă decât componentele ce vor să deconstruiască vederi și instituții – componente ce există, desigur.

Știm din istorie că din tradiția democrației liberale poate rezulta o democrație vibrantă. SUA au oferit constant probe. Ceea ce este acum în discuție, „progresismul”, conține, general vorbind, o preocupare de mai bine în cadrul democratic, iar destui congresmeni americani îl reprezintă declarat. Într-un astfel de curent ajunge, însă, este adevărat, și o frondă inacceptabilă – de fapt, o ostilitate față de tradiție, față de religie și față de familia tradițională. Este vorba de cei care rup cu universalitatea libertăților și drepturilor, în favoarea folosirii lor sectare. Dar nu aceștia vor da tonul.

Asemenea folosire nu este nouă în istorie, nu este numai în America și se face și la stânga și și la drepta. SUA au, însă, resurse instituționale să procedeze astfel încât înnoirea ce rezultă din liberalitate să nu violeze cadrul pluralismului, al democrației și al modernității.

Schimbarea din SUA pune pe gânduri oriunde. Din nefericire, România este surprinsă iarăși cu decidenți nepregătiți și optici triviale. În loc să democratizeze societatea și să articuleze un program al cooperării cu SUA în beneficiul cetățenilor, decidenții ei s-au mulțumit an de an cu găselnițe. Fapt este că ei nu cunosc politica internațională de azi. Ei nu s-au dovedit capabili de proiecte în beneficiul public, prin care să cointereseze partenerii la investiții durabile și să smulgă țara din coada Europei. Ei cred că relațiile personale – care, la unii, sunt simple fabulații – ar stabili conduita partenerilor, că geografia te face merituos, că poți cumpăra orice, că se poate trăi din erorile altora. Nimeni în Europa nu procedează atât de elementar!

America își propune să revină de la „politica divizării”, la „politica integrativă”, de la „politica deciziilor unipersonale”, la „politica sprijinirii pe instituții” și dă un exemplu. În România, nici la această oră, „președintele” nu pricepe că politica divizării, a deciziilor unipersonale și a aruncării vinei pe alții nu rezolvă nimic și duce în impas.

Statele Unite au avut în România ambasadori inteligenți, devotați cauzei modernizării și democratizării acestei țări. Nu pot decât să subliniez pregătirea și acțiunea unor Harry G. Barnes, John Davis, Alfred Moses, Michael Guest, pe care i-am cunoscut mai bine. Să sperăm că SUA vor relua tradiția trimiterii de ambasadori pregătiți, care, știind să analizeze situații de viață noi, refuză clișeele dezinformării, birocratismului și comodității.

Topic: 

Format: