Publicat: 4 August, 2015 - 14:43
Share

În luna iulie a acestui an, agenţii Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 au desfăşurat acţiuni în vederea respectării ordinii şi liniştii publice, prin depistarea persoanelor care încalcă normele de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică. Totodată, au fost identificate grupurile de persoane care consumă alcool până la ore târzii în zonele limitrofe locuinţelor.
În urma intervenţiilor, au fost legitimate 1398 de persoane, au fost identificate 54 de persoane fără adăpost şi aplicate 236 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 38.100 lei.
De asemenea, au fost efectuate controale şi în pieţele agroalimentare din Sectorul 6 în vederea îndepărtării falşilor producători agricoli şi pentru respectarea normelor de curăţenie.
Au fost legitimate 1.558 de persoane, aplicate 503 sancţiuni contravenţionale şi confiscate bunuri (fructe şi legume) comercializate ilegal, în valoare de 7.581 de lei.
Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 informează că acţiunile de control care au  scopul de a asigura şi menţine ordinea şi siguranţa publică se vor desfăşura permanent în tot Sectorul 6, aplicându-se de fiecare dată când va fi cazul, sancţiuni contravenţionale.