Publicat: 16 Septembrie, 2020 - 13:30
Share

În Parlamentul României au fost depuse două propuneri legislative care au ca scop trecerea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în subordinea Parlamentului României, respectiv propunerile legislative Pl-x 493 şi Pl-x 494. Implementarea acestor propuneri legislative va conduce la politizarea acestor două instituţii, urmând ca numirile în funcţiile de conducere să fie făcute de către Parlament pe criterii politice şi nu pe criterii profesionale şi de merit.

Considerăm că propunerea Pl-X 494 încalcă principiul independenţei CNAS ca instituţie care administrează Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS), respectiv banii asiguraţilor şi politizează o instituţie care prin natura ei trebuie să rămână independentă.

Propunerea Pl-X 493 vizează trecerea ANMDMR în subordinea Parlamentului României. Subliniem faptul că ANMDMR este o instituţie de importanţă naţionala cu atribuţii în politica medicamentului, evaluarea medicamentelor ce urmează a fi compensate, monitorizarea stocurilor şi asigurarea necesarului de medicamente, autorizarea şi controlul autorizarea fabricilor şi depozitelor de medicamente, aprobarea studiilor clinice, monitorizarea şi raportarea reacţiilor adverse şi colaborarea cu Agenţia Europeană a Medicamentului, iar interpunerea Parlamentului între instituţiile cu rol de reglementare în sănătate precum Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, va conduce la creşterea birocraţiei şi va întârzia luarea de decizii în domeniul sănătăţii. Este bine să menţionăm că în Europa, instituţiile de genul ANMDMR se află sub coordonarea ministerelor responsabile de sănătate şi politicile sociale.

Considerăm că ANMDMR şi CNAS trebuie să aibă un management bazat pe performanţă şi înaltă calitate profesională.

Având în vedere că suntem în plina pandemie şi nu este cea mai potrivită perioadă ca să facem modificări structurale majore în reorganizarea instituţiilor care răspund de sănătatea oamenilor, rugăm Parlamentul României, înainte de votarea propunerilor legislative, să prezinte o analiză privind legislaţia subsecventă ce trebuie modificată odată cu trecerea celor două instituţii în subordinea Parlamentului şi să organizeze dezbateri publice cu toate părţile implicate în aceste schimbări: societate civilă, asociaţii de pacienţi, medici, farmacişti, societăţi profesionale, sindicate, organizaţii patronale, reprezentanţi ai guvernului, etc. Considerăm că orice modificare legislativă de amploarea propunerilor de mai sus trebuie făcută doar în urma unei analize serioase a posibilelor consecinţe asupra sistemului medical şi al implicaţiilor asupra accesului pacienţilor la sistemul medical.

Cezar Irimia
Preşedinte APCR

http://aliantapacientilor.ro/

Tag-uri Nume: